14! Rafa Nadal își apără ce-i al lui, câștigă Roland Garros pentru a noua oară!

Din nouă titluri la Roland Garros (wow, cum sună!), cel câștigat duminică e de departe cel mai diferit, dar și plin de semnificații. Nadal nu mai are exuberanța tinereții tenisistice, în schimb, câștigă punând în locul ei experiența unui veteran trecut prin toate. Nadal nu mai e la fel de dominant pe zgură, dar și-a găsit tenisul său cel mai eficient exact atunci când a avut nevoie: după patru tururi ușoare, a ridicat nivelul în sferturi cu Ferrer, l-a frânt pe un Andy Murray cu nimic de oferit, în semifinale și l-a răpus pe Djokovic într-una din rarele finale de Slam pe care o câștigă având nevoie să revină după pierderea primului set. Deși cap de serie 1 și numărul 1 mondial, Nadal nu mai era, în mintea foarte multor fani, nici măcar marele favorit la Paris; calitatea aceasta îi aparținea lui Novak Djokovic, în special după bătaia administrată la Roma, a patra la rând.

Și cu toate aceste asteriscuri, Nadal continuă să câștige la Paris. A ajuns la 66 de victorii din 67 de meciuri, și la un al 9-lea titlu care îl eliberează de o parte din muntele de presiune care îl apăsa de câteva luni pe umeri. Aproape o lume întreagă suspecta că momentul trecerii ștafetei de la Rafa la Nole a venit; și totuși, Nadal a găsit încă o dată o formulă prin care să-l stăvilească pe Djokovic. În loc de dominația intimidantă de pe vremuri, acum avem o combinație superbă de muncă, determinare, răbdare, precauție și acel “never-give-up” care îl face pe Rafa eligibil pentru un eventual meci cu viața altcuiva pe post de miză. O victorie care îl descătușează pe Rafa și îi oferă consolare și vindecare după finala pierdută în Australia: “Astăzi, tenisul mi-a dat înapoi ce mi-a luat atunci”, spunea Rafa după finală, în sfârșit drept și eliberat, după ce și-a petrecut ultimele luni înconvoiat de greutatea fizică și mentală a acelui eșec de la Melbourne. Titlul de la Roland Garros îl aduce, cu câteva luni mai departe, la cota 14 titluri de Grand Slam și îi oferă perspective mai mult decât promițătoare în cursa de urmărire a lui Roger Federer și ale sale 17 titluri de Grand Slam.

N-a fost cea mai bună finală de Slam la care te-ai fi gândit. Am văzut pe viu (întâmplător, din același loc) cele două meciuri, semifinala din 2013 și finala din 2014, iar diferențele n-ar putea fi mai mari. Altă intensitate, alt nivel calitativ, altă poveste. Circumstanțele au fost însă grele anul acesta pentru amândoi: nu doar ca provocare mentală (miza enormă pentru fiecare, semnificațiile unei posibile victorii sau înfrângeri), ci și din punct de vedere fizic. Vremea foarte dificilă de manageriat i-a afectat pe amândoi; la Paris, umiditatea a fost extrem de ridicată în ziua meciului, iar Nole a părut cel mai sensibil. La rândul său, Rafa s-a simțit foarte obosit pe finalul setului patru.

Desfășurarea lucrurilor a fost un pic bizară: s-a început pe aceeși notă în care s-a terminat finala de la Roma, cu Djokovic pedepsindu-l pe Rafa pe forehand și trecându-și în cont setul 1 cu o lejeritate similară cu rutina. Sârbul și-a deschis unghiuri la discreție și a părut în full control. Până spre mijlocul setului secund s-a jucat în aceeași direcție, și am auzit voci pe lângă mine care se temeau că finala va fi foarte scurtă și se va încheia în trei seturi scurte, în favoarea lui Novak. Ce-i drept, abia trecuse de o oră și păream să ne îndreptăm către tiebreak-ul setului doi. Și numai Rafa știe cât de important a fost acel set doi. Dacă l-ar fi pierdut, o revenire de la 0-2 ar fi devenit aproape imposibilă.. “Am simțit că începutul meciului a fost mai mult în mâinile lui, eu am făcut puncte mai degrabă pe greșelile lui, decât din loviturile mele”, a explicat Rafa. “Știu că atunci când joc contra lui trebuie să-mi ating limitele, să fiu foarte agresiv. Dar agresivitatea presupune și se bazează pe încredere. Aveam nevoie să schimb direcția din primul set și am reușit să fac asta în setul doi, când dinamica meciului s-a schimbat cu totul. Am făcut lucruri mai bune pe teren fiind mai agresiv”.

Momentumul s-a schimbat masiv, drept rezultat setul trei, dezastruos pentru Novak, poate cel mai bun din turneu pentru Rafa. Forehandul lui a început să se îmbunătățească, la fel și deplasarea, capacitatea-i renumită de a alerga mingi și a le returna pe post de lovituri direct câștigătoare sau foarte aproape de a fi direct câștigătoare.

Între timp, Novak abia dacă se mai ținea pe picioare. L-am văzut într-o pauză clătinându-se, iar la un changeover s-a lăsat să cadă pe bancă într-un așa fel încât am crezut că va leșina, sau ceva de genul acesta.

“Ziua în sine a fost foarte grea, foarte multă umiditate. Combinația dintre cele două săptămâni în care a fost rece și frig și trecerea drastică la temperatura de astăzi ne-a făcut pe amândoi să ne simțim obosiți după un set și un pic. Ne-a afectat condiția fizică”, a spus Rafa.

Alimentându-se din scor, din schimbarea de momentum și din direcția în care evolua meciul, Nadal și-a crescut substanțial încrederea și a început să joace pentru victorie, cu mai multă autoritate, arătând că acum chiar crede că poate câștiga turneul. Comeback-ul de final de set patru a lui Djokovic a fost tardiv și insuficient ca să întoarcă meciul, dar i-a ridicat mult nivelul calitativ față de media finalei, cei doi oferind câteva dintre cele mai intense schimburi exact pe final de set patru. Pe măsură ce au apărut norii, sârbul a crescut brusc, dar nu atât de mult încât să poată împinge finala în decisiv. Ce-i drept, chiar și spre mijlocul setului patru, cu un Rafa brusc stors de puteri, se mai putea pune la cale o răsturnare. Nu mai departe de anul trecut, Djokovic a ajuns în decisiv făcând un set oribil și un altul slab, Not this time. Alarma de cinci seturi a fost falsă, semnele renașterii lui Novak, înșelătoare.

“Am început grozav, dar Nadal a revenit în setul doi. Am fi putut intra în tiebreak și nivelul din acel moment era destul de echilibrat. Am pierdut acel game pe serviciu, iar momentumul s-a dus complet în favoarea lui. Am început să joc foarte prost, deplasarea pe teren n-a fost așa cum ar fi trebuit, nu m-am simțit prea bine în setul trei. Apoi, din setul patru, m-am simțit mai bine, dar el a jucat mai bine punctele cruciale. Am încercat tot ce am putut. Iar ce am putut nu s-a ridicat la nivelul de la Roma. Dar lucrurile sunt așa cum sunt, felicitări lui. A fost mai bun în momentele cruciale ale finalei. E dezamăgitor pentru mine, dar viața merge înainte. Nu e pentru prima dată sau pentru ultima când pierd un meci”, a spus Djokovic.

Nu e pentru prima oară nici când pierde finala French Open pe o dublă greșeală. Așa s-a întâmplat și la cea din 2012. În ciuda frustrării de final a sârbului, care a aplaudat ironic în direcția din care un fan l-a tulburat între primul și al doilea serviciu de la acea dublă greșeală fatidică, Novak a fost aplaudat minute în șir la festivitatea de premiere, un pic pe post de scuze pentru acel moment de final, mai mult pe post de consolare pentru o înfrângere dureroasă. Un standing ovation prelungit, momente în care a Nole luptat cu greu cu lacrimile, și care pe mine m-a făcut să realizez cât de importantă e afecțiunea fanilor pentru Novak, mai ales în condițiile în care uneori aleargă și se străduiește atât de tare să o obțină. Acum a primit o dovadă 100 la 100 sinceră de afecțiune și de căldură, chit că a fost nevoie să piardă o finală de Grand Slam ca această dovadă să vină. Am interpretat lacrimile lui Nole și ca un fel de “în sfârșit, acum mă înțelegeți și pe mine”, o frustrare amestecată cu durerea înfrângerii, dar și cu vindecarea dată de aplauze. “A fost un moment fantastic. Sunt atât de recunoscător pentru ocazia de a juca aici. Sigur că acum e dezamăgitor, pentru că am vrut atât de mult acest titlu, încerc de atâția ani să-l câștig și n-am reușit. Dar nu e prima oară când trec prin această experiență. Așa că să fiu așa de apreciat de fani la finalul meciului îmi dă puterea și motivația să o iau de la capăt și să încerc să obțin acest titlu până la finalul carierei mele”, a spus Novak.

Și Rafa a plâns, dar din motive cum nu s-ar putea mai diferite. Pentru el, titlul de la Paris e ca un medicament venit la momentul cel mai oportun. “Sunt multe emoții la mijloc. Sigur că pot să accept o înfrângere, dar o înfrângere e ceva ce te însoțește de-a lungul drumurilor lungi, de-a lungul carierei, sentimentul îți ține companie peste tot‘. Apropo-ul la finala Australian Open e clar. “Dar chiar dacă mi-a lipsit puțină energie în ultimele luni, eram pregătit. Eram gata. Am fost foarte motivat acum, am regăsit multă energie în interiorul meu și asta m-a ajutat considerabil”, a spus Rafa.

Rezultatul îi întărește supremația spaniolului asupra lui Djokovic în turneele de Grand Slam, unde a câștigat ultimele patru meciuri directe, și, cum spuneam, îl plasează într-un loc unic în istoria tenisului, cu o serie de recorduri de neegalat, pentru o vreme. În schimb, îl lasă într-un loc tulbure pe numărul doi mondial. Cu încă o finală pierdută într-un Slam, fără titlul mult căutat la Paris, fără titlu de GS de la AO 2013 încoace (și doar două titluri de GS în ultimele 10 turnee), Novak pierde momente prețioase din prime-ul carierei lui, care îl vor costa atunci când se va trage linie și se va analiza apartenența sa la granzii all-time ai acestui sport. E limpede că Novak își dorește mai mult de la el, nu e mulțumit doar cu ieșirea din rând, vrea intrarea în măreție. Dar, pentru asta, va avea nevoie de mult mai mult decât a arătat în ultimii doi ani. Și timpul trece rapid.

#DREAMIN9

— Rafa Nadal (@RafaelNadal) June 8, 2014