Ritmuri și temperaturi de Wimbledon. Cum ne îndreptăm spre o ciocnire între Big Four și o alta între Wimbledon și World Cup

Novak chiar s-a întors. Sârbul s-a calificat în sferturi după poate cel mai bun meci al lui din turneu, contra rusului Khachanov, mai ales că s-a jucat un pic contracronometru, într-o situație în care Novak, care a mai avut probleme cu programarea la Wimbledon în trecut, risca să fie adus înapoi pe teren mâine. Nu tocmai ideal înainte de sprintul zilelor următoare. De altfel, sârbul a povestit la conferință că a aflat ulterior că dacă meciul dintre Kevin Anderson și Gael Monfils (câștigat de sud-african în patru) s-ar fi prelungit, întâlnirea lui cu Khachanov ar fi fost mutată cu totul pe marți. Dar Djokovic a fost foarte eficient, „în mod particular mă mulțumește cum am jucat în seturile doi și trei”, lăsându-l pe Karen să admită că a simțit că n-are nicio șansă, niciun răspuns.

A trecut ceva timp de când n-am mai auzit un adversar al lui Djokovic spunând această frază familiară, nu? Cam tot atât cât a trecut de când sârbul n-a mai jucat o semifinală de Grand Slam. Sunt aproape doi ani, lucru greu de crezut; ultima oară se întâmpla la US Open 2016, când Djokovic s-a dus până în finală, ajutat de un WO și de doi adversari care s-au retras, plus un Monfils care a dispărut dintr-o semifinală bizară.

Nole a explicat că se simte bine de ceva timp, deja, și că a simțit că jocul său recapătă formă. De aia l-a și frustrat așa de rău eșecul cu Cecchinato, de la Roland Garros, pentru că simțea că are șanse de cel puțin încă un tur. Dar, a povestit sârbul, l-a ajutat faptul că Wimbledon era „chiar după colț”. Asta, pentru că n-a avut timp să-și plângă prea mult de milă și să se întoarcă înapoi la muncă. A jucat tot mai bine la Queens și acum la Wimbledon simte că toate cele, de la lovituri și atitudinea corectă, se întorc și ele, pas cu pas.

Faptul că se vede cu Kei Nishikori în sferturi ajută. Novak l-a bătut constant pe japonez (13-2) chiar și pe suprafețe pe care Kei le-ar găsi mai prielnice. Nishikori e prima dată atât de departe la Wimbledon (singurul Slam la care n-ajunsese în QF), după o victorie în patru cu Gulbis, într-un meci catalogat de Djokovic drept „un pic ciudat”. Gulbis, și așa destul de extenuat după maratonul recent de meciuri, a alunecat în tiebreak-ul setului trei, și-a accidentat genunchiul și acolo s-au stins și toate șansele lui. Nici Kei nu e întregime ok fizic, ceea ce complică și mai mult misiunea lui contra lui Novak.

Dar revenind la sârb, e interesant de comentat un pic perspectiva lui vizavi de trecerea într-un interval scurt de la Roland Garros la Wimbledon, ca o șansă venită rapid pentru reabilitare.

Iată, așadar, că e perfect posibil să te reîncarci pentru Wimbledon fără multă pauză după RG, se va spune. Da, dar Djokovic venea după un eșec dureros la RG și, de asemenea, după o lungă perioadă de rezultate neconcludente, slabe sau de-a dreptul îngrijorătoare, ceea ce face mult mai naturală reîncărcarea pentru Wimbledon după înfrângerea cu Cecchinato. Asta, spre deosebire de situația inversă, când cineva ca Simona, de exemplu, sau finalista ei de la Paris, Sloane Stephens, nu s-au mai putut recalibra la timp pentru Londra. Fiecare are ritmul lui propriu, să nu uităm asta. Fiecare are „procesul” lui, alt termen la modă, folosit și de Novak în seara asta, explicând că are credință completă în procesul și în pașii necesari ca să revină la forma cea veche.

Și apropo de „știrea” făcută dintr-o reacție de 10 secunde într-o emisiune în direct a Martinei Navratilova, în cazul Simonei n-a fost vreun moment problema de formă, de pregătire, de tensionare, nici măcar de motivație. A fost pur și simplu un caz în care bateriile au lăsat-o aproape de finalul drumului în turul trei, punct. Pauza de trei săptămâni a fost, de fapt, o pauză de câteva zile. Iar după întreaga călătorie emoțională pe care a traversat-o spre primul Slam, a alerga încă un maraton la atât de puțin timp după ce-l biruise pe primul este o misiune herculiană. Care nu poate fi comparată cu cazul lui Ostapenko, de anul trecut, care a făcut prompt sferturi la Wimbledon după titlul de la Paris. Jelena nu venea cu aceeași încărcătură emoțională, dimpotrivă, a folosit titlul de la Paris ca pe o trambulină care a purtat-o apoi aproape tot restul sezonului. Pentru ea, factura a venit ceva mai târziu. Fiecare chiar are propriul lui ritm.

Roger Federer, de exemplu, are un ritm numai al lui. Elvețianul a trecut rapid și de Adrian Mannarino, incluzând aici un set întâi luat în 16 minute și, atenție, primele mingi de break înfruntate în turneu. Le-a salvat prompt, inclusiv un serviciu doi specialitatea casei, și și-a văzut de treabă, ajungând la doar două seturi de egalarea propriului record de seturi consecutive câștigate la Wimbledon, stabilit în prima lui eră de aur, 2005-2006.

La conferință, elvețianul a ridicat din umeri când a fost întrebat despre acest record, explicând că niciun jucător nu își face vreodată o țintă din a câștiga un meci în minimum de seturi. „Nu. Asta e mai mult pentru presă. Seriile astea se întâmplă, pur și simplu. Un punct poate strica totul. Aș fi la fel de mulțumit dacă mi-aș câștiga toate meciurile în patru seturi. Ajută să câștigi în trei, pentru economisirea energiei, dar n-ar trebui să fie un șoc pentru mine, pentru jucători, oh, Doamne, am pierdut un set”, a spus Federer.  Alt record neatins vreodată de cineva e să câștigi Wimbledon fără să-ți pierzi serviciul. Dar sigur nu se poate asta, nici de către Federer, nu?

Elvețianul e acum înconjurat de un grup vesel de trei extremely-big-serveri. Kevin Anderson, care l-a scos pe La Monf, e primul. Sud-africanul și-a mai depășit o barieră personală și, așa de subestimat, neurmărit, considerat neinteresant sau necarismatic cum este el văzut, Kevin e de salutat cum a muncit neîncetat, în special cu mentalul său șubred, și cum a luat-o mereu de la capăt, după multiple eșecuri în optimile diverselor turnee. Nu vă dați seama cât e de frustrant e să lovești mereu aceeași ștachetă, să nu poți sări pârleazul dincolo, în lumea cea bună, adesea pentru că propriile frici te împiedică să faci asta. Credit lui Anderson pentru progresul făcut. Așa, în ritmul lui propriu.

Astea fiind zise, va avea nevoie de ceva special ca să treacă de Roger și să ajungă într-o semifinală unde va mai veni învingătorul dintre Milos Raonic și John Isner. Aveți trei cuvinte cu care să faceți un preview pentru acest meci, care ar fi? Încep eu: lovituri de departajare?  Isner și Raonic au jucat de patru ori până acum (3-1 John) și niciodată un set nu s-a încheiat cu un scor altul decât 7-6 sau 6-4.

Dincolo pe tablou, Rafa Nadal se întoarce într-un sfert de finală la Wimbledon pentru prima dată în șapte ani mari și lați, după o victorie eficientă cu Jiri Vesely. Rafa a fost all business tot turneul până acum, iar dacă ne prefacem că nu luăm în calcul retragerea din meciul cu Cilic, de la AO și socotim doar meciurile încheiate normal, se fac 22 de victorii consecutive în turneele de Slam pentru Rafa, campion la Paris în 2017 și 2018 și la US Open în 2017. E loc de mai mult pentru el? Da, o spune indirect chiar Federer. Rugat să comenteze o apreciere a lui Isner, care spunea că suprafața e un pic mai bouncy anul acesta, motiv pentru care big serverii și jucătorii de baseline ar putea fi un pic avantajați, Federer a spus că este adevărat și că mingea sare o idee mai mult anul ăsta. Căldura ajută și ea. Apropo de titlu, azi a fost aceeași temperatură foarte încinsă o bună bucată de zi, urmată, e drept, de o răcire accelerată spre seară.

Rafa are de așteptat să-și afle oponentul, pentru că Del Potro și Gilles Simon n-au fost așa de norocoși, iar meciul lor s-a oprit la 2-1 la seturi pentru Delpo, din cauza întunericului. Ei se vor întoarce mâine pe teren. Dacă va fi Del Potro, se anunță o confruntare formidabilă cu Nadal, de astă dată mult mai echilibrată decât cele de la RG 18 sau USO17.
Acesta va fi și avantajul acestui turneu mai degrabă călduț pe tabloul masculin: cu marile nume avansând, una, două sau trei dueluri de cinci stele ar putea să urmeze. Nadal e cel mai prost plasat aici, pentru că riscă un traseu Del Potro – Djokovic – Federer.

Lucrurile au curs fluent și, în general, previzibil pe tabloul feminin, acolo unde noi ne-am trezit că nu mai avem o reprezentantă în a doua săptămână, lucru tare rar în istoria recentă. Previzibil, Su-Wei Hsieh n-a mai putut adăuga și o altă victimă după upset-ul cu Simona, căzând pachet la picioarele Dominikăi Cibulkova. Domi pare o femeie în misiune zilele astea; aparent, tot ce trebuia făcut ca să revină slovaca la normal era să fie scoasă de pe lista capilor de serie. Motivația suplimentară cu care joacă îi vine ca o mănușă, pentru că Domi e genul care are nevoie de una. Nu e prima dată când joacă mai bine dacă are o cauză.

Cibulkova o întâlnește marți, în ziua sferturilor, pe Jelena Ostapenko, care face un turneu foarte bun, complet pe sub radar. Măcar până acum. Ostapenko a mai distribuit un set la zero și, să nu uităm, e campioană la juniori aici în 2014. Ca și în cazul Cibulkovei, excelentă reacție la adversitate și pentru Jelena: pe teren, unde contează.

Un matchup kaptivant va fi cel dintre Kasatkina și Kerber. Daria ne-a luat un pic prin surprindere confirmând anul bun chiar și la Wimbledon, oprindu-i aici traseul excelent al belgiencei Van Uytvanck. Kerber, în schimb, a trecut de Bencic, luându-și în serios rolul teoretic de cea mai strașnică adversară a Serenei în drum spre titlu. Kasatkina a fost un pic de coșmar recent pentru Angie, dar germanca a câștigat recent ultima lor întâlnire, pe iarbă la Eastbourne, cu 7-6 în decisiv.

Serena Williams a trecut de Rodina, apoi a primit multe întrebări despre copil și despre „cum faci lucrurile să fie așa de ușor”. „Nu-s ușoare”, a replicat ea de câteva ori. „Chiar sunt încă departe de ce ar trebui să fiu”, a spus ea, adăugând că mai are mult de lucru. Apoi a spus că nu și-ar dori ca fetița ei să joace tenis. O va putea opri Camila Giorgi în sferturi? Când e pornită precum a fost în astea patru meciuri, Giorgi pare să poată bate pe oricine.

În fine, ultimul sfert e între două debutante într-o astfel de fază la Wimbledon, Kiki Bertens, care a învins-o, spre supriza nimănui, pe Karolina Pliskova, și Julia Goerges, care a prefăcut un început strâns cu Vekic într-o victorie clară. Nu mai există niciun cap de serie din primele 10 în turneu, dar Serena a arătat că, tehnic vorbind, Kerber e Top 10 acum, chiar dacă n-a fost pe lista primilor zece favorite.

Vom avea în continuare treabă și interes în sferturi, unde cuplul Irina Begu și Mihaela Buzărnescu au mai făcut o victimă, trecând de Klepac/Martinez Sanchez. Fetele au devenit din ce în ce mai bune împreună, și deși au adversare puternice în continuare, șansele lor arată bine. Știm la ce vă gândiți, al doilea an la rând în care…, dar să o luăm pas cu pas. Deocamdată, urmează Melichar/Peschke. Altfel, Mihaela a ieșit la mixt, alături de Matkovski, într-un meci sfârșit spre seară, la fel ca și Raluca Olaru, alături de francezul Martin, învinși de Mektic/Chan. La fel ca și Monica Niculescu la dublu, ea și Flipkens pierzând la Babos/Mladenovic, favoritele 1.

Altfel, ce s-a mai vorbit azi la Wimbledon a fost decizia oficialilor britanici de a nu muta ora finalei masculine de duminică, aflată în curs de coliziune cu finala Campionatului Mondial de fotbal. Aparent, a existat dialog între FIFA și All England Club, dar cei din urmă s-au arătat „surprinși” de faptul că FIFA a stabilit ora de start la 16:00 (ora Londrei), la doar două ore după startul finalei masculine. Răspunsul lor a fost tipic britanic. „Finala noastră începe mereu la ora 2, așa că vom începe la ora 2”. Decizia i-a nemulțumit pe mulți dintre fanii de tenis de pe net, care i-au acuzat pe oficialii Wimbledon că nu țin cont decât de oamenii din tribune. Pentru prima dată în istoria turneului, finala masculină, care va începe pe BBC1, va trece apoi pe BBC2, ca să facă loc fotbalului.

Pus pe glume, Roger Federer s-a distrat când a fost întrebat dacă se teme că spectatorii din tribunele de pe Centre Court vor comenta ce se întâmplă în finala Mondialului: „Poate că ar trebui să-și facă griji cei din Rusia, nu noi. Cei din tribune de acolo o să audă tot timpul: oh, Doamne, e 0-15!”

Foto: AELTC

***

Nu rata Povestea Primului Slam!

Simona Halep este, de acum, campioană de Grand Slam. O performanță istorică, a cărei însemnătate merită pusă în context. Cu șase ani petrecuți la turnee, echipa Treizecizero s-a pregătit pentru a putea pune în pagină Povestea Primului Slam. Nu o rata!

 

“Simona Halep. Povestea Primului Slam” este, la fel ca toate celelalte apariții editoriale Treizecizero, o revistă atent îngrijită, un produs premium de pus în colecție. Dedicată unei performanțe unice, publicația este o combinație între cuvânt și fotografie, între frumusețea detaliilor de atmosferă, profunzimea analizelor și emoția imaginilor.

Ea oferă o imagine amplă asupra drumului parcurs de Simona Halep pentru cucerirea Primului Slam: apariția în elită, ratările premergătoare marelui triumf, oamenii care i-au fost alături și, bineînțeles, punctul culminant – povestea turneului la care s-a petrecut totul.

Interviuri, o listă solidă de invitați surpriză și articole captivante – asta te așteaptă într-un produs editorial de neratat pentru fanii adevărați ai Simonei. Alte detalii despre surprizele din cuprins, aici.

Precomandă revista de aici.