Şansa istorică a lui Nole. Sârbul se duce către Career Grand Slam. Şi cine să-l oprească?

Evident, întrebarea din titlu e retorică. Sau de natură să ridice sprâncene. Sau răutăcioasă. Fanii lui Nadal şi cei ai lui Federer, poate şi cei ai lui Murray, se vor fi strâmbat deja nemulţumiţi, vor fi pufnit a indignare, însă, la cum stau lucrurile acum, favoriţii lor ar face bine să schimbe repede ceva, altfel Nole arată, atunci când e motivat, indestructibil. Iar sârbul, câştigător a patru dintre ultimele cinci Grand Slam-uri puse în joc, tocmai ce şi-a descoperit o nouă motivaţie. Cea mai mare dintre ele.  

Întrebarea mi-a apărut aproape inevitabil, în timpul unei discuţii cu prietenii Treizecizero.ro de pe pagina de Facebook. Dar dacă…? Chiar aşa. Dar dacă? 

Dacă Djokovic va merge până la capăt şi va reuşi ceea ce nici Federer, nici Nadal, doi jucători cu un palmares evident mai bogat, cu o istorie mai relevantă, cu o prezenţă mai adânc înfiptă în istoria jocului, n-au putut? Dacă Nole, după ce şi-a împlinit visul de a câştiga la Wimbledon, după ce a cucerit New York-ul şi după ce şi-a apărat titlul cucerit la Melbourne, va ataca şi cuceri şi ultima redută? Dacă va merge să-l bată pe Nadal chiar la el acasă, în patria zgurei, în inima Parisului, la Roland Garros, acolo unde Rafa are un record aproape ireal, 67 de victorii, o singură înfrângere şi şase titluri?

Sigur, pare greu de închipuit, pare prea devreme, şi chiar este, dar uite ce spune Novak: “Cea mai mare prioritate a mea anul acesta sunt Grand Slam-urile. Şi Olimpiada, dar îmi doresc mult să performez la toate turneele de Grand Slam. Şi îmi doresc foarte mult să ajung în finală la Paris. Nu am ajuns niciodată în finala de la Roland Garros şi am un sentiment că anul acesta sunt gata să fac pasul”.

E evident. Poate o fi devreme, poate nici nu s-au potolit comentariile de după fabuloasa victorie de duminică, de la Melbourne, însă sârbul simte deja oportunitatea, perspectiva îi zâmbeşte. Victoria are efect de drog şi la ce bun un trofeu dacă nu adaugi un altul lângă el, cât încă mai eşti în cel mai bun moment al carierei? Nole simte ocazia, freamătă deja în aşteptarea unui nou moment maxim de glorie. Are şansa istorică a unui Career Grand Slam: adică să deţină toate cele patru turnee de Grand Slam în acelaşi timp. Nici Federer şi nici Nadal nu au reuşit asta. Erau prea ocupaţi să se faulteze unul pe altul.  Djokovic e la doar şapte meciuri distanţă.

Într-adevăr, Nole nici măcar nu s-a chinuit să-şi ascundă, diplomat, planul de atac, şi nici nu are motive să nu creadă că titlul de la Roland Garros, turneu devenit dintr-o dată mai interesant decât a fost acum trei zile, nu îi e la îndemână. La urma urmelor, are momentul, are trofeele, are forma, are totul la picioare. Şi mai are şapte victorii la rând în faţa lui Nadal, dintre care două chiar pe zgură, anul trecut, în finalele de la  Roma şi Madrid. 

Da, evident, la Roland Garros se va juca în sistemul trei seturi din cinci. Iar Nadal pare aproape imposibil de bătut pe zgură în trei din cinci. Pare. Numai că Nadal va intra în Paris mai vulnerabil decât a fost vreodată. A avut ani în care a câştigat RG fără să se întrebuinţeze. Acum va avea nevoie de 120 la sută. Pentru că, în faţa lui Nole, 100 la 100 nu va mai fi suficient. Djokovic ştie ce trebuie să facă versus Nadal, apasă mereu pe butoanele potrivite. Are mereu răspunsurile. Sârbul e un autentic animal de pradă. Şi acum simte miros de sânge, ceea ce-l face şi mai periculos.

Nu încetez să mă gândesc la fantastica asemănare de situaţii dintre schimbul de ştafetă dintre Federer şi Nadal, înapoi în 2008, şi situaţia de acum dintre Djokovic şi Nadal.

Şi atunci, ca şi acum, vorbeam despre un campion în exerciţiu (Federer atunci, Nadal acum), imbatabil pe suprafaţa lui preferată, şi un challanger aflat în forma vieţii (Nadal atunci, Djokovic acum).

Roger era rege incontestabil pe iarbă, precum Nadal e acum stăpânul absolut al zgurii. Roger avea atunci (ca şi acum) probleme mari cu stilul dificil de contracarat al lui Nadal, precum Nadal are acum cu jocul lui Djokovic. 

Roger i-a cedat atunci lui Nadal, rând pe rând, supremaţia pe zgură (cel mai rapid), pe hard. Ultima, şi cea mai dureroasă, a venit pe iarbă. O finală epocală, poate cel mai frumos meci de tenis din toate timpurile. Nadal i-a cedat deja lui Djokovic pe hard, pe iarbă. Mai are zgura. Situaţiile nu ar putea fi mai asemănătoare. 

Nu mă înţelegeţi greşit. Da, e prea devreme pentru a anticipa. Şi da, categoric, Nadal rămâne marele favorit pentru Roland Garros 2012. Aşa cum va fi în orice meci oficial de zgură pe care îl va mai disputa în cariera lui. Numai că, acum mai mult ca niciodată, el are totul de pierdut, iar Novak numai de câştigat.

Vă aduceţi aminte de zâmbetul aproape batjocoritor al lui Nole,  în semifinala US Open 2011 cu Federer, la cele două mingi consecutive de meci ale elveţianului? A început  să zâmbească machiavelic şi să dea din cap, într-o mutare care l-a eliberat fantastic de presiune şi i-a permis să dea, secunde mai târziu, returul vieţii. A ridicat publicul în picioare, l-a blocat total pe Federer, a întors şi a câştigat meciul. Unii au spus despre acel moment că a fost o mişcare de geniu. Nole va face la fel, sau şi mai rău, la Paris. E prea bun actor ca să nu ştie când s-o facă. Şi-n plus, acum are şi “sentimentul că poate”. În ceea ce se anunţă un Roland Garros absolut epic, cu o desfăşurare de forţe rar întâlnită – Philippe Chatrier va fi un teatru de război la ziua finalei -, Rafa Nadal are nevoie de tot ce poate, tot ce ştie, cunoaşte şi iubeşte mai mult. Din fericire pentru fanii tenisului, are de unde. 

 

 

 

Sau, poate, cine ştie, va veni un cavaler mai în vârstă, călare pe un cal alb, nebăgat în niciun calcul pe zgură, ale cărei războaie le-a pierdut ani şi ani la rând, şi va pleca acasă cu trofeul şi jumătate din împărăţie tocmai acum, în clipa cea mai mare. Milioanele de fani ale romanticului cavaler vor fi în delir numai la gândul că scenariul ar deveni, vreodată, realitate.

C-aşa-i în tenis.