România pierde la scor cu Polonia în meciul de baraj pentru turneul final al BJK Cup

Ramona Toderaș | 16 aprilie 2022

Polonia va merge astfel la turneul final al BJK Cup din 8-13 noiembrie 2022. România va disputa un baraj în 11-12 noiembrie.

[Corespondență din Radom]

România pierde meciul de baraj cu Polonia, scor 4-0, după ce Iga Swiatek a învins-o fără să cedeze vreun game, 6-0, 6-0, pe Andreea Prisăcariu, iar în meciul de dublu perechea Frech / Rosolska a trecut, 5-7, 6-3, 10-5, de dublul Mitu/Buzărnescu.

La debutul ei în această competiție, Andreea nu a avut nicio șansă în fața unei jucătoare aflată în momentul de vârf al carierei, ajunsă acum la 19 victorii consecutive. Andreea i-a luat locul în ultimul moment Irinei Begu, cea care era programată inițial să joace cu Swiatek.


Fără Simona Halep, Gabriela Ruse, Jaqueline Cristian (toate trei accidentate, cu probleme de sănătate), cu Monica Niculescu depistată pozitiv cu coronavirus, fără Raluca Olaru, Ana Bogdan sau Irina Bara, România a ajuns în Polonia cu o echipă improvizată. 

Echipa a fost formată din jucătoare care au acceptat, în ultimul moment, să evolueze în întâlnirea cu Polonia din cadrul BJK și care sunt fie departe de forma lor obișnuită și au jucat puțin în ultimul timp (Mihaela Buzărnescu), fie se află într-o etapă a carierei în care mai au mult de acumulat (Andreea Prisăcariu) și sunt la o diferență enormă de nivel și experiență față de oponentele noastre, care au avut în echipă liderul mondial al clasamentului WTA, plus un număr 2 cu suficientă experiență, precum Magda Linette. 

Irina Begu, singura jucătoare clasată în top 100 a României din cele prezente în Polonia, a avut misiunea complicată de a fi liderul acestei echipe, formată pe fugă din cauza împrejurărilor. Irina, care a spus, nu o dată în ultimele luni, că în urma problemelor de sănătate de anul trecut, nivelul ei poate să varieze de la săptămână la săptămână, a venit după o serie lungă de turnee în America, toate jucate într-un cu totul alt set de condiții. Ea a fost, de altfel, singura jucătoare care a reușit să câștige un set în cele trei meciuri de simplu, și care a fost mai aproape de a o obține o victorie. 

Date fiind toate problemele, așteptările de la această confruntare erau foarte reduse. Iar modul în care au decurs lucrurile în aceste două zile – un singur set câștigat la simplu, un singur game câștigat de Buzărnescu și Prisăcariu împreună împotriva lui Swiatek – nu e nici șocant, nici surprinzător și nici întâmplător. Și n-ar trebui să fie niciun motiv de revoltă, sau un motiv să ne simțim ‘umiliți’. E doar o reflectare dură a realității și a valorii fiecărei jucătoare în parte la momentul actual. 

Tocmai de accea, deznodământul ăsta, deși dezamăgitor și frustrant –  pentru rezultatul în sine dar mai ales pentru toate absențele notabile care ar fi putut schimba soarta întâlnirii – nu ar trebui să pară o mare surpriză. În schimb, el trebuie contextualizat, și, probabil asta trebuie să fie și concluzia cu care rămânem după întâlnirea de la Radom.

Echipa României de BJK rămâne una puternică când are în componență toate jucătoarele valoroase și e capabilă să ne facă să retrăim momentele frumose din 2018 și 2019. Când lipsesc trei jucătoare de Top 100 la simplu și alte două de Top 100 de la dublu, iar alte soluții competitive nu mai sunt, apar astfel de situații. Iar o înfrângere drastică cu Polonia, cu Iga Swiatek aflată în cea mai bună perioadă a carierei și o Magda Linette trecută prin multe, e un rezultat normal.

BJK Cup rămâne o competiție care nu poate oferi continuitate și care depinde în exclusivitate de forma și sănătatea de moment. Momentul acesta ne-a prins cum nu se putea mai prost.  

Dar asta nu înseamnă că retrogradarea în grupa 1 a BJK și ratarea prezenței la Turneul Final nu e o pierdere. Ea poate avea și alte consecințe, pentru că deschide întrebarea câte jucătoare vor putea să o ia de la capăt și să-și sacrifice programul pentru această competiție în fazele ei următoare. Dar ăsta-i un pod pe care-l vom traversa la momentul respectiv. [Radu Marina]

Horia Tecău: „Un lucru câștigat pentru echipă, în acest context în care s-au făcut atât de multe schimbări e că am avut parte de reveniri la echipă, de un debut”.

