Semifinale, preview | Rivalitatea prezentului, la doi pași să fie reluată. Se opun Delpo și Jerzy?

Pentru un turneu în care tabloul a fost bombardat cu rezultate imposibil de anticipat, turneul masculin de la Wimbledon are o garnitură solidă în semifinale și ar putea foarte bine sfârși cu (încă) o finală marca Big Four. Rețeta semifinalelor nu e deloc rea: trei câștigători de Slam și un tânăr despre care se spune că ar putea avea această calitate în viitor. Avem pe afiș doi mari favoriți: liderul mondial, campion aici în 2011, și numărul 2 mondial, marea speranță a gazdelor la victorie. Cei doi outsideri aduc un pic ca joc, dar n-ar putea fi mai diferiți ca personalitate. Pentru ca ei să dea lovitura însă, vor avea nevoie de mai mult decât personalitate. Vor avea nevoie de o zi perfectă.

Sunt două meciuri care seamănă din niște puncte de vedere, atât ca diferențe de stil (big hitter versus big difender în ambele cazuri), cât și ca diferențe de șanse conform calculului hârtiei. Totul indică spre a doua finală Djokovic – Murray a anului (și a treia în ultimele patru Slamuri, caz în care să vă pregătiți: discuțiile despre „rivalitatea prezentului” vor exploda). Însă dacă Wimbledon ne-a învățat ceva e să nu mai credem în calcule. Mizează cineva pe o finală Delpo – Jerzy?

    

Novak Djokovic – Juan Martin Del Potro

Vă vine să credeți sau nu, dar de când a câștigat US Open, în 2009, Juan Martin Del Potro n-a mai ajuns niciodată atât de departe într-un Slam. Un amalgam de cauze: formă, context, tablouri grele, dar mai ales accidentări. O face azi, după patru ani, și culmea, la Wimbledon, turneu la care nu ajunsese până anul acesta nici măcar în sferturi. Și nu s-ar fi putut altfel decât trăgând după el un pachet consistent de probleme medicale, căpătate și agravate pe parcursul turneului. 

De altfel, asta este marea întrebare în ce-l privește pe Del Potro înaintea semifinalelor: (cum) va rezista genunchiul său? Cu Ferrer, în pofida unei căzături atât de urâte, care s-ar fi putut lăsa cu urmări grave, el a putut continua jocul, parte pentru că pastilele de durere pe care le-a luat și-au făcut efectul „magic”, parte pentru că adrenalina l-a ajutat, parte pentru că jocul i-a mers atât de bine încât n-a fost nevoie de prea mult timp petrecut pe teren. Del Potro a arătat ca un boxer rănit și suferind, pentru care a devenit o problemă să reziste 12 runde, dar care câștigă spectaculos prin knock-out. În cazul nostru, knock-out-ul echivalează cu combinația serviciu-forehand, care a funcționat perfect. Vor mai funcționa cele două elemente vitale pentru stilul minimalist, dar eficient, al lui Delpo și contra celui mai bun jucător de retur din lume? Aici va fi una dintre cheile meciului. Djokovic nu va avea niciun fel de milă în a-l alerga și expune pe Uriașul Gentil, și așa ne întoarcem de unde am plecat, la condiția fizică precară a argentinianului, despre care n-a mai transpirat nicio informație în cursul zilei de ieri. 

Djokovic, la rându-i, ajunge la ora meciului cu suficiente motive să fie încrezător. Sârbul a trecut oarecum under-the-radar prin turneu până acum. A fost mereu pe planul secund, ba în spatele valului interminabil de surprize, ba eclipsat de alte meciuri mai bune (cazul sferturilor de finală). Dar Novak a profitat de agitația din jurul său pentru a lucra în liniște la o serie foarte convingătoare de victorii. Nole a depășit remarcabil de bine dezamăgirea provocată de eșecul cu Nadal de la Roland Garros și și-a recăpătat la Londra aura aceea de liniște și de încredere. În plus, de la o vreme servește tot mai bine, un serviciu complementar returului său stelar. „De fapt, cred că joc mai bine acum pe iarbă decât în 2011, când am câștigat trofeul”, crede Djokovic, și așa și este.

Serviciul va fi o altă cheie. Ambii au ajuns în semifinale fără set pierdut, grație serviciului care a mers la parametri înalți. Del Potro are nevoie de puncte gratis cu serviciul, cu care să se extragă din eventualele situații de presiune în game-urile în care va servi. Dar cel mai important pentru el este, cum spuneam, condiția fizică. Dacă va fi ajutat de corp, atunci Del Potro are o șansă decentă să revină într-o finală de Slam după patru ani de la prima și ultima sa performanță din această categorie.

În istoria meciurilor directe, complet favorabilă lui Djokovic (8-3). există însă câteva momente de care Delpo se poate agăța. Anul trecut, pe aceeași suprafață, el câștiga medalia de bronz contra sârbului, o înfrângere care încă îl mai roade pe Novak, pentru că era o medalie pentru Serbia, lucru la care liderul mondial este foarte sensibil. În plus, argentinianul a câștigat și ultima confruntare directă, cea din semifinalele Indian Wells, când i-a oprit lui Djokovic seria de 22 de victorii. 

Andy Murray – Jerzy Janowicz

Orice cadou nesperat vine și cu condiții ascunse, iar faptul că Murray a fost scutit de Tsonga și de învingătorul dintre Federer/Nadal nu înseamnă că britanicul are cale asigurată spre finală. Oponentul său din semifinale ar putea fi exact surpriza neplăcută care apare atunci când crezi că tot greul s-a dus. În mod cert, Jerzy Janowicz are componentele necesare pentru a-i face viața un coșmar lui Muzz. E suficient de „nebun”, în sensul pozitiv al cuvântului, să nu se lase impresionat de atmosfera ostilă – pe care, de fapt, o va îmbrățișa – sau de calitatea sa de debutant într-o astfel de fază – Jerzy nu se complică inutil cu astfel de gânduri, el vine să joace și atât, lacrimile le lasă pentru final.

Pregătiți-vă sufletește de o serie de priviri ucigătoare pe care Jerzy le va arunca sfidător către public după fiecare as sau winner cu dreapta. Face parte din arsenalul polonezului, el apare transfigurat și energizat ca un Duracell la orice meci, cu atât mai mult la o semifinală de Wimbledon. Din perspectiva asta va fi un meci din cale afară de distractiv. Murray este și el uns cu multe alifii, așa că războiul psihologic va fi, la rându-i, un plan interesant de analizat.

Diferențele majore de stil o să contribuie și ele la spectacol. Murray este un apărător versat, capabil să transforme defensiva extremă în contraatacuri tăioase, Janowicz este un jucător de atac, o combinație unică de lovituri biciuite cu obidă și drop-shot-uri puse cu o finețe de care nu l-ai bănui vreodată. În plus, Janowicz servește excelent la acest Wimbledon, calitate de care Murray e la curent. S-a convins pe propria piele la Paris, anul trecut, la acel turneu la care Janowicz și-a făcut un nume și și-a anunțat venirea on the big stage. Atunci polonezul l-a bătut pe Muzz în trei seturi, revenind de la 0-1 la seturi. E o amintire care ar putea să-i servească lui Jerzy, chit că va fi un cu totul alt context acum. Dar ajută oricând să știi că ai câștigat cel mai recent meci contra adversarului său – încă un unghi din care cele două semifinale se cam aseamănă. 

Nu vă lăsați păcăliți de clasamente. Janowicz o fi pe 22 acum (și cel puțin pe 17 de luni încolo), dar acesta este un meci între doi viitori colegi de Top 10, iar Murray – care rămâne oricum mare favorit pentru victorie și, implicit, are cel mai mult de pierdut – știe asta. Indiferent de rezultat, ar trebui să fie un spectacol foarte interesant, ceva în genul Radwanska – Lisicki, pentru că diferențele de stil (și de clasament) sunt cam aceleași. De văzut dacă și rezultatul va fi același, adică outsiderul va reuși performanța carierei.

 

Preview-ul semifinalelor: