Roger Federer se califică la Londra, via Paris. Ultimul Masters al anului se joacă în Excel

Dacă trebuia să fie un oraș care să aibă nemaipomenitul privilegiu de a găzdui atât un turneu de Grand Slam, cât și un Masters, acela nu putea fi altul, bineînțeles, decât Parisul. La câteva luni distanță de zgura încinsă (sau plouată, cazul de anul acesta), circuitul s-a întors în Orașul Luminilor ca să tragă cortina peste sezonul 2013 pentru marea majoritate a plutonului. Asta înainte ca primii opt jucători ai lumii să se mute la Londra pentru o răfuială exclusivistă.

Masters-ul de la Paris are un statut aparte în calendar. Într-un fel, e destul de bizar să ai un turneu de 1.000 cu doar câteva zile înainte de Turneul Campionilor: jucătorii de top de regulă fie se menajează, fie de multe ori nici nu mai vin. Asta are și un avantaj. Parisul este, cel mai adesea, Masters-ul cu cele mai nebunești rezultate: apar mai mereu surprize de proporții și e suficient să aruncați un ochi pe lista câștigătorilor din ultimii ani ca să vă convingeți. Aici s-au impus nume ca Davydenko, Berdych, Soderling, Nalbandian, Tsonga sau Ferrer, jucători foarte buni, dar care nu au reușit să fie la fel de eficienți contra Big Four și în celelalte opt opriri din seria celor mai importante turnee după Slamuri. Lista finaliștilor e și ea la fel de pestriță: Gael Monfils a făcut aici două finale consecutive (2009, 2010) și cu asta am spus totul.

Paris Bercy nu e doar imprevizibil, ci mai vine cu o particularitate: el rămâne fidel uneia dintre cele mai rapide suprafețe din lume, după unele voci mai rapidă chiar decât Cincy și poate comparabilă cu Dubaiul, așa că pregătiți-vă sufletește pentru multe tiebreak-uri. Altfel, într-o mare de terenuri hard albastre, francezii își păstrează netulburați insula lor de verde. Până și unghiul de filmare de la Paris e un pic neobișnuit față de alte turnee, ceea ce face terenul să pară mai 'scurt', iar mingea arată uneori ca și cum ar sări ciudat.

Anul acesta, lucrurile au stat însă un pic diferit, deoarece chestiunile nerezolvate din clasament au adus la Bercy toată lumea bună. Și nici rezultatele nu frapează după primele două zile, afară numărul mare de meciuri decise în trei seturi, motiv pentru care optimile sunt pur și simplu garnisite de capi de serie, ceea ce înseamnă că, dacă avem puțin noroc, urmează niște meciuri bune pe final de săptămână. Mai ales că o bună parte dintre ei sunt cu un ochi pe teren și cu altul la calculele hârtiei. Cum s-ar fi zis pe timpuri la Radio România Actualități, să facem un tur de orizont. Minutul și scorul.

Roger that: Federer și-a obținut locul la Londra

Cursa pentru Londra a fost foarte dinamică anul acesta, mult mai interesantă decât în alți ani, asta și pentru că Roger Federer s-a decis să ia parte la ea, în loc să se califice, așa cum obișnuia să o facă, încă din iunie-iulie. Rămas de căruță, elvețianul a trebuit să îngrașe porcul în ajun, dar, cum scriam acum câteva articole, în realitate situația lui n-a fost niciodată prea complicată, în sensul că, pentru a rata Londra, ar fi fost nevoie să se întâmple mult prea multe evenimente improbabile în același timp. Finala de la Basel a spulberat mare parte din temeri, iar Federer mai avea nevoie de o singură victorie ca să fie matematic sigur de prezența la WTF. Pe care a și obținut-o, un dublu 6-4, 6-4 cu Kevin Anderson. Federer face pași mici, dar siguri: de la un meci la altul încrederea lui crește, chit că și de data asta a avut o perioadă de ‘dispariție’, când era să compromită un 5-1 în setul doi, într-un moment în care ne îndreptam spre una dintre cele mai liniștite și lipsite de evenimente victorii ale lui în 2013. Dar meciul s-a înviorat brusc în ultimele lui minute: întâi Federer a făcut cadou un break din cele două avantaj, apoi a trebuit să salveze două mingi de break la 5-4, ceea ce a și făcut, consfințindu-și mai apoi calificarea. După strângerea de mână, Roger a părut ca și cum ar fi scăpat de o greutate imensă, și de văzut cum va influența asta jocul său în zilele următoare.

După meci, Federer a spus că se simte “neașteptat de fresh” și că, de fapt, nu s-a mai simțit atât de bine fizic tocmai de la Dubai, din februarie. A și dat o explicație pentru decizia de a juca turnee cu dureri: “Nu sunt genul care să stea patru luni pe tușă”.  Londra 2013 va fi a 12-a participare consecutivă a lui la Turneul Campionilor.

