Roger Federer: „ATP și WTA ar trebui să se unească, să fim împreună.” Tenisul se îndreaptă, cu pași mari, spre decizii istorice. Ce înseamnă asta?
Adrian Țoca | 22 aprilie 2020Forțat de împrejurări, tenisul a înțeles că actuala criză globală pe care o trăim, și care amenință însăși existența unor segmente din lumea tenisului, e o oportunitate ideală pentru a face ceva istoric: o uniune a celui mai fragmentat sport din lume.
„Mă întreb: sunt singurul care se gândește că acum e momentul ca tenisul masculin și cel feminin să se unească?”
Mesajul lui Roger Federer, postat cu puțin timp în urmă pe Twitter, a provocat rapid valuri de reacții în lumea tenisului.
Întrebat de fani în comentarii la ce anume se gândește, Federer n-a ezitat să pună punctul pe i: „Mă gândesc la o fuziune între ATP și WTA. Nu pe teren, ci o fuziune a celor două organizații care conduc tenisul masculin, respectiv tenisul feminin”, a postat elvețianul.
În mesaje următoare, el a adăugat: „Sunt de acord că e prea confuzant pentru fani. Avem două sisteme de clasament diferite, logo-uri diferite, site-uri diferite, categorii de turnee diferite”.
„Probabil că ar fi trebuit să se întâmple cu mult timp în urmă, dar poate că acum chiar este momentul potrivit. Acestea sunt vremuri grele pentru orice sport, iar noi putem ieși din asta fie cu două organizații slăbite, fie cu una mai puternică”, a adăugat Federer, încheindu-și seria de tweet-uri cu unul exclusiv din emoji, simbolic pentru întreaga poveste.
Când personalitatea cea mai influentă din istoria tenisului vorbește deschis despre o uniune între ATP și WTA, toată lumea ascultă cu atenție. Simona Halep a fost una dintre primele jucătoare din WTA care a răspuns în comentarii, confirmând că Federer nu e singurul care se gândește la această idee.
Dacă Federer vorbește public despre ideea unei eventuale fuziuni între ATP și WTA, nu o face de capul lui, indiferent cât de influent ar fi. Foarte probabil, ieșirea lui de azi înseamnă că există deja discuții (avansate) între forurile de conducere, iar ideea (nu neapărat a lui Federer, în original) e pe masă. Răspunsul lui Rafael Nadal, dar și reacțiile rapide ale altor jucători și jucătoare, par să confirme acest lucru. Ceva mai târziu în cursul zilei, Stan Wawrinka a confirmat, într-un interviu cu Chris Evert, că discuții există și că nu e doar un comentariu al lui Roger.
Nu în cele din urmă, validarea venită din partea lui Billie Jean King, o personalitate care, practic, se confundă cu existența WTA, și cea care a încercat încă de la începuturi să aducă la aceeași masă tenisul masculin și cel feminin, dă și mai mare greutate discuției:
Evident, asta nu înseamnă că o fuziune e după colț, însă tenisul s-a văzut împins de circumstanțele globale în care trăim în aceste luni în fața mai multor decizii extrem de grele, cu un impact masiv asupra felului în care acest sport va continua în anii următori.
Exact specificul său global îl transformă într-unul din sporturile cărora le va fi cel mai greu să repornească în acest an, mai multe personalități întrebându-se deschis dacă va mai fi posibil să se organizeze vreun turneu în 2020. Chiar dacă restricțiile vor începe să se ridice, treptat, în majoritatea țărilor, reîntoarcerea la viața normală nu se va petrece prea curând.
Călătoriile dintr-un colț în altul al lumii, esențiale pentru un sport ca tenisul, vor fi foarte dificile. În acest moment, tenisul are o dată prezumtivă de restart pe 13 iulie, însă nu e clar dacă sau cum ea va putea fi respectată. ATP și WTA studiază multiple versiuni de calendar reformat pentru restul anului, un prim draft al acestui calendar urmând a fi anunțat, cel mai plauzibil, în prima parte a lunii mai.
Unele variante ale acestui posibil calendar iau în calcul organizarea unui circuit de zgură în toamnă, cu Madrid și Roma care să preceadă Roland Garros, turneu de Grand Slam mutat în septembrie, și care ar urma să se mute cu încă cel puțin o săptămână. Alte turnee, precum cel de la Hamburg, au confirmat că discută eventualitatea mutării în toamnă, pentru a putea face parte din acest circuit de zgură. Reamintim, turnee precum Wimbledon, Monte Carlo, Indian Wells sau Miami au fost deja anulate, și, cu excepția IW, niciunul nu-și mai propune o reprogramare în acest an.
