România – Olanda 0-2 | “Puteam mai mult!”. Putem de aici încolo?
Prima zi a primului meci din noua domnie a lui Andrei Pavel la echipa de Cupa Davis a României nu a fost una de care să ne aducem aminte cu plăcere. Tricolorii și-au dorit mult un rezultat bun, unul care să consfințească primul meci într-o formulă pe care ei și-au dorit-o foarte mult. Un nou (vechi) căpitan nejucător. Un nou președinte la Federație. O nouă locație. O nouă abordare. Poate și un nou început. Deocamdată, toată această posibilă aliniere a planetelor nu și-a arătat efectul, iar un deznodământ fericit mai trebuie să mai aștepte: după primele două meciuri, România se vede din nou într-o postură nefastă într-o competiție sportivă contra Olandei, țară de care pur și simplu nu putem să trecem, sub nicio formă, în ultima vreme.
Ar fi putut fi ziua unei reveniri senzaționale, care să salveze startul nefast și care să ne arunce din nou în meci. Victor Hănescu a recuperat frumos de la 0-2 la seturi cu Igor Sijsling. A egalat la seturi, după un tie-break în setul patru pe care l-am trăit cu toții ca pe o plimbare pe sârmă, iar energia din Sala Sporturilor din Brașov crescuse la cote imense. Din păcate, setul decisiv i-a dat ocazia aceluiași Sijsling să iasă în prim-plan. Oboseala, presiunea scorului, prospețimea fizică a unui adversar mai tânăr, toate astea au cântărit puternic în picioarele lui Victor. Break-ul făcut de olandez în game-ul cinci a rupt definitiv meciul în favoarea numărului doi din echipa batavilor. Victor a căzut moral și n-a mai fost loc de o altă revenire: Igor Sijsling, un jucător în creștere în ultima perioadă, care se simte în mod particular bine indoor (tot indoor l-a învins recent și pe Jo-Wilfried Tsonga), a adus un punct care ar putea să cântărească masiv în balanța finală a meciului. Scor final: 4-6, 6-7, 6-2, 7-6, 2-6.
Deși afectat, Victor i-a dat credit adversarului în prima declarație de după meci, acordată TVR: “Am avut un pic de ghinion în setul decisiv, când olandezul a câştigat un punct cu ajutorul fileului într-un moment decisiv. Dar Sijsling a jucat mai bine, merita victoria. Eu n-am început prea bine meciul, am fost crispat și mi-am intrat mai greu în ritm. Serviciul lui Sijsling a fost greu de returnat. Nu ştiu dacă sunt şanse să joc la dublu, cred că Tecău şi Copil vor intra pe teren, sper ca ei să ne aducă primul punct”.
În primul meci al zilei, Adi Ungur n-a putut capitaliza momentele de joc frumos contra numărului 1 al olandezilor. Execuțiile foarte frumoase din punct de vedere artistic ale lui Adrian, mai ales cele cu reverul, atât de frumoase, au fost rapid neutralizate de Robin Haase, care a profitat și de seria de greșeli ce i-a dinamitat jocul românului. “Aș fi putut să obțin mai mult din acest meci, am multe să-mi reproșez, pe serviciul meu mai ales, am făcut și multe greșeli copilărești, dar acum s-a terminat, nu mai contează. Am crezut că pot întoarce rezultatul, dar din păcate nu s-a putut. Am stabilit cu Andrei Pavel să intru tare în joc, să conduc şi să nu mă las dominat. Dar apoi el a început să servească foarte bine şi nu mi-a mai ieşit. Diferența s-a făcut la punctele importante”.
Și într-adevăr, dacă a fost un moment în care Ungur ar fi putut reechilibra situația, ba chiar să forțeze o revenire, el s-a spulberat repede, și asta pentru că Haase a câștigat, într-adevăr, punctele cu adevărat relevante. “ În setul trei, când mi-am pierdut serviciul, am ratat şi momentul să mă desprind. La un moment dat, Adrian a crezut că poate întoarce meciul, dar eu mi-am revenit şi mi-au intrat mingile care contau. Am jucat două ore şi jumătate, iar eu a trebuit să alerg foarte mult pentru că el a lovit foarte bine în unghiuri”, a fost declarația lui Haase, învingător în patru seturi: 6-4, 6-4, 3-6, 6-3.
După două înfrângeri din două meciuri, nu ne rămân, evident, prea multe opțiuni. Meciul de dublu capătă acum o conotație uriașă. Horia Tecău și Marius Copil sunt obligați să câștige în meciul de sâmbătă, de la ora 15:00, contra perechii Thiemo de Bakker/Jean-Julien Rojer. Apoi, dacă vom mai fi în joc la acel moment, duminică putem fi martorii unei reveniri excepționale sau al unui final trist. Trist, dar dat fiind scorul primei zile, cu cele mai mari șanse de a deveni realitate. Să așteptăm următoarele meciuri, să nu ne grăbim să aruncăm, românește, cu acuze și să ne rezervăm concluziile pentru după.
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română