Săptămâna a doua la Wimbledon: cine s-a făcut remarcat, cine e favorit? Power Rankings, tabloul masculin

Nimeni nu e în siguranță; pericolul pândește la orice pas. Cam aceasta pare a fi tema acestei ediții a turneului de la Wimbledon. Campioana en-titre a fost învinsă în turul doi, finalistul și finalista de anul trecut au ieșit de asemenea, 16 capi de serie de pe tabloul masculin au plecat după primele două tururi și nouă favorite din primele 10 au ieșit la fel de devreme. A 10-a, Pliskova, a fost și ea foarte aproape.

Cine a reușit să scape, e în săptămâna a doua – care, la rându-i, aduce noi provocări: iarba nu mai e tocmai iarbă, se tocește și multe porțiuni de teren se transformă într-un pământ bătătorit, totul începe de la zero și nimic din ce ai făcut în primele trei meciuri nu mai contează; te ajută, dar nu mai contează. Mulți dintre jucători chiar consideră această a doua săptămână de Slam ca fiind un nou turneu. Iar turneul de la Wimbledon tinde să accentueze această impresie prin faptul că, în mod tradițional la Wimbledon, dar neobișnuit în rest, jucătorii au o zi de pauză (duminica) fix în mijlocul competiției, care precede practic săptămâna a doua de concurs.

Cum stau lucrurile după o săptămână de turneu, cine s-a remarcat, cine poate fi considerat favorit sau pe cine pândește pericolul ? Încercăm să răspunde la toate mai jos:

Aici, tabloul masculin. Cel feminin este dezbătut aici.

 

Tabloul masculin

16. Mackenzie McDonald

McDonald este, probabil, jucătorul cel mai puțin cunoscut dintre toți calificații în optimi. Cu doar o singură victorie reușită pe tabloul principal la Slamuri înaintea acestui turneu, McDonald a venit de nicăieri și a înregistrat premieră după premieră. Întâi a câștigat în turul doi primul meci de cinci seturi (11-9 în decisiv cu Nicolas Jarry), iar apoi a obținut cel mai important rezultat, prima optime de finală la un Slam, după o victorie în trei seturi la Guido Pella, cel care îl eliminase pe Marin Cilic.

McDonald și-a anunțat venirea în tenisul mare, chiar anul acesta, la Australian Open, printr-un alt meci de cinci seturi, pierdut însă cu 6-8 în fața lui Grigor Dimitrov, în turul doi. Acum confirmă. Și va avea nevoie de cel puțin un joc la fel de curat precum cel arătat cu Pella pentru a putea avea măcar o șansă în fața lui Milos Raonic.

15. Adrian Mannarino

Rezultatele obținute de Mannarino de-a lungul carierei pe iarbă (două finale ATP, trei optimi de finală la Wimbledon) îl recomandă, mai mult sau mai puțin, pentru titulatura de specialist pe iarbă. Sau măcar priceput pe iarbă. Sunt puțini jucători francezi care se încadrează aici, însă în cazul lui Mannarino, jocul lui simplu și variat pare că se potrivește acestei suprafețe. Pentru a treia oară în carieră, francezul e în optimi la Londra și reușește să lege victoriile pe iarbă, ajungând în acest sezon la opt victorii în ultimele 10 meciuri pe gazon.

Are o misiune care pare aproape imposibilă în optimile de finală cu Roger Federer, dar francezul pare pregătit. “Jocul meu e despre consistență. Să alerg mult și bine. Să-l fac pe adversar să muncească mult pe teren, să aibă mult de muncit pentru victorie. Știu că pot alerga mult, mult timp. Încerc de fiecare dată să transform meciul într-o adevărată luptă. “

Ce poți avea de pierdut într-un meci în care mai nimeni nu-ți dă nicio șansă, nu ai mari așteptări și joci cu o legendă care a câștigat de opt ori turneul ? Aproape nimic.

14-11. Gilles Simon, Jiri Vesely, Karen Khachanov, Ernests Gulbis

Jucătorii din acest grup au câte ceva în comun: toți au învins jucători mult mai bine clasați decât ei pentru a ajunge aici, nu sunt capi de serie și pentru toți iarba nu reprezintă neapărat o suprafață favorită. Și, desigur, toți pot deveni deosebit de periculoși; cel mai bun tenis iese la suprafață atunci când n-ai nimic de pierdut, iar ei chiar nu au prea mult de pierdut în meciurile următoare. Așa că nu le rămâne de făcut decât să încerce să repete ceea ce au făcut deja în prima săptămână. Doar că acum lucrurile se complică puțin: Gilles îl are pe Delpo, Vesely, pe Rafa, Khachanov, pe Nole, iar Gulbis, care vine din calificări și va juca astfel pentru a treia săptămână la rând, pe Nishikori.

10. Gael Monfils

Calificarea lui Monfils în optimi e una din surprizele plăcute ale acestei ediții de la Wimbledon. E un rezultat neașteptat pentru un jucător care, din nouă participări la Londra, nu a reușit niciodată să treacă de turul trei și care a părut, de-a lungul timpului, mai mult incomodat decât ajutat de o astfel de suprafață. Anul acesta însă i-a reușit: a eliminat doi capi de serie (Gasquet în primul tur, Querrey în turul trei) și s-a calificat în premieră în optimi.

Monfils nu e un jucător pe care să te poți baza neapărat, însă dacă e un lucru de extras din cele trei meciuri câștigate aici, acela ar fi capacitatea de a rămâne concentrat pe tot parcursul unui meci. Asta a făcut diferența aici și tot asta o va face și de acum în colo.

9. Stefanos Tsitsipas

La doar a cincea lui prezență pe tabloul principal al unui Slam, Tsitsipas e pentru prima dată în optimile de finală ale unui Slam și pare că nu vrea să se oprească aici. E hotărât, vrea mai mult și jocul lui arată foarte bine. Impresionant chiar.

Are o naturalețe aparte care îl face foarte plăcut de urmărit, mai ales pe iarbă; schimbă repede direcțiile, surprinde cu modul în care accelerează cu forehand-ul și are multă siguranță atunci când vine la fileu. Adică ingredientele necesare pentru a avea succes pe iarbă. Întrebarea este: sunt suficiente în fața unui adversar experimentat precum John Isner?

8. Kevin Anderson

Sud-africanul pare unul dintre cei mai imprevizibili jucători dintre cei foarte bine clasați. Și poate și cel mai predispus – din primii 10 – la o eliminare prematură în a doua săptămână.

În ultimii cinci ani, Kevo s-a calificat de patru ori în optimi la Wimbledon. Și de fiecare dată s-a oprit aici. În cele trei meciuri jucate a cedat un singur set și a reușit să mențină un nivel constant la serviciu, ceea ce a dus la 74 de ași în trei meciuri. Serviciul e arma lui de bază, care îl poate ridica foarte sus atunci când merge, sau din contră, îl poate coborî mult. Dacă serviciul merge, întreg jocul lui se pune în mișcare. Dacă nu își aduce serviciul, atunci toate loviturile lui cad, iar el devine extrem de vulnerabil.

O victorie cu Monfils, lucru care nu e tocmai ușor de obținut, francezul fiind deja pregătit pentru un astfel de adversar după meciul cu Querrey, ar însemna o premieră pentru sud-african și încă un hop trecut: Wimbledon ar deveni abia al doilea turneu de Slam (după US Open) în care ajunge în sferturi.

7. John Isner

Big John nu se califică des în optimi la Wimbledon (e prima dată), dar și când o face, o face cu stil. În cele trei partide, Isner a adunat niște cifre pur și simplu impresionante și greu de realizat: 113 ași și 192 de lovituri direct câștigătoare. S-a chinuit și i-a luat mult timp până să ajungă în săptămâna a doua la Londra, dar are cam tot ce trebuie pentru a mai bifa și alte premiere. Faptul că (încă) nu a apărut oboseala (a jucat un singur meci de cinci seturi) e încă un motiv pentru care trebuie luat în calcul.

6. Kei Nishikori

Japonezul e departe de a fi un jucător de iarbă (e doar a treia oară când e în optimi la Londra), ba chiar spunea zilele trecute că iarba i-a adus mai multe necazuri decât orice altă suprafață. Asta nu îl face mai puțin periculos, cu atât mai mult cu cât vine după trei victorii la adversari care numai ușori n-au fost, printre care Bernard Tomic, sfert finalist in 2011 la Wimbledon și Nick Kyrgios, cel care declara că iarba e suprafața favorită și se vedea capabil să câștige trofeul, înaintea începerii turneului.

Kei nu are arme pentru o suprafață atât de rapidă precum gazonul, dar are reacție, mobilitate și lovituri rapide, care iau din timpul de reacție al adversarului.

5. Milos Raonic

Prezența lui Raonic în a doua săptămână la Wimbledon e cât se poate de firească. Vorbim de un jucător care se simte în largul lui pe iarbă, a obținut cele mai importante rezultate aici și fiecare parte a jocului lui se potrivește mănușă acestei suprafețe, începând de la serviciu, continuând cu forehand-ul și terminând cu slice-urile de rever și venirile la fileu. Milos rămâne un jucător redutabil pe iarbă chiar și fără a fi neapărat în cea mai bună formă fizică. Încă un parcurs lung la Wimbledon, chiar similar celui din 2016, nu ar trebui să surprindă absolut deloc.