Horia Tecău, despre meciul Andreei Prisăcariu: „Cred că ar fi fost corect să fie prezentă pe tabelă la cum s-a luptat. Ca tactică, implicare și efort în meci, am aruncat tot ce aveam pe teren, atât în meciul Andreei, cât și al Mihaelei. Iga chiar este de departe cea mai bună jucătoare a momentului, a demonstrat asta și în aceste două zile. Uitând-mă la echipa noastră, mi-a plăcut mult efortul fetelor, cum am comunicat și am încercat să găsim soluții. Au avut o atitudine incredibilă până la final, ca și căpitan este tot ce pot să îmi doresc.”

Horia, despre introducerea Andreei în locul Irinei: „Împreună cu echipa, după prima zi, se iau deciziile și se hotărăște și din punct de vedere al condiției fizice și din punct de vedere al meciului și al adversarei. Împreună am hotărât să joace Andreea astăzi. Irina a avut un meci foarte greu ieri, ați văzut că pe final de meci era istovită și nu a mai putut concura la un nivel la care ea este obișnuită. Vine după câteva săptămâni bune în State, unde a jucat, a schimbat fuse orare, sunt mulți factori care au făcut-o pe Irina să fie un pic obosită și ieri la meci.”

Horia, despre concluziile weekendului: „Mă uit la lucrurile pozitive, e prima mea experiență drept căpitan, am întâlnit o echipă tehnică, foarte sudată, care s-a adaptat foarte repede rolurilor, fiecare a știut foarte bine ce are de făcut, astfel am putut să mă concentrez pe detaliile legate de fete, de meciuri, strategie. Echipa s-a pregătit foarte bine, din prima zi, până în ziua meciurilor a crescut nivelul de joc și am intrat în meciurile de vineri pregătiți. Am întâlnit o echipă foarte puternică, poate cea mai puternică din câte s-ar fi putut, dar noi ne-am concentrat la partea noastră, pe care am făcut-o cât de bine am putut și putem pleca de aici cu capul sus.”

Horia, despre ce putem lua pozitiv: „Un lucru câștigat pentru echipă, în acest context în care s-au făcut atât de multe schimbări e că am avut parte de reveniri la echipă, de un debut, s-au creat oportunități pentru alte jucătoare. Este un lucru bun pentru viitorul ei (n.a. Andreea Prisăcariu) și pentru tenisul românesc”.

Andreea Prisăcariu, despre jocul Igăi: „Mi s-a părut o jucătoare foarte solidă, mi-ar fi plăcut mult meciul dacă l-aș fi văzut din afară, dar să simt pe propria piele a fost un duș rece de care aveam nevoie în carieră. Mă bucur mult că am fost convocată și m-am prezentat pentru România așa cum fac de la 12 ani. Din păcate, convocarea asta a însemnat și crucificarea mea de către presa română, dar eu merg înainte și cam atât am de spus.”

Andreea Prisăcariu, despre pregătirea meciului împotriva numărului 1 mondial: „Am pregătit meciul împreună cu Horia, am avut o tactică pe care am încercat să o fac de la început până la sfârșit, am căutat variația, o scurtă, un slice, pe sus, plat, toate variantele. În viitor, sigur o să fiu mai puternică pentru meciuri ca acesta, am intrat cu gândul să câștig și cred că asta este un plus mental. Nu mă deranjează acel 0, tot ce vreau e să văd lucrurile pozitive.

Andreea Prisăcariu, despre ce i-a spus Igăi la finalul meciului: „I-am spus că sunt mândră de ea și mă bucur că am cunoscut-o de la juniori, și că mă bucur că a ajuns ce a ajuns acum.”

Mihaela Buzărnescu, despre meciul de dublu: „Am fost foarte aproape să aducem un punct și m-aș fi bucurat enorm. Cred că nu am jucat niciodată împreună, eu nu am mai jucat dublu de foarte mult timp și m-am bucurat că ne-am adaptat destul de repede și că ne-am ajutat reciproc. Comunicarea a fost bună, per total am simțit că jocul a fost ok, diferența s-a făcut puțin pe finalul meciului. Mi-a părut rău, am crezut până în ultima secundă că vom aduce o victorie în această zi, am luptat până la ultima minge. Mi-a plăcut că Andreea a fost pozitivă, a avut tot timpul această energie care a ajutat mult în acest meci.”

Mihaela, despre criticile primite: „Am auzit tot felul de comentarii cum că n-am adus în ultimii ani un punct în Fed Cup, deși mi-ar fi plăcut mult. De afară este foarte ușor să vorbești față de cum este pe teren și cum este în timpul unui meci, lumea nu poate înțelege ce trăim, cum ne pregătim și cât de multe sacrificii facem. La finalul zilei, noi suntem mulțumite de noi și asta contează cel mai mult. Am dat tot ce am putut la fiecare convocare, fiecare turneu, mă bucur că am avut ocazia să joc la dublu cu Andreea.”

Andreea Mitu, despre convocarea la echipă: „A fost neașteptat, luni seară am fost întrebată, marți am fost în avion. Mă bucur că am intrat în teren și îmi pare rău că n-am adus punctul. Mă bucur să fac parte din nou din echipa României, m-am bucurat că l-am avut pe Horia pe bancă și sper să mai am ocazia să joc în viitor.”

foto: Ramona Toderaș |30-0 | Radom

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi