Revolta outsiderilor: Wawrinka, prima înfrângere a anului, Murray, și el eliminat. Cine rezistă până la capăt?

Well, well, Indian Wells. Te uiţi pe tabloul masculin şi nu-ţi vine să crezi. Toată lumea fantaza înainte de turneu despre posibilele blockbusteruri din top 5. Nu-i nimic, trebuie să facem nişte mici ajustări şi să ne entuziasmăm în legătură cu Gