Serena – Venus, episodul XXXI, și o reamintire că niciodată nu e cazul să te oprești din învățat. Serena câștigă, se califică în sferturile de finală la Lexington

După aproape fiecare întâlnire a surorilor Williams, e aproape nelipsită observația că “aceasta” ar putea fi ultima lor întâlnire și că nu le vom mai vedea jucând una împotriva celeilalte. Dar iată-le încă pe teren, la 38 de ani (Serena), respectiv 40 de ani (Venus) și după 26 de ani de tenis profesionist, acolo unde și-au petrecut întreaga viață. Și continuând să se regăsească în situații care le aduc, în cele din urmă, una împotriva celeilalte. În circumstanțe unice, în vremuri grele, ele sunt tot acolo. Chiar și într-un decor oarecum neobișnuit și auster pentru astfel de jucătoare, precum e Lexington. Gata să joace, să câștige, să inspire și să mai adauge puțină istorie unor cariere remarcabile. 

Secretul acestei longevități nu e doar dorința de a juca. Ci dorința de a nu sta pe loc și capacitatea de a evolua, indiferent de circumstanțe. Cu șase luni de pauză totală, amândouă au folosit această perioadă cum nu se poate mai bine: Serena s-a întors mai fit, cu multe kilograme în minus, Venus a revenit cu o mișcare la serviciu schimbată (și-a scurtat mișcarea pentru a mai lua din presiunea exercitată asupra antebrațului, serviciul a devenit ușor plat, ceea ce a dus implicit la o creștere a vitezei) și alte mici modificări făcute la lovitura de forehand (lovitura ei de dreapta nu mai e atât de plată, accelerează diferit și adaugă mai mult top-spin loviturii). După 26 de ani în care au câștigat tot ce se putea, să ai încă răbdare și interes să faci astfel de schimbări, asta nu poate însemna decât pasiune pentru joc.  

*

Într-un meci oficial, pe un teren central improvizat, fără spectatori, cu mai puțini arbitri de linie decât de obicei, cu doar trei copii de mingi și într-o atmosferă intimă, Serena și Venus s-au întâlnit pentru a 31-a oară, la doi ani distanță de la ultimul lor meci jucat (US Open 2018) și la doar al doilea turneu de la revenirea oficială a tenisului. Pentru prima dată într-un turneu WTA de categorie International și pentru prima dată într-un meci fără fast, găzduit de un club de tenis obișnuit din Kentuchy. 

Învingătoarea celei de-a 31-a întâlniri a fost Serena Williams, care s-a impus 3-6, 6-3, 6-4, reușind astfel a 19-a victorie în fața lui Venus, într-un meci grozav, în care și-a ridicat nivelul treptat și a avut nevoie de aproape toate loviturile posibile, inclusiv slice-uri de forehand și scurte consecutive, pentru a putea rezista în fața surorii mai mari. 

E o altă victorie muncită a Serenei, cu o altă revenire de la 0-1 la seturi, după un meci dur, în care s-a văzut condusă cu 4-2 în setul decisiv. N-a fost dramă și spectacol în adevăratul sens, dar a fost multă calitate. 

Am mai spus-o și cu alte ocazii și e de spus și acum: meciurile surorilor Williams nu sunt din cale afară de spectaculoase. În schimb, sunt adevărate exemple de ce înseamnă tenis ofensiv, cum iei din timpul de reacție al adversarei prin accelerările fantastice și cum poți să-ți sufoci oponenta printr-o viteza de joc nu tocmai des întâlnită în circuit – pentru că nu avem ocazia prea des să vedem în acțiune două jucătoare cu lovituri atât de profunde (lungime, greutate, viteză) și cu o știință a jocului atât de bună. 

La bază, atât Serena cât și Venus joacă același tenis și construcția loviturilor e aceeași (retragerile sunt similare, accelerările sunt doar puțin diferite). Iar faptul că se cunosc foarte bine și nu mai au secrete face ca întâlnirile lor să nu abunde de spectacol. E calitate, e multă calitate, dar meciurile sunt fragmentate – pentru că servesc puternic, lovesc puternic și returnează puternic. 

Întâlnirea de la Lexington a fost cu adevărat intensă și a arătat ca o confruntare între două jucătoare de top 10, dar a fost fragmentată și s-a jucat în serii: Serena a câștigat primele două game-uri, dar următoarele cinci au fost câștigate de Venus; după un început de set doi echilibrat, ce a urmat a fost doar despre Serena, care a echilibrat situația și a dus meciul în decisiv. Iar în setul trei, povestea s-a repetat: Serena a fost prima a reușit break-ul, dar Venus a răspuns cu trei game-uri la rând, ca apoi, în cele din urmă, Serena să întoarcă soarta partidei, să revină de la 2-4 la 6-4 și să se impună pentru a 19-a oară în fața surorii mai mari. 

Dacă aceasta a fost ultima lor întâlnire rămâne de văzut. Ce e cert e că și una și cealaltă vor continua să-și ofere șanse, vor fi “acolo” și vor continua să progreseze, chiar dacă, în principiu, nu au nevoie, chiar dacă au totul. Asta e o altă lecție pe care surorile o oferă tuturor: oricât de bine ți-ai face treaba și oricât de bine ai crede că îți faci treaba, niciodată să nu te oprești din învățat și ajustat.