Roland Garros, ca-n Anatomia lui Grey: Incredibilul schimb dintre Gasquet și Dimitrov, sau de ce să rămâi pe teren chiar și când nu mai poți sta în picioare

Ieri abia aşteptam meciul Gasquet – Dimitrov. Eram pregătită să văd un joc frumos, cu revere ample şi schimburi pline de fler. Un meci plăcut ca o îngheţată cu vanilie într-o după amiază călduroasă. Aşa a şi fost, până la 5-4 pe serviciul lui Dimitrov în seul 2. Tânărul bulgar se aşezase la cârma meciului şi avea un break în faţă, dar Gasquet a făcut rost de o minge de break. Dimitrov a servit la 30-40 şi după 55 de secunde cât a durat schimbul mamut care a urmat (îl puteți vedea și mai jos, dar, pentru o calitate mai bună, mergeți pe link-ul de mai sus, sau la acesta), nimic n-a mai fost la fel. La sfârşitul celor 38 de lovituri, publicul s-a trezit în faţa unei privelişti greu de crezut: Gasquet (câştigătorul punctului) era aplecat în careu, vomând, iar de cealaltă parte a fileului, Dimitrov era prăbuşit pe teren, zvârcolindu-se în agonia crampelor care-i cuprinseseră coapsa stângă.

 

Pe stadion s-a lăsat o tăcere stupefiată, ca atunci când nu ştii cum să reacţionezi la ceva dureros care se întâmplă sub ochii tăi. Gasquet şi-a revenit, de bine de rău, după câteva secunde. Însă i-a luat lui Dimitrov aproape un minut ca să se târască până la scaunul unui arbitru de linie sub privirile înmărmurite ale publicului. Arbitrul şi trainerul s-au adunat în jurul lui. Însă crampele n-au niciun leac imediat , şi nici nu e permisă cererea unei pauze de tratament pentru ele.  

Cu chiu cu vai, Dimitrov s-a aşezat la primire. De-abia putea să stea în picioare, dar să şi alerge… Gasquet şi-a luat serviciul la 0. 6-5, şi în sfârşit, pauza izbăvitoare. Trainerul a venit  şi i-a făcut un masaj, iar Dimitrov, cu ochii în lacrimi şi-a îngropat capul în prosop. Probabil se gândea la ghinionul fantastic care-i sufla de sub nas un meci pe care îl câştiga. Judecând după severitatea crampelor, mă gândeam că n-are altă soluţie decât să abandoneze. Îngheţata mea de vanilie se transformase în broccoli.

Spre surprinderea mea şi probabil a stadionului întreg, Dimitrov a şchiopătat înapoi pe teren şi a tras de el în continuare, sperând probabil că crampele se vor atenua. Dar nu. A pierdut setul doi cu 7-5 şi pe următoarele două cu 6-2 și 6-3. Misiunea era imposibilă. La fiecare mişcare mai solicitantă pe piciorul stâng, crampele reveneau violent. La un moment dat, nici să servească nu mai putea. A trebuit să-şi scurteze mişcarea şi să nu mai împingă deloc pe picior. Era dureros de privit, sincer. Mă gândeam, ce mai speră? Ce mai crede că se poate întâmpla? Un miracol?

Miracolul n-a venit pentru Grigor, care a pierdut în 3 seturi până la urmă. Însă i-am înţeles alegerea de a sta până la sfârşit pe teren când am aflat ce se întâmplase mai devreme la meciul lui Andy Murray cu finlandezul Nieminen.

Murray s-a trezit de dimineaţă cu o greutate în picior, o senzaţie incomodă pe care a ignorat-o în timpul antrenamentului, sperând că trece. A intrat pe teren: în 460 de meciuri în circuit, nu abandonase decât o singură dată, la Hamburg în 2007. În timpul meciului, problemele, care veneau de la un spasm la unul din muschii spatelui, s-a înteţit. Murray a pierdut primul set cu 6-1, era cu un break în urmă în al doilea, iar la pauze nu mai putea să stea pe scaun de durere.

La conferinţa de presă a mărturisit că era gata să abandoneze la începutul setului doi. De atfel, aşa îl sfătuise şi echipa lui. Ce l-a ţinut pe Murray pe teren? Ce l-a ţinut şi pe Dimitrov: speranţa într-un miracol, speranţa că lucrurile se pot schimba. Şi în cazul lui Murray s-au schimbat, cu un pic de ajutor şi de la adversar. Nemaiputând să alerge nici la jumătate de capacitate, Murray a recurs la tot arsenalul lui de lovituri (care nu e mic) pentru a scurta punctele şi a le câştiga cumva. Paradoxal, faptul că nu mai putea să se bazeze pe alergat, l-a ajutat pe Andy Murray să arate ce poate să facă cu o rachetă de tenis.

De asemenea, adversarul cuiva care e accidentat are şi el probleme cu concentrarea. Nieminen n-a putut să se detaşeze de ce se întâmpla de partea cealaltă a fileului, unde Murray se apleca chinuit şi făcea grimase de durere. Finlandezul a cedat setul 2 cu o dublă greşeală. Nieminen ar fi trebuit să-şi aducă aminte că Murray şi-a sucit glezna anul trecut la RG contra lui Berrer şi tot a câştigat. În meciul următor, cu glezna nerefăcută, a fost condus cu 2-0 la seturi de Troicki şi iar a câştigat.

“Sincer, nu ştiu cum am reuşit. La începutul setului 2, eram gata să abandonez. Echipa mea aşa mă sfătuia. Apoi, el a început să facă greşeli. Ştiu cum e să joci împotriva cuiva care nu se deplasează bine. Nu e uşor. Nu am făcut nimic special, pur şi simplu am dat mingea înapoi peste fileu, iar greşelile lui mi-au permis să revin. Apoi, în setul 3 si 4, spatele a început să nu mă mai deranjeze atât de tare”Murray s-a antrenat azi şi parea că se mişcă destul de bine. Va juca mâine încă un meci, contra lui Santiago Giraldo.

Morala acesor două poveşti cu final atît de diferit e aceeaşi. Miracolele sunt posibile, cu o singură condiţie: să fii acolo când se întâmplă.