Belgianul și-a regăsit jocul spectaculos cu care a impresionat anul trecut la RG. Ca și Nadal, Djokovic a fost testat puternic încă din turul 1, dar a depășit momentul cu bine
Cineva să-l pună pe David Goffin să joace numai la Roland Garros, pe una dintre arenele principale. Dacă de asta e nevoie ca belgianul să ajungă să-și împlinească potențialul, atunci fie. Aparent, David doar aici își găsește inspirația, pentru că de la ultima sa apariție pe scena mare de la Roland Garros și până acum, rezultatele notabile (sau măcar evoluțiile notabile) s-au ținut departe de el. La un an distanță de la seria de rezultate care l-a adus în atenția fanilor tenisuluii, serie oprită de o înfrângere deloc rușinoasă cu Federer, Goffin a impresionat din nou publicul francez, sfârșind prin a fi aplaudat în picioare la ieșire. Numai că ieșirea s-a produs în calitate de învins. Cu tot jocul său sclipicios și construit pe atac, cu toate că a avut mai multe lovituri direct câștigătoare, cu toată carisma sa remarcabilă, belgianul n-a putut face mai mult decât să-l împingă pe Nole în toate cele trei seturi – pentru a doua zi la rând când unul dintre cei doi mari favoriți ai Roland Garros are de-a face cu o replică foarte puternică încă din turul 1. David are destule motive să simtă că a scăpat o oportunitate masivă printre degete, mai ales dacă ne gândim pe ce detalii s-au pierdut cele trei seturi. În primul, bunăoară, după o serie splendidă de servicii de ambele părți, Nole și David au fost de nedespărțit până la 5-5 în tiebreak, când belgianul a făcut dublă greșeală, deranjat de strigătele de încurajare ale unui fan, venite exact în timp ce încerca să pună în teren serviciul doi.
Goffin a început setul doi revenind de la 0-40 în primul serviciu, dar era evident că încă se mai gândește la setul anterior, motiv pentru care serviciul următor nu l-a mai putut salva. Dar, pe nepusă masă, Goffin a recuperat break-ul la 4-4, numai ca să și-l piardă din nou în game-ul următor, deși a condus cu 40-0. Alt detaliu care a atârnat greu. Picătura care a umplut paharul șanselor ratate (sau făcute cadou) a venit la 6-5 pentru sârb, în setul trei, când Djokovic servea pentru meci. Împins de la spate de un stadion evident părtinitor, Goffin a condus cu 30-0 contra serviciului și a avut în rachetă șansa a trei mingi de break, ratând însă un smash, ce-i drept, destul de greu. Decizie la limită, 7/6, 6/4, 7/5, dar fără să fi fost în dubiu mai mult de câteva secvențe.
Nole? Cu siguranță i-a prins bine un astfel de test, mai cu seamă că debutul lui la Roland Garros vine după câteva apariții care au ridicat ceva semne în privința șanselor sale la titlu la Paris, mă refer la înfrângerile de la Madrid și Roma. Sârbul e în continuare văzut cu prima șansă într-un eventual meci cu Nadal, însă el mai trebuie să și ajungă la respectivul meci. Cu Goffin, Djokovic a arătat foarte solid, mai cu seamă pe serviciu, armă care a funcționat ireproșabil, oferindu-i multe game-uri confortabile, ceea ce a contrabalansat cumva ofensiva belgianului.
Au mai fost căderi de concentrare, precum acel game cedat la zero în setul secund, sau ușoarele emoții din game-ul de final, dar Novak, deși departe de nivelul său ideal, a arătat în câteva rânduri cine-i șeful pe teren, semn că încrederea e tot acolo, neciobită. În plus, a fost foarte preocupat să închidă meciul din seara aceasta; o eventuală prelungire a lui pentru mâine nu i-ar fi picat prea bine sârbului. Misiune îndeplinită. În plus, Nole adoră să câștige astfel de meciuri, cele în care adversarul îl atacă, iar publicul e împotriva lui. E o combinație care funcționează precum un combustibil pentru sârb. Una peste alta, un meci din care Nole n-are decât de câștigat. Ca și în cazul lui Rafa, nivelul său va crește în rundele următoare.
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română