RG se termină, dar revirimentul poate continua: Sorana Cîrstea este oprită de Tamara Zidansek în optimile Roland-Garros
Radu Marina | 6 iunie 2021Un titlu, o finală și o optime de finală la Roland Garros, a treia într-un Slam a carierei. Sezonul de zgură al Soranei Cîrstea a fost excelent.
Sorana Cîrstea și-a văzut oprit parcursul foarte bun de la Roland-Garros; jucătoarea noastră a fost învinsă de slovena Tamara Zidansek în optimile de finală ale turneului, scor 7-6 (4), 6-1. Rămâne un turneu foarte bun pentru Sorana, a treia ei prezență a carierei în săptămâna a doua a unui Slam și prima calificare în optimi la Paris de la acel sfert de finală reușit în 2009.
Cu punctele adunate aici, adăugate la traseul excelent din sezonul de zgură, Sorana va ocupa un loc în zona poziției 45 în clasamentul WTA, ea întorcându-se după trei ani în Top 50. De asemenea, e foarte aproape de Top 20 în clasamentul WTA Race.
*
Întâlnirea dintre Sorana și Zidansek a avut trei momente esențiale, care aveau să-i decidă deznodământul. Primul a fost începutul de meci, când Sorana a fost în control, dar nu într-un control deplin prin care să pună o diferență considerabilă între ea și Zidansek. Al doilea a fost oportunitatea de set avută de Sorana la 6-5. Al treilea a fost primul game al setului doi. Toate aceste situații n-au fost concretizate de Sorana, și, odată ratate, n-a mai fost cale de întors în meci.
Să le luăm pe rând.
Timp de un set, Sorana a fost jucătoarea mai bună, mai agresivă și chiar mai inspirată în multe momente. A condus (4-3, 5-4, 6-5) și a stabilit ritmul meciului. Cu toate astea, au fost multe situații pe serviciul slovenei pe care Sorana le-a tratat cu multă teamă, poate bazându-se pe faptul că dinamica meciului depindea de ea și că va mai avea oportunități. Din păcate, aceste șanse n-au prea mai apărut odată ce meciul a avansat. Și poate tocmai pentru că Sorana a observat că Zidansek nu o rănește, asta i-a păcălit simțurile și a făcut-o să devină mai puțin alertă, mai puțin intensă.
Dar jocul slovenei e oarecum înșelător. Zidansek nu e o jucătoare care să te copleșească prin forță, dar joacă suficient de curat și rotund și reușește destul de bine să se folosească de forța adversarei. Sorana a avut destule șanse pe serviciul Tamarei, dar uneori nu a fost suficient de hotărâtă, alteori a cerut prea mult de la loviturile ei, încercând retururi mai pretențioase sau lovituri din alergare care n-au ieșit atunci când a avut mai mare nevoie de ele. În felul acesta, Zidansek s-a ținut aproape de Sorana, iar faptul că Sorana nu a putut pune piciorul în prag mai devreme a început să aibă o greutate tot mai mare.
A contat la mingea de set avută la 6-5, ratată de Sorana și nu anulată de adversară. Și a mai contat apoi în tiebreak, unde Sorana a simțit că gluma se îngroașă și a plusat prea mult, deși poate nu era nevoie, având în vedere că adversara nu a rănit-o în vreun fel.
Cu primul set pierdut, lucrurile s-au înrăutățit. În primul rând, pentru că, deși setul a fost echilibrat, impresia a fost că Sorana a fost peste adversara sa. Or, să pierzi un astfel de set, într-o astfel de fază, contează mult: pe Zidansek a încărcat-o cu încredere și energie, pe Sorana a destabilizat-o.
Totuși, lucrurile se puteau repara. Sorana ne-a arătat sezonul acesta că poate reveni și că luptă pentru șansele ei. Și a avut o astfel de șansă în debutul setului doi, când a avut trei oportunități de a face break-ul. Dacă reușea să ia măcar una dintre acele șanse, probabil deznodământul ar fi fost altul din două motive: un break acolo i-ar fi dat mare încredere și ar fi relansat meciul. Zidansek ar fi înțeles că mai are de muncit ca să câștige, lucru care ar fi putut să genereze dubii.
Din păcate, toate acele trei mingi de break au fost ratate, iar ratarea acelor șanse a echivalat cu pierderea meciului. Pentru că, din acel moment, Sorana nu a mai legat absolut nimic: în game-ul următor și-a pierdut serviciul foarte ușor, iar de acolo au urmat alte trei game-uri cedate.
Chiar și privit din ansamblu, meciul acesta e o șansă mare pe care Sorana o ratează și probabil știe și ea asta. Dacă adversara ar fi făcut un meci extraordinar ar fi fost altă poveste, dar senzația a fost că Sorana a avut în mâini acest meci și foarte multe lucruri au depins doar de ea.
Desigur, la cald, senzația e că Sorana a ratat o oportunitate mare aici (adversara, șanse bune și în ipoteticele sferturi), dar tenisul nu e niciodată decis în oportunități, ci în ce se întâmplă pe teren. O adversară relativ facilă în optimi nu garantează victoria.
Ar fi nedrept însă să lăsăm tot parcursul Soranei de la Roland-Garros și tot ce a reușit ea în sezonul de zgură să fie obturat de acest meci. Esența nu e înfrângerea asta. Esența e că Sorana e într-un loc mult mai bun acum, e mai împăcată cu ea și face toate lucrurile bune. A muncit enorm pentru a fi în locul în care este astăzi. Asta, de obicei, duce la alte rezultate, mai devreme sau mai târziu. Întotdeauna tenisul îți oferă noi șanse și probabil că și pentru Sorana vor mai fi astfel de oportunități; tenisul ei e bun, nivelul arătat de ea e foarte bun, atitudinea e la fel de bună. De ce să nu credem că astfel de șanse nu vor mai urma? Și ce motive ar fi ca Sorana să nu continue la acest nivel?
O optime de finală la un Slam înseamnă mult, mai ales când nu e deloc întâmplătoare. În ciuda eșecului, asta nu înseamnă că peste câteva săptămâni, la Wimbledon, sau poate la US Open, pe hardul ei favorit, Sorana n-ar putea repeta performanța asta. Nu există niciodată garanții, dar revirimentul ei se simte real, iar nivelul ei actual îi dă motive să spere că va continua să avanseze la turneele mari.
Irina, în sferturi, ca și Horia
Tot azi, la Paris, Irina Begu și Nadia Podoroska s-au calificat în sferturile de finală la dublu, după o victorie clară cu franțuzoaicele Burel / Pacquet, 6-3, 6-1. Irina i se alătură lui Horia în sferturi. Pentru a patra oară în carieră, Horia Tecău va juca în sferturile de finală de la Roland-Garros, după ce el și partenerul său, germanul Kevin Krawietz, i-au eliminat pe Murray / Soares și îi vor înfrunta pe favoriții 2, Cabal/Farah.
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română