Feature Federer World Tour Finals

Nole și Rafa, cu ochii unul pe altul

Oricât de greu de crezut ar fi fost acum o lună, există o șansă prin care Nadal să-și piardă locul 1 la finalul sezonului. Motiv pentru care Rafa are nevoie să stea cât mai mult într-un turneu la care a reapărut, marți, pentru prima oară după patru ani. Ultima oară pierdea cu… Djokovic, în semifinalele din 2009. Revenirea a fost cu mici griji, dar Nadal a evitat orice emoții contra unui foarte motivat Marcel Granollers, care a înțeles că e cea mai bună suprafață posibilă pe care poate spera la ceva cu Rafa. “Victoriile în zilele în care nu joci bine valorează mult mai mult decât cele obținute când joci bine”, a filosofat Nadal, care îl va întâlni acum pe Jerzy Janowicz într-un must see, dat fiind contextul. Jerzy, care a avut ceva oportunități și la precedenta întâlnire directă (la Montreal), are o legătură specială cu acest turneu. Finala făcută la Paris anul trecut a fost rezultatul care l-a propulsat practic în top anul trecut, iar polonezul e foarte conștient că suprafața îl avantajează și probabil că miroase o oportunitate. “Va trebui să joc cu mult mai multă intensitate. Va fi un meci foarte, foarte greu și trebuie să îmi îmbunătățesc mult nivelul”, a spus Rafa, cel care, întrebat zilele trecute cum ar caracteriza relația sa cu tenisul indoor, a răspuns plastic: “Prefer să văd soarele”. Altminteri, de văzut faza zilei reușită de Rafa (video, mai jos).

Dacă își face speranțe că Janowicz i-ar putea da o mână de ajutor, Djokovic trebuie să nu uite de propria lui potențială problemă. O problemă care are 2.08 metri și răspunde la numele de John Isner. Americanul e o constantă durere de cap pentru Nole, pe care l-a învins la ultima confruntare directă, în semifinalele de la Cincy. Djokovic s-a văzut târât într-un tiebreak de interesantul francez Herbert (care, apropo, nu e chiar atât de puști cum pare – are 22 de ani), dar Nole a rezolvat profesionist ecuația. Apoi a lăudat suprafața, dar a criticat mingile, plângându-se că jucătorii trebuie să se adapteze mereu la alte mingi. În replică, turneul s-a apărat, explicând că-s aceleași mingi folosite ca la ultimele turnee din circuit. Apropo de Herbert, în primul tur îl bătuse pe Paire, care a sfârșit prin a fi fluierat de proprii compatrioți. Replica lui? “Niște proști care habar n-au despre tenis”.

De văzut cine, sau dacă, va claca primul dintre Novak și Rafa: ca să-și facă singur un bine, Nadal are nevoie măcar de o semifinală. Cu un titlu, și-ar garanta locul 1 la finalul anului. La Djokovic e mai “simplu”: el trebuie să bată tot.

Tsonga și dublele greșeli care l-au scos din cursă. Calcule și pentru Horia

Tragerea la sorți de la Paris anunța un potențial meci decisiv pentru calificarea la Londra între Gasquet și Tsonga, însă Jo n-a mai ajuns până acolo, cedând cu Nishikori încă din turul 2. În tiebreak-ul decisivului, Tsonga a făcut dublă greșeală atât la mingea lui de meci, cât și la cea a japonezului, și s-a scos singur din cursă. Gasquet a zis Merci, l-a bătut (și el cu emoții) pe Verdasco și e cu un picior la Londra. Și Wawrinka e încă alive, tot după trei seturi cu Lopez. E interesant să-i vezi pe jucătorii implicați în lupta pentru WTF cum (nu) rezistă în toată această operațiune desfășurată în real time, și cum fiecare meci terminat mai elimină câte un candidat, mai prelungește misterul și mută presiunea pe celălalt. Spre exemplu, victoria lui Wawrinka i-a încheiat orice șansă lui Almagro. Asta după ce ieșise din cărți și Haas, care mai avea șanse teoretice. Gasquet și Wawrinka depind de ei, dar se pot califica și în cazul în care Raonic nu câștigă trofeul.

Apropo de Raonic, canadianul a încheiat cu un număr de comedie meciul cu Haase. Olandezul s-a poziționat tocmai aproape de arbitrii de linie ca să returneze serviciul, așa că Milos a servit … Chang-style. La minge de meci. As, dintr-un serviciu underhand.

Horia Tecău și Max Mirnyi păstrează și ei șanse la calificare, câtă vreme rămân în turneu. Cei doi stau și ei, ca și colegii de la simplu, cu ochii pe calcule, dar cel mai bun lucru pe care pot să-l facă e să câștige meciuri. Au început bine, cu o victorie la Lindstedt/Kubot și îi vor întâlni acum pe favoriții 6, Marrero/Verdasco, la rândul lor în cursă pentru Londra. 

Preview-ul zilei de joi

Declarații Rafa

Hot Shot Nadal

Feature