Româncele, plusuri și minusuri. Scurte concluzii la jumătatea BRD Bucharest Open

Adrian Țoca | 19 iulie 2018

Mihaela este, fără îndoială, povestea de atracție a turneului în acest moment, din toate punctele de vedere. Dar, dincolo de subiectul evident pentru toată lumea – întoarcerea ei la turneul de acasă după un an cu o desfășurare imposibil de anticipat -, chiar mai interesant e altceva. În condițiile în care în aer plutește un #buzz în ce privește un potențial drum către titlu, e captivant de urmărit cât mai rezistă Mihaela și cum va gestiona situația în cele ce urmează.

Cu toate știrile, match reports și declarațiile realizate de 30-0 sunt pe site-ul oficial turneului, pe care vă spuneam că l-am alimentat cu conținut în această săptămână (inclusiv în engleză), e momentul, la jumătatea turneului, să vedem primele concluzii.

*Și dacă tot am amintit de site-ul oficial, urmăriți-l/ne pentru lucruri proaspete și în Social Media: Twitter, Facebook

 

Irina Begu

Irina a dat iar peste una dintre acele situații în care o combinație de emoții, dorința prea mare de a performa și stresul apărării unui rezultat bun obținut anterior o împiedică să dea tenisul ei cel mai bun. La București, la toate astea s-a mai adăugat și o adversară complicată, cu un joc variat și cu lovituri adesea imprevizibile. Irina, stresată încă înainte de meci, n-a intrat niciodată în ritm și nici n-a mai apucat să o facă, pierzând la un scor care nu reflectă potențialul real al celor două.

E o înfrângere deloc ușor de acceptat pentru Irina; ea venise cu drag, cu poftă de joc și cu așteptări mari de la ea la București, de asemenea bucuroasă că se reîntoarce pe zgură, după experiența pe iarbă, o suprafață care nu e deloc croită pentru jocul ei. Îi rămâne însă dublul la București, unde este în continuare în cărți, alături de Andreea Mitu. Iar dacă trecutul se va repeta, asta înseamnă că Irina va întoarce foaia cu un rezultat bun la un alt turneu. Să o urmărim atenți în continuare, pentru că în mod evident nu aceasta este fața ei adevărată.

Mihaela Buzărnescu

Mihaela este, fără îndoială, povestea de atracție a turneului în acest moment, din toate punctele de vedere. Dar, dincolo de subiectul evident pentru toată lumea – întoarcerea ei la turneul de acasă după un an cu o desfășurare imposibil de anticipat -, chiar mai interesant e altceva. În condițiile în care în aer plutește un #buzz în ce privește un potențial drum către titlu, e captivant de urmărit cât mai rezistă Mihaela și cum va gestiona situația în cele ce urmează.

E destul de evident pentru mulți că Mihaela începe, încet-încet, să se resimtă. Perfect explicabil, dacă ne gândim că joacă fără încetare, simplu și dublu, cam de la începutul sezonului de zgură încoace, timp în care a avut câteva săptămâni foarte lungi: Praga, cu finală și la simplu, și la dublu, Strasbourg, cu semifinală la simplu și titlu la dublu, Roland Garros, unde a intrat în săptămâna a doua în ambele probe (optimi la simplu și sferturi la dublu), Nottingham, cu sferturi la simplu și finală la dublu, Birmingham, cu semifinală la simplu, Eastbourne, cu finală la dublu, și Wimbledon, cu sfert de finală la dublu și tur 3 la simplu. Come on, și dacă citești lista asta repede și rămâi fără aer!

În condițiile astea, e de înțeles că Mihaela are momente precum cel din setul doi cu incomoda Zidansek (cronica meciului, aici), dar e fantastic că ea continuă să câștige, în ciuda semnelor de oboseală.

Conform tradiției din lista de mai sus, Mihaela aleargă pe două fronturi la București, iar dacă ar fi cu 25 la sută mai fresh decât este, probabil că ar fi favorită să le obțină pe ambele. Nici așa șansele ei nu arată rău, dar, cum spuneam, va fi fascinant de urmărit dacă adrenalina și motivația de a juca acasă o vor ajuta să tragă de ea și în zilele următoare. Vom afla când o vom avea invitată la BRD Tennis Insider.

