Fast
Federer, out până în vară

Roger Federer ratează, cu probleme la genunchi, toate turneele până la startul sezonului de iarbă

Treizecizero | 20 februarie 2020

Orice anunț făcut de Roger Federer cu privire la sănătatea sa provoacă rumoare în rândul fanilor săi, în special în această parte a carierei sale.

Mai ales când vine aproape de nicăieri, precum anunțul de azi al lui Federer, care a postat în social media că a suferit ieri o intervenție artroscopică la genunchiul drept și că va absenta până la vară.

„Genunchiul drept m-a deranjat de la o vreme. Am sperat că va trece, dar după o examinare și după discuții cu echipa mea, am decis să mă supun unei intervenții artroscopice care a avut loc în Elveția, ieri.

După intervenție, medicii au confirmat că a fost decizia corectă și sunt foarte încrezători într-o recuperare completă. În consecință, va trebui, din păcate, să ratez Dubai, Indian Wells, Bogota, Miami și Roland Garros. Sunt recunoscător pentru susținerea tuturor. Abia aștept să joc din nou și ne vedem pe iarbă!”, este declarația lui Roger.

Federer va pierde o cantitate însemnată de puncte, dat fiind că anul trecut a jucat finala la Indian Wells, a câștigat Dubai și Miami și a ajuns, remarcabil, până în semifinalele Roland Garros – toate aceste turnee, specific cele de hard, erau turnee la care avea în mod obișnuit succes.

Însă acest lucru contează mult mai puțin în această etapă a carierei lui Federer, când clasamentul e relevant doar pentru a-i fi de folos pe tablouri. Când va reveni, o va face cu 4.450 de puncte, șansele fiind să rămână în Top 10.

Partea bună din această situație? Federer se va întoarce odihnit, fizic, dar mai ales mental, pentru un segment masiv de turnee în vară: Wimbledon, turneul olimpic (principalele sale două obiective ale anului) și US Open.

Ultima oară când a absentat în urma unei intervenții la genunchi s-a întors direct cu un titlu de Grand Slam. S-a operat în vara lui 2016, în urma înfrângerii suferite cu Milos Raonic la Wimbledon, a ratat restul sezonului, apoi s-a întors direct în Australia, unde a câștigat, discutabil, poate cel mai impresionant titlu de Grand Slam al său, învingându-l după ani buni într-un meci de Slam pe Rafael Nadal, în finală, în cinci seturi.