Să rămână în urmă puterea de luptă. Dorința. Credința. Curățenia. Generozitatea. Și curajul

Înainte să ajungem la Cluj, pentru a cincea ediție de Transylvania Open, am căutat cel mai inspirat unghi din care să privim un turneu care promitea, de mai multă vreme, să fie istoric. Nu doar pentru prezența în număr record a jucătoarelor din România, nu doar pentru că Simona Halep urma să-și facă revenirea (hm) la un turneu românesc după aproape 4 ani (tot la Cluj, în 2021), dar mai ales pentru că generația Simonei, Soranei, Irinei, Ralucăi sau Anei ne-a trimis semne, când mai discrete, când mai directe, că linia lor de sosire se vede. În tot cazul, că ele o văd.

Sunt multe trimiteri, în lumea tenisului, la această linie de sosire. Sunt jucătoare și jucători care vorbesc despre o linie de sosire care i-a tras cumva, nici ei nu știu cum, spre marile lor victorii.

Aseară, la Cluj, Simona Halep s-a lăsat trasă spre linia asta. Credeam că suntem pregătiți. Dar, așa cum spune chiar ea, pentru momente ca ăsta nu te poți pregăti. N-ai cum să le exersezi la antrenamente.

Chiar și așa, am avut inspirația să privim TO2025 în cheia asta: a moștenirii pe care Simona și colegele ei de generație o vor lăsa în urmă. Mai jos găsești primele răspunsuri pe care le-am adunat, în primele zile de Transylvania Open, despre cadourile pe care Simona și celelalte mari jucătoare care văd sau simt deja linia de sosire le-au lăsat deja în urmă.

*

„Puterea noastră de luptă“. Asta ar vrea Ana Bogdan să fie moștenirea fetelor care-au ridicat tenisul românesc atât de sus. „Da, cred că puterea noastră de a lupta, de a nu ne lăsa, de a nu renunța niciodată, indiferent cât de greu este. Pentru că, atunci când am început noi să jucăm tenis, când eram mici, până să ajungem în Top100 mondial la senioare, nu cred că aveam condiții extraordinare să ne antrenăm. Eu, una, și cred că și ele, mă antrenam pe un teren care nu avea nici măcar dimensiuni normale, dădeam mingea peste un fileu de volei… Am început cu condițiile astea și cred că asta ne-a făcut tot timpul să vrem mai mult, să fim mai bune, să avem rezultate mai bune, să ne dezvoltăm. Cred că ăsta este unul dintre lucrurile pe care le lăsăm în urma noastră. Acum, lucrurile s-au schimbat, dar să știi că puterea aceea de a lupta tot din tine pleacă. Numai de acolo, numai din credința și din puterea și dorința de a lupta și de a câștiga.“

Când am întrebat-o pe Gabriela Ruse despre moștenirea fetelor care i-au deschis drumul, ne-a spus că nu are destule cuvinte să enumăre câte lucruri lasă fetele: „Am crescut uitându-mă la tenisul lor, toate au fost modelele mele: schimbam canalul, o vedeam pe Sorana, apoi pe Simona, apoi pe Monica, apoi pe Irina, ele mi-au dat un impuls extraodinar. Am crescut datorită lor. Au ajuns atât de sus! Pentru că, totuși, au fost 5 jucătoare în top 50, ceva incredibil pentru România, unde avem trei terenuri de hard în toată țara! Chiar nu am cuvinte pentru câte lucruri bune au făcut pentru noi. Normal, văzându-le pe ele, în fiecare zi, la televizor, și eu mi-am dorit să fiu ca ele, mi-am dorit să ajung ca ele.”

Sorana Cîrstea scria aseară, la scurt timp după ce a urmărit-o și a îmbrățișat-o pe Simona la marginea terenului:

„În seara aceasta am plâns, pentru că o parte din mine s-a restras cu tine. 27 de ani de amintiri. Îți mulțumesc pentru tot ce ai făcut pentru sportul nostru, pentru România și pentru noi. Îți doresc tot bine din lume în acest nou capitol al vieții. Ne vedem curând pe partea cealaltă.”

Am întrebat-o și pe Miriam Bulgaru cum s-a simțit din interior această reuninune de la TO2025, dar și ce a învățat ea de la Simona și celelalte colege.

„Este o ediție cu adevărat specială! Duminică, la petrecerea jucătoarelor, ne-am adunat toate și am făcut împreună o poză istorică. Directorul turneului, Patrick Ciorcilă, a fost în mijlocul nostru și mă bucur mult că am fost așa unite, a fost și este o atmosferă cu totul deosebită. Parcă am fi fost la FED Cup! Am fost la turnee mari tot mai des, dar când m-am reîntors pe terenul de la Cluj a fost incredibil. Cât despre moștenirea fetelor… Când aveam 14-15 ani, mergeam la cantonamentele de pregătire fizică și le vedeam pe Sorana, Simona și Irina ca pe niște zeițe. Mi-au dat motivația de care aveam nevoie, am început să visez și eu că pot să ajung să fac și eu ce fac ele. Până atunci, nu aveam curajul să visez. De atunci, de la 14 ani, de la a fi super entuziasmată că am avut un antrenament cu ele până la a participa la Grand Slam-uri cu ele a fost ceva foarte special. Ne-a ajutat enorm ca generație, și pe Jaq, și pe Gabi, și pe mine, și pe Anca. Simona fost numărul 1, a fost top of the top! Și asta fără să aibă cine știe ce condiții, ca în Vest. Pe mine una m-a motivat asta și am continuat să cred, să muncesc și să le urmez calea, încet, încet.

Ce a însemnat pentru Georgia Crăciun să crească în perioada cea mai glorioasă a acestor jucătoare și a tenisului feminin românesc?

„Generația aceasta este cea mai bună motivație pentru noi. Ele ne-au învățat că se poate visa dincolo de orice limită. Dacă ele au putut, înseamnă că putem și noi. Dacă nu să le depășim, măcar mai aproape de ele să ajungem…”.

Am întrebat-o și pe Ilinca Amariei același lucru. Ne-a spus:

„Eu am fost fanul Simonei Halep de la bun început. Să vezi că cineva din țara ta e cel mai bun din lume la sportul pe care îl practici tu e ceva incredibil! Dar la fel de mult îmi place și de Sorana, și de Irina, de toate jucătoarele noastre, de Irina Mitu, care e prietena mea și care m-a ajutat foarte mult în carieră. Mă bucur că au venit toate acum la Cluj, sper să le văd jucând. Ne-au oferit foarte mult și nouă, ca tinere jucătoare, și țării noastre. Contează să ai modele ca ele. Țin minte că domnul Marcu lucra cu Simona și m-a luat la un antrenament al ei. M-a șocat intensitatea cu care se antrena, concentrarea pe care o avea la fiecare minge. În pauze mai glumea, dar când reintra pe teren era incredibilă. Atunci am înțeles cu adevărat la ce nivel era! Chiar și acum, când simte că îmi fuge mintea, antrenorul îmi reamintește de întâlnirea cu Simona. E de ajuns să mă întoarcă cu mintea la joc.”

Anca Todoni ne spunea, cu simț de anticipație: „Va fi trist să nu le mai vedem jucând și concurând, dar în același timp acesta este mersul lucrurilor. Vin generații după generații, la un moment dat trebuie să ne așteptăm și la asta. Nu vrem, dar știm cu toții că se va întâmpla. Mereu e o responsabilitate pentru țara noastră să menținem rezultatele cât mai sus și cât mai bune, dar nu vreau să pun presiunea asta, ar fi o presiune în plus.”

Anca, care a crescut în perioada rezultatelor mari reușite de generația Simonei Halep și a celorlalte românce din top, spune că a încercat să învețe cât de mult a putut de la ele: „Cu siguranță m-au motivat, am avut și ocazia să le văd ceva timp jucând la televizor, am avut de unde să învăț. Am avut și oameni care au lucrat cu ele și mi-au spus cum se comportă în antrenamente și cum își fac rutinele, cum sunt ele în viața de zi cu zi, și cumva încerc să le urmez exemplul”.

Ce încearcă să aplice în jocul ei? „Pur și simplu, seriozitatea. Am aflat că atunci când intra pe teren Simona era cu totul altă jucătoare, era total schimbată și asta încerc să fac și eu. Să mă focusez în special pe ce am de făcut la antrenament și să nu mă distrag cu nimic.”

Sven Groeneveld, antrenorul Soranei – unul dintre cei mai apreciați oameni din circuit – e și el la Cluj zilele astea. L-am prins pentru un interviu valoros, îl găsești pe site zilele următoare. Până atunci, cel care a antrenat în ultimii 30 de ani atât în circuitul feminin, cât și cel masculin, nume precum Monica Seleș, Arantxa Sánchez Vicario, Mary Pierce, Ana Ivanovic, Caroline Wozniacki, Maria Sharapova, Bianca Andreescu, dar și pe Greg Rusedski, Nicolas Kiefer sau Tommy Haas, ne-a spus cum vede el moștenirea Simonei, Soranei și a celorlalte fete care și-au adus contribuția la creșterea tenisului românesc:

„Sper ca ele să continue să inspire tinerii și să împărtășească din experiențele lor. Și sper ca tenisul românesc să le țină aproape și să le încurajeze să se implice și să ajute sportul să continue să progreseze. Ele trebuie să rămână implicate, sunt sigur că vor fi ambasadoare ale sportului, dar asta e o discuție pe care trebuie să o ai cu ele. Eu cu siguranță le-aș încuraja să rămână aproape de tenis, au atât de multe de oferit înapoi!”.

În fine, în ultimul ei interviu ca jucătoare activă – unul de colecție -, Simona Halep ne-a spus ce ar vrea ea să rețină lumea din tot drumul ei:

„Să rămână pasiunea mea pentru tenis, nebunia mea de pe teren, faptul că n-am cedat atunci când mi-a fost greu. Faptul că mi-am dedicat viața în totalitate sportului. Sunt multe goluri emoționale din cauza asta, dar nu regret. Și aș vrea oamenii să vadă că am avut pasiunea asta pentru sport și că mi-am dedicat viața tenisului. Asta mi-aș dori. Și să înțeleagă că n-am greșit față de tenis niciodată. Că n-am trișat și că n-am făcut absolut nimic ce n-ar fi respectat tenisul. Am avut multe momente de răscruce, finale mari pierdute – alții le numesc eșecuri, dar pentru mine n-au fost eșecuri, au fost niște momente care m-au motivat să îmi demonstrez că pot, chiar dacă nu reușesc pe moment. Cum spuneam în 2017, poate că nu am fost pregătită atunci să câștig un Grand Slam. S-a întâmplat după încă o finală pierdută, dar la Australian Open în 2018 am știut că următoarea va fi a mea. Mie mi s-au întâmplat lucruri atunci când am fost pregătită să mi se întâmple. Cum zice fratele meu mereu, la tine nimic nu vine ușor. Poate că așa sunt eu sau poate că eu cer chestia asta, fiindcă atragem ceea ce gândim, cum gândim. Și poate că eu așa sunt.”

Am întrebat-o pe Simona și care crede că a fost calitatea ei definitorie. Cea care a împins-o mai departe atunci când părea imposibil.

„Credința. Și credința în bine. Până să mi se întâmple episodul cu suspendarea nu credeam în răutate, și mi-am dat seama că există foarte multă răutate în lume. M-au întrebat mulți dacă nu simt nevoia să spun lucruri, să țip, să mă răzbun. Nu, nu simt. N-am simțit asta nici vizavi de oamenii rău intenționați. E răutatea lor. Și nu trebuie să ajung în zona aia în care să-mi fac eu rău mie, gândind rău despre ei. Dacă ei așa au gândit și așa au acționat, e treaba lor. Eu sunt împăcată că nu am făcut nimic rău, și vreau să stau curată și împăcată, cu binele în mine. Pentru că atunci când simți binele în tine, ai o viață frumoasă. Nu ai gânduri rele, poți să dormi bine, te trezești, zâmbești… Dacă eu, după tot ce mi s-a întâmplat, am puterea să zâmbesc, înseamnă că sunt într-un loc bun.”