Dacă se va reîntoarce după 13 iulie, tenisul nu o va face cu turneul de la București – cel programat chiar în acea săptămână. Vicepreședintele FRT, George Cosac, a confirmat săptămânile trecute că turneul WTA de la București „este exclus să se mai țină în condițiile acestei pandemii”, admițând că el nu s-ar fi putut desfășura nicicum. „Noi nu mai aveam nicio înţelegere cu proprietarul turneului (n.a. – maghiarul Jeno Marky), pentru că anul trecut semnasem doar pentru un an. Anul acesta pentru organizarea în continuare a turneului la Bucureşti urma să discutăm din nou. Dar nu am făcut-o. Aşa că este exclus să mai organizăm anul acesta, nici nu am apucat să ne aşezăm la masă. Turneul mai figurează pe site-ul WTA, dar e o chestiune din oficiu care a rămas acolo”, spune Cosac pentru Agerpres, adăugând că nu poate fi vorba nici despre o mutare în toamnă, și că „pentru 2021 rămâne să discutăm dacă vom mai ține turneul la București”.
În vreme ce dificultățile cu menținerea licenței la București erau cunoscute și de înțeles, e totuși regretabil că într-un moment în care turneele se zbat pentru a-și asigura existența pe mai departe și caută idei originale pentru o eventuală reprogramare în toamnă, cel organizat la noi nici măcar nu mai era în planuri. Și cât de plauzibilă va fi readucerea lui în 2021, la cât de aglomerat se anunță calendarul anului viitor?
Toată această situație din tenis are consecințe grave, pe toate planurile. Turneele și organizațiile care le organizează pierd bani serioși. Un exemplu, Tennis Canada, una dintre organizațiile naționale date drept model, se pregătește de o pierdere de 17 milioane de dolari, din cauza faptului că nu va putea organiza Rogers Cup vara aceasta. Efectele imediate: joburi pierdute și salarii tăiate; efectele pe termen lung, dezvoltarea viitorului val de jucători va fi cu siguranță afectată.
Alte turnee vor pierde și ele bani grei. Însă primii afectați sunt jucătorii, îndeosebi cei din partea a doua a clasamentului. În consecință, la inițiativa Consiliului Jucătorilor din ATP, condus de Novak Djokovic, forurile de conducere ale tenisului mondial sunt acum în discuții pentru constituirea unui Player Relief Fond, care ar putea atrage 6 milioane de dolari și care ar urma să distribuie plăți către jucătorii cu ranking mai slab, a căror carieră este acum realmente pusă sub semnul întrebării. La fel, și celelalte categorii profesionale care depind de jucători (antrenori, preparatori, etc) sunt și ele vulnerabile. Slamurile ar urma să contribuie fiecare cu câte un milion la acest fond.
Cum am mai scris în alte ocazii, reamintim celor care nu urmăresc tenisul în mod frecvent că jucătorii de tenis nu au venituri asigurate, ci câștigurile lor depind în întregime de performanțele reușite, adică de meciurile câștigate în turnee și ascensiunea în clasament. Cum turneele nu mai există pe termen nedefinit, practic tenismenii sunt într-un soi de șomaj tehnic, doar că fără nicio formă de plată. Și dacă reacțiile multora din social media e să se declare ultragiați că tenismenii vorbesc despre probleme financiare, ei trebuie să înțeleagă că în niciun caz nu toți jucătorii câștigă așa cum o fac legende precum Federer, Nadal, Djokovic sau Serena, nici precum restul jucătorilor din Top 20 sau cei din Top 50. Grosul plutonului încearcă să-și câștige existența, iar mulți dintre ei au probleme în a-și acoperi toate costurile.
E una dintre problemele existențiale pe care tenisul le înfruntă nu de ieri, de azi. Și e una dintre problemele pe care o eventuală fuziune între ATP și WTA, dusă poate chiar mai departe, incluzând și ITF, le-ar putea trata mai bine.
Față de alte sporturi, tenisul e poate cel mai fragmentat în termeni de organizare și poli de putere. Avem ATP – forul care conduce tenisul masculin, și care e o asociație între turnee și jucători, ambele părți având, în principiu, drepturi egale. Avem WTA – forul care conduce tenisul feminin, de asemenea o asociație între turnee și jucătoare. Avem ITF, adică Federația Internațională de Tenis, forul care veghează și stabilește regulile tehnice ale jocului, care coordonează și organizează Cupa Davis, Fed Cup, circuitele de juniori, de veterani, și circuitele buffer (turneele ITF) care fac tranziția către profesioniști.
Și mai avem cele patru turnee de Grand Slam, care sunt sub egida ITF, dar care au devenit, cu trecerea timpului, adevărate state în stat, care au multă influență și care, de multe ori, dictează direcția.
Cum e logic, când sunt șapte puteri la o masă, interesele acestora se duc de multe ori în direcții opuse sau intră în conflict. Asta s-a văzut foarte clar în ultimii ani, odată cu numeroasele fricțiuni cauzate de reforma Davis Cup, pe care am acoperit-o pe larg pe site. Cum ITF și ATP nu au reușit să ajungă la un acord, ATP și-a organizat propria competiție pe echipe, ATP Cup – astfel că s-a ajuns la două competiții aproape similare, desfășurate într-un interval de șase săptămâni, cel mai bun exemplu despre cum tenisul ajunge să-și facă, în esență, rău singur, scăzându-și potențialul de a atrage mai mulți fani și mai multe fonduri.
De voie, de nevoie, situația actuală din lume a dus, însă, la o apropiere între toate aceste poluri de putere. Interesant, a fost nevoie de un (ultim?) derapaj ca această apropiere să fie posibilă. Când Roland Garros a luat, în disperare de cauză, o decizie unilaterală de a-și muta turneul în septembrie, fără să ceară acordul nimănui, francezii s-au izolat într-un colț, atrăgând reacții negative din partea restului lumii tenisului. Însă asta a provocat și multe discuții constructive și, într-un final, o apropiere; toată lumea a înțeles că dacă fiecare acționează pentru el, tenisul are enorm de pierdut. Sunt și așa destul de mari pierderile cauzate de criza mondială actuală; ar fi realmente absurd ca tenisul să-și producă de unul singur altele suplimentare.
Noul CEO al ATP, italianul Andrea Gaudenzi, e unul dintre cei care au dat tonul împăciuitor, declarând că „totul este iertat în ce privește Roland Garros” și că „trebuie să terminăm cu luptele interne”. Gaudenzi este adeptul unei abordări constructive, spunând, într-una dintre primele sale declarații oficiale de la startul acestei crize, că „tenisul trebuie să folosească această perioadă pentru a reflecta și pentru a face planuri pe termen lung, ca să construim viitorul pe care îl vrem pentru sportul nostru”.
O fuziune între ATP și WTA nu înseamnă, automat, salvarea tenisului; poate că ea chiar ar deschide acea cutie de viermi despre care vorbea fanul din reply-urile lui Roger. Teme precum egalitatea de premii, contribuția fiecărei părți, expunerea pe care fiecare parte o va primi și multe altele care, în trecut, au dus la lupte deloc plăcut de privit, vor ieși cel mai probabil din nou la suprafață.
Privind din perspectiva femeilor, e lesne de înțeles dacă ele ar privi circumspect această inițiativă, mai ales în condițiile în care au mai fost respinse în trecut. Circuitul feminin a muncit din greu ca să-și facă un nume, să-și facă loc în lumea tenisului și să-și câștige audiența și reputația de acum. Dar și să schimbe percepții. Știm cu toții discuția eternă despre nivelul de spectacol și interes din fiecare circuit, capitol la care ATP a avut superioritate o bună bucată de timp în ultimele două decenii; însă n-a fost mereu așa. La începutul anilor 2000, un ATP lipsit de jucători dominanți căuta o apropiere de WTA.
Dar, chiar și cu aceste riscuri, noua realitate s-ar putea să facă inevitabil acest drum către care indică azi Roger și ceilalți. Cu condiția ca această fuziune să se facă de pe poziții cu adevărat egale.
Crizele chiar sunt oportunități ideale pentru idei noi și soluții inovatoare. Dacă tenisul va reuși să găsească o cale de a rezolva, în această criză, vechile lui probleme, ar fi un cadou ideal pentru toți cei implicați în această industrie, care ar face uitate lunile de competiție pe care le pierdem în acest an.
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română