Sorana Cîrstea

După momentele una caldă – una rece din ultimele luni, Sorana are o ocazie bună la București să obțină rezultate care să-i dea un pic de încredere. Începutul a fost bun: cu o adversară incomodă, Sorana a bifat o victorie solidă, într-un joc în care a fost obligată să lovească o minge în plus din nou și din nou și din nou, dar s-a achitat excelent de misiunea asta. Joi vine o ocazie să consolideze acel rezultat, contra belgiencei Zanevska, pe o parte de tablou unde Anastasija Sevastova plănuiește de zor altă prezență lungă la București. În vreme ce privirile sunt în altă ocazie, Sorana are ocazia să facă un turneu bun acasă.

Ana Bogdan și Alexandra Dulgheru

Cele două au pierdut în primul tur, două înfrângeri frustrante, din motive diferite. Alexandra, care și ea a stat mult pe teren recent, n-a mai avut suflu pentru a trece linia de sosire cu Parmentier, în vreme ce Ana Bogdan a pierdut într-un meci epuizant atât de jucat, cât și de privit. Ana a plecat de pe teren evident afectată; și ea, ca toate celelalte românce, își dorea mult un rezultat bun acasă, mai cu seamă că avea o semifinală anul trecut și, pentru ea, încă mai există o presiune proprie a punctelor din clasament. Dar asta există pentru că a muncit și și-a dorit foarte mult să ajungă în Top 100, iar ultimul lucru pe care și-l dorește e să alunece iar în afara lui. Perioada de probleme medicale din ultimele luni, durerile la cot care au afectat-o și la Paris, și la Londra, e un stres în plus, dar Ana admitea, în discuția cu 30-0 de la Londra, că, deși nu e ușor de gestionat, un astfel de moment face parte din firescul unei cariere.

 

 

 

 

Irina Bara

Irina cea mică a fost un fel de revelație a turneului, ea câștigând patru meciuri – incluzând și prima victorie pe un tablou WTA – înainte de a pierde la Polona Hercog în turul al 2-lea. Poate ar fi putut și mai mult de atât, dacă n-ar fi consumat resurse în calificări, însă astfel de situații sunt cu dus și întors, cum spunea chiar ea în emisiune la noi. Și apropo de prezența ei la BRD Tennis Insider, Irina sigur le-a dat multora motive să o aprecieze și să o susțină în cele ce urmează. O mai puteți vedea în turneu la dublu, unde a trecut în sferturi.

 

Puștoaicele

Grupul de tinere care ajuns pe tablou via wild card-uri – Elena Ruse, Andreea Roșca, Miriam Bulgaru (cărora li se alătură, la nivel de speranțe, Jaqueline Cristian) – a dat iar motive de optimism. Poate că n-au reușit să câștige meciuri în Main Draw, dar fetele au arătat câte puțin din lucrurile care le-au adus în postura de a ataca Top 300, 200 sau 100, după caz. Le lipsește experiența, pentru care nu există scurtături (de aceea, prezența lor în turneu a fost o oportunitate excelentă), așa că e nevoie de răbdare. Însă e limpede că au potențial și, de asemenea, că sunt foarte motivate de rezultatele colegelor mai mari. Cu puțin noroc, dacă toată lumea rămâne sănătoasă, s-ar putea ca plutonul de fete din Top 100 și, în general, care luptă să intre la Slamuri, să devină din ce în ce mai mare. O mențiune la capitolul ăsta pentru Andreea Mitu, care e în propria ei categorie, pe care o așteaptă un alt tip de urcuș.

Ascultându-le și întâlnindu-le pe toate, e limpede pentru oricine bine intenționat că sportul acesta trăiește, în România, o formidabilă perioadă de grație. Și am ajuns la concluzia asta fără măcar să fie necesar să pronunțăm, drept argument, numele celei care e în propria ei ligă.

 

 

 

 

Jucătoarele străine

Dacă fetele noastre aproape că au transformat Bucharest Open în Bucharest Closed, e limpede că restul tabloului merge pe sub radar. Însă candidate la titlu există destule, iar Soranei și Mihaelei le va fi greu cu destule dintre ele. Sevastova se profilează a fi o nucă tare, învingătoarea dintre Siegemund și Schmiedlova ar putea prinde elan, ca și Martic, veterana Zvonareva pândește o oportunitate, iar o tânără cu potențial precum Claire Liu e de urmărit.

Pentru toate astea, veniți la Arene! Ne vedem acolo, la cortul BRD Tennis Insider, lângă care găsiți standul 30-0.

 

Fotografii: Vlad Catană / BRD Tennis Insider

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi