Fast
Tot acasă, pentru Grupa Mondială

România primește acasă Elveția în următorul episod Fed Cup

Treizecizero | 13 februarie 2018

Simona Halep, Irina Begu, Sorana Cîrstea, Monica Niculescu, Ana Bogdan, Mihaela Buzărnescu, Raluca Olaru; oricare combinație de patru dintre aceste fete care adună rezultat bun după rezultat bun va avea de înfruntat Elveția în aprilie, în tentativa de a readuce România în Grupa Mondială a Fed Cup începând cu 2019, după doi ani de absență. Acesta a fost rezultatul tragerii la sorți de azi, de la Londra.

România a trecut de Canada cu 3-1 într-un prim tur prietenos, grație a două puncte aduse de Irina și unul de Sorana, iar acum va beneficia încă o dată de avantajul terenului propriu, lucru foarte des întâlnit în acești ultimi ani; șapte din ultimele opt meciuri s-au jucat în România. Asta crește șansele ca echipa condusă acum de Florin Segărceanu să poată alinia la start cea mai bună formulă de echipă.

Meciul cu Elveția se va juca pe 21-22 aprilie, iar Clujul se distinge din start ca o variantă cu șanse mari de a găzdui întâlnirea; atât Segărceanu, cât și fetele au spus că și-ar dori să joace iar la Sala Polivalentă din Cluj.

Elveția a pierdut în weekendul trecut cu Cehia (1-3), meci în care la simplu au jucat Belinda Bencic și Victorija Golubic. Singurul punct a fost adus la dublu, unde a apărut Timea Bacsinszky, proaspăt revenită în circuit după o operație.

Victoria asigură promovarea în Grupa Mondială, iar un eșec ar însemna rămânerea în Grupa Mondială 2.

Celelalte meciuri de baraj sunt: Belarus – Slovacia, Australia – Olanda, Italia – Belgia (pentru Grupa Mondială) și Letonia – Rusia, Spania – Paraguay, Canada – Ucraina, Japonia – Marea Britanie (pentru Grupa Mondială 2).

***

Oferte de neratat în Shop-ul 30-0!

1. Albumul foto Simona de păstrat

Tirajul inițial al albumului foto lansat de 30-0, „Simona de păstrat”, a fost epuizat. Dar pentru că am primit deja multe cereri și mesaje de la voi, pregătim un al doilea tiraj.

Vom putea primi, așadar, în continuare comenzi de la voi; atâta doar că va fi nevoie să așteptați un pic până când pachetul cu albumul va ajunge la voi. Primele pachete cu noul album vor fi disponibile începând cu 20 februarie.

Dedicat momentelor importante din cariera Simonei, albumul foto „Simona de păstrat” este tipărit în condiții grafice de calitate înaltă. Cu peste 140 de pagini cu cele mai bune imagini din cariera Simonei și drumul ei spre locul 1, „Simona de păstrat” este un cadou perfect pentru fanii Simonei și fanii tenisului. Albumul este într-un tiraj limitat, așa că nu întârzia să-ți comanzi un exemplar de aici. 

2. Noul tricou 30-0 Tee

Un tricou cu un design fresh, cu semnificație, cu care ieși din rând și îți faci cunoscută apartenența, ca fan, la sportul cu cel mai atipic sistem de scor din lume.

Ia-l de aici, pe negru, pe gri sau pe alb.

Verifică toată oferta din Shop AICI

Am structurat mai bine produsele, le ai acum împărțite pe categorii: Publicații | Tricouri | Bundle