Semifinala care n-a mai fost: retragerea lui Rafa ne-a lăsat cu multe discuții pe masă. Și cu Nick Kyrgios în prima lui finală de Slam
Camelia Butuligă | 8 iulie 2022Rafa Nadal s-a retras înaintea mult așteptatei sale semifinale contra lui Nick Kyrgios la Wimbledon, ceea ce a stârnit discuții despre adoptarea regulii ”lucky loser” în timpul turneelor.
Decizia lui Rafael Nadal ne-a lăsat fără o semifinală, și încă una mult așteptată. Rafa a fost obligat să accepte realitatea pe care corpul său i-a impus-o: o ruptură de 7 milimetri a mușchiului abdominal, care ar fi putut fi agravată dacă ar fi jucat în continuare. Cel mai mult însă cred că a cântărit faptul că nivelul său de joc nu ar fi fost suficient pentru a avea o șansă reală la titlu.
Ar fi fost mai bine dacă Rafa s-ar fi retras din timpul meciului din sferturi cu Taylor Fritz, când era deja clar că nu mai putea să servească la capacitate normală? Pentru turneu, da. Pentru spectatorii plătitori de pe Centre Court, care azi au primit o semifinală masculină în loc de două, da. Pentru cei ca mine, care nu se omoară după show-ul Nick Kyrgios, și nu țin neapărat să-l vadă într-o finală de Slam, da. Dar nu a fost nici decizia turneului, nici a celor care aveau bilete azi pe Centre Court și nici a
mea. A fost decizia lui Nadal: era meciul lui, turneul lui și abdominalii lui. Și Rafa a făcut ce face de obicei, ce-a făcut ca să obțină toate acele titluri din ilustra sa carieră: a luptat până la capăt și a câștigat bătălia. De data asta însă, nu însă și războiul.
Singurul care ar mai fi avut un cuvânt de zis în ceea ce privește deznodământul meciului din sferturi a fost adversarul lui, Taylor Fritz. Acesta s-a trezit din nou, ca într-un deja vu, în situația de a juca un meci cu miză împotriva unui Nadal incapacitat fizic. Precedenta ocazie fusese în finala de la Indian Wells, când Fritz a câștigat împotriva unui Nadal chinuit de o problemă la o coastă.
În general, a juca împotriva unui jucător accidentat e o situație în care nu vrea nimeni să se afle – pentru că este destabilizant psihic. În primul rând, pentru că tot focusul se mută pe jucătorul accidentat. În al doilea rând, pentru că adversarul se trezește în poziția ingrată de ”villain”, de personaj negativ care trebuie să ”ucidă” pe cineva vulnerabil. Nu-i deloc plăcut, și chiar dacăadversarul reușește cumva să-și mențină concentrarea și să câștige, este o victorie pe jumătate, care va avea pe veci un asterisc. Da, a câștigat, dar contra unui oponent diminuat.
Fritz a reușit să treacă peste aceste obstacole psihice la Indian Wells. Era acasă, susținut de public, și probabil asta l-a ajutat. Pe Centre Court, Nadal a avut mai mulți susținători. De asemenea, miza meciului era, zic eu, la fel de mare, dacă nu mai mare decât un titlu de Masters: calificarea în
semifinale și șansa de a juca pentru o finală de Slam, probabil cel mai prestigios dintre toate.
Fritz a declarat că această înfrângere e cea mai dureroasă din cariera sa. Un meci de cinci seturi echilibrate, în care a fost foarte aproape de victorie, însă n-a putut să sară hopul. Îl va bântui o perioadă, fără îndoială.
Lucky loser sau unlucky loser?
După conferința de presă în care Nadal și-a anunțat retragerea, Christopher Clarey, jurnalist cu vechime la NY Times, avansa ipoteza prelungirii sistemului ”lucky loser” pe tot timpul turneului.
Să reamintim că sistemul ”lucky loser” este folosit înainte de începerea turneului: în caz că un jucător se retrage de pe tabloul principal din motive medicale, este înlocuit cu un jucător care a pierdut în ultimul tur al calificărilor. Clarey a avansat propunerea ca Taylor Fritz să fi jucat semifinala cu Kyrgios, după retragerea lui Nadal.
La fel de repede s-au ridicat voci de ambele părți: unii au găsit interesantă propunerea prelungirii sistemului lucky loser. Pam Shriver, fostă mare jucătoare de dublu, acum comentatoare, nu crede că e o ideea rea. Într-adevăr, este cam dezamăgitor să te trezești, și ca fan și ca turneu, fără una din semifinalele de simplu masculin. Alții însă au considerat-o o prostie: astea sunt riscurile sistemului eliminatoriu din tenis, au spus ei. Da, e ciudat să te trezești fără o semifinală, dar și e mai ciudat să ai un câștigător al titlului care a pierdut în sferturi (în cazul în lui Fritz).
Andy Roddick, adversar ferm al ideii, susține că una e să folosești regula ”lucky loser” pentru a umple tabloul înainte de turneu, alta e s-o folosești în timpul turneului. ”Uneori sportul e dur. Faptul că nu există garanții, nimic nu ți se dă pe gratis și nu există o a doua șansă, toate fac parte din
puritatea sportului. Să riști asta pentru trei ore de divertisment în plus, nu merită.”
Bineînțeles, toate astea sunt speculații. Știm cât de greu se introduc sau se scot reguli dn tenis. A fost nevoie de o pandemie pentru ca jucătorii să-și ia singuri prosoapele între puncte. A fost nevoie de o finală de șase ore și ceva (AO12) pentru a se pune în sfârșit în mișcare rotițele pentru instaurarea unei limite de 25 de secunde între puncte. Wimbledonului i-au trebuit 12 ani de la acel meci monstruos de trei zile dintre Isner Mahut pentru a introduce, abia anul acesta, tiebreak în decisiv. Nu mă aștept acum, după o semifinală ratată, la nicio schimbare. Poate dacă evenimentul se repetă la fiecare Slam de acum înainte timp de cel puțin un an, chestie puțin probabilă.
În plus, pentru o astfel de schimbare, trebuie întrebați și jucătorii. Iar Fritz a fost categoric: ”Nu merit să fiu în semifinală. Dacă n-am putut să-l înving pe Rafa, n-am ce căuta acolo. Nu vreau să mi se dea nimic din milă.” Cât despre Rafa, unii l-au acuzat că nu s-a retras deși știa că nu va fi apt
pentru meciul următor. Dar nu cred că avea cum să știe cât de gravă era problema. ”Nu e realist să le ceri jucătorilor să-și pună singuri un diagnostic medical corect în timpul meciului”, a observat tot Roddick. Nadal a făcut ce-ar fi făcut orice jucător: a tras de el să câștige, sperând că problema la
abdominali nu-i gravă și se poate recupera la timp pentru semifinală. Dar n-a fost așa, după cum au arătat radiografiile ulterioare.
Avancronica unei finale neașteptate
Iată-ne deci în inedita situație de a discuta aprins implicațiile unui meci care n-a mai fost. Până acum, singurul beneficiar al acestei semifinale lipsă este Nick Kyrgios, care s-a trezit astfel în prima sa finală de Slam. O fi bine, o fi rău? Depinde pe cine întrebi.
Kyrgios s-a plâns de dureri la umăr în meciul contra lui Nakashima, iar condiția sa fizică nu este cea mai bună din circuit. Din acest punct
de vedere, zilele în plus de pauză nu-i vor strica. Pe de altă parte, un lucru ca acesta poate să-l scoată din ritm, din rutina zilnică și, cel mai important, să-i dea timp pentru a se gândi la magnitudinea ocaziei și a șansei care i-a căzut în brațe.
De partea cealaltă îl va aștepta Novak Djokovic, care, în ciuda palmaresului impresionant (e la a 32-a finală de Slam din 68 de participări) , nu l-a învins niciodată pe Kyrgios. Scorul întâlnirilor directe este 2-0 pentru australian, fără set pierdut, ambele meciuri în 2017, pe hard. Cu toate astea, e greu să-l consideri pe Kyrgios favorit duminică. Însă exact genul ăsta de situații îl motivează: în care este underdog, în fața unui jucător mare, pe o scenă prestigioasă.
Paradoxal, cred că Kyrgios are mai multe șanse să câștige contra lui Djokovic decât ar fi avut contra lui Norrie (cu care, apropo, are 1-2 în H2H – deși o victorie a lui Norrie a fost obținută prin retragere, cealaltă a fost destul de categorică și recentă, în 2021). În plus, Novak nu mai este nici el așa impenetrabil: anul acesta la Wimbledon a avut doar două
meciuri câștigate în minim de seturi.
Avem așadar o finală neașteptată și foarte volatilă, care are toate datele pentru a compensa lipsa semifinalei. O fi bine, o fi rău? Vom vedea duminică.
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română