4. Juan Martin Del Potro

Semifinalist în urmă cu cinci ani, Delpo merge pe sub radar, nu are multă atenție asupra lui și asta-i face bine. Semnele venite dinspre el și evoluția convingătoare din cele trei meciuri – toate câștigate în minimum de seturi – nu îl fac neapărat un favorit cert la câștigarea titlului, dar poate avea un cuvânt de spus. E aceeași situație ca și în cazul lui Angie Kerber; nu poți spune că îi lipsește ceva anume sau că are vreo slăbiciune pentru a nu putea avansa și mai sus de optimi.

3. Rafael Nadal

Rafa n-a mai fost un factor la Wimbledon din 2011, dar ce poate fi mai încurajator decât trei victorii clare, chiar dominante, pe alocuri? Ca și în cazul Serenei, și la Rafa este important să ajungă, cumva, în a doua săptămână la Wimbledon. Odată făcut acest pas, lucrurile se mai limpezesc. În întreaga carieră, au fost doar două excepții (2014, 2017) când Rafa s-a calificat în optimi și a fost eliminat. În rest, odată ajuns în turul patru, liderul mondial s-a mai oprit doar în finală sau s-a văzut cu titlul în brațe. Pasul cel mai important a fost, așadar, făcut: Nadal e în săptămâna a doua la Londra, caz în care devine din ce în ce mai periculos.

2. Novak Djokovic

Nole e Nole și oricât de chinuit a arătat jocul lui (mai mult în meciul cu Edmund) în această prima săptămână, nu poate fi scos nicicum din ecuație. Vorbim de un jucător trecut prin multe, cu experiență și care știe când să tureze motoarele, tocmai de accea, în cazul lui, contează mai puțin cum a început turneul. Per total, excluzând fluctuațiile pe care le-am tot văzut în acest sezon – și care îl trag destul de mult în jos, jocul lui a fost în limite normale; fără să impresioneze, dar suficient de solid cât să iasă pe plus la final de meci.

1. Roger Federer

Favoritul principal și jucătorul de bătut la acest turneu a intrat în săptămâna a doua confirmând așteptările și dând senzația că trebuie să faci ceva special pentru a-l învinge. Că Federer și-a câștigat toate meciurile în minimum de seturi și a jucat suficient cât să nu-și complice existența, n-ar trebui să mire pe nimeni. E o chestiune specifică marilor campioni, în astfel de faze: conservă energie și joacă cât să câștige. Ce trebuie remarcat, deși nici aici n-ar trebui să fie o noutate, este cât de eficient a fost Federer la serviciu și cu câtă ușurință și-a făcut serviciul în toate cele trei meciuri: încă nu și-a pierdut serviciul și nu a avut de înfruntat nicio minge de break. O ciudățenie a naturii, care apare odată la 50 de ani, cum ar spune Pete Sampras.

Nu e prima dată în cariera lui Federer când ajunge în optimi la Wimbledon intangibil cu serviciul. În 2004, 2015 și 2016 a fost în aceeași situație. Partea mai puțin bună din această statistică e că doar o singură dată a câștigat titlul (2004). Dar acum urmează partea bună: traseul către o nouă finală îi aduce jucători care, cel puțin teoretic, îi sunt la îndemână și pe care i-a învins în repetate rânduri. Și acum partea echilibrată: deși are un H2H cumulat de 34-9 cu toți jucătorii care au mai rămas pe partea lui de tablou, un Kevin Anderson (sferturi), John Isner sau Milos Raonic (semifinale) aflați în zi de grație cu serviciul ar putea ridica destule probleme. Poate nu atât de multe încât să se vadă învins, dar pericolul există.

Partea a doua a articolului, AICI.

***

Nu rata publicația Povestea Primului Slam!

Simona Halep este, de acum, campioană de Grand Slam. O performanță istorică, a cărei însemnătate merită pusă în context. Cu șase ani petrecuți la turnee, echipa Treizecizero s-a pregătit pentru a putea pune în pagină Povestea Primului Slam. Nu o rata!

 

“Simona Halep. Povestea Primului Slam” este, la fel ca toate celelalte apariții editoriale Treizecizero, o revistă atent îngrijită, un produs premium de pus în colecție. Dedicată unei performanțe unice, publicația este o combinație între cuvânt și fotografie, între frumusețea detaliilor de atmosferă, profunzimea analizelor și emoția imaginilor.

Ea oferă o imagine amplă asupra drumului parcurs de Simona Halep pentru cucerirea Primului Slam: apariția în elită, ratările premergătoare marelui triumf, oamenii care i-au fost alături și, bineînțeles, punctul culminant – povestea turneului la care s-a petrecut totul.

Interviuri, o listă solidă de invitați surpriză și articole captivante – asta te așteaptă într-un produs editorial de neratat pentru fanii adevărați ai Simonei. Alte detalii despre surprizele din cuprins, aici.

Precomandă revista de aici.