Șansă ratată: Monica Niculescu a pierdut finala de la Nottingham cu tânăra croată Ana Konjuh

Treizecizero | 15 iunie 2015

Monica Niculescu urcă pe locul 49 în clasamentul WTA, un salt de 12 poziții. Cea mai bună clasare a româncei a fost locul 28, atins în februarie 2012.

Seria de nouă victorii consecutive a Monicăi Niculescu s-a oprit în finala de la Nottingham, unde românca a fost învinsă de croata în vârstă de 17 ani, Ana Konjuh, scor 1-6, 6-4, 6-2. Este cel mai bun rezultat al sezonului pentru Moni, care revine în Top 50 și își construiește premisele pentru o a doua jumătate de an mult mai bună.

La cum începuse meciul, părea că Monica nu va avea mult de tras pentru trofeu. Konjuh a pornit greu, probabil stoarsă de efortul depus ieri, când a jucat și câștigat atât sferturile, cât și semifinala. Neajustată la stilul româncei, croata n-a reușit să țină prea mult mingea în teren, în plus a fost lentă, întârziată în reacții și cu un body-language care nu inspira nimic bun. Monica, pe de altă parte, și-a continuat jocul bun din restul turneului și s-a desprins repede la 5-0. Cumulat cu meciul din semifinale, Monica avea, la un moment dat, o serie de 13 game-uri consecutive. 

Direcția meciului s-a schimbat brusc în setul secund, după o ședință de coaching primită de Ana. Ceva mai încălzită între timp, croata a dat drumul la braț și a reușit să crească nivelul de agresivitate. Ceea ce a impresionat cel mai mult la ea a fost, însă, felul în care a rezistat frustrării acumulate în prima parte a finalei: era evident că se simte obosită, că nu e în puncte, că o deranjează jocul Monicăi și propria inabilitate de a-și desfășura jocul, dar cu toate astea a mers mai departe. A ajutat-o și schimbarea intervenită în procentajul primului serviciu: în vreme ce Konjuh a trecut de la 53 la sută puncte câștigate cu serviciul 1 în primul set la 76 la sută în al doilea, Monica a coborât de la 100 la 100 la 57 la sută. Momentul crucial s-a petrecut la 4-2, când Konjuh a salvat trei mingi de break consecutive și, pentru prima dată în meci, fosta campioană de juniori de la AO și US Open a arătat ca și cum începe să creadă în victorie. 

Dincolo, Monica n-a reușit să păstreze același mindset agresiv din semifinala cu Radwanska și n-a mai fost la fel de incisivă în ce privește venirile la fileu, deși antrenorul Călin Ciorbagiu i-a cerut să urce mai des în față la adăpostul slice-urilor. Senzația a fost că meciul putea fi închis în două seturi, în pofida revirimentului lui Konjuh. Exasperată de faptul că n-a putut profita nici de un break obținut în cele din urmă la 5-3 în setul secund, nici de o șansă de break în primul game al setului trei, Monica a cedat complet în decisiv, pierzând finala în o oră și 52 de minute.

În vreme ce Ana Konjuh devine cea mai tânără câștigătoare a unui turneu WTA de la Tamira Paszek încoace (austriaca a câștigat, în urmă cu 9 sezoane, un titlu la numai 15 ani), Monica Niculescu revine în Top 50 WTA în urma acestei săptămâni excelente de la Nottingham. În ciuda finalului mai puțin inspirat, nu trebuie uitate ușor meciurile bune din drumul spre finală, în special evoluția excelentă din semifinala cu Agnieszka Radwanska, meci pe parcursul căruia Monica a avut momente în care i-a ieșit tot. 

A fost a cincea finală a carierei Monicăi, al cărei bilanț este de 2-3. Pentru ea urmează turneul de la Birmingham, unde este programată să debuteze contra Barborei Strycova. 

Lista titlurilor și a finalelor reușite de jucătorii și jucătoarele din România în 2015, ATP și WTA: șapte titluri – zece finale

Titluri

Simona Halep – simplu, Shenzhen
Horia Tecău – dublu, Rotterdam
Simona Halep – simplu, Dubai
Simona Halep – simplu, Indian Wells
Marius Copil, Adrian Ungur – dublu, București
Florin Mergea – dublu, Madrid
Florin Mergea – dublu, Stuttgart 

Finale

Monica Niculescu – dublu, Hobart
Florin Mergea – dublu, Auckland
Florin Mergea – dublu, Montpellier
Horia Tecău – dublu, Sydney
Irina Begu – dublu, Rio
Alexandra Dulgheru – simplu, Kuala Lumpur
Florin Mergea – dublu, Casablanca
Horia Tecău – dublu, Nisa
Raluca Olaru – dublu, Nurnberg
Monica Niculescu – simplu, Birmingham

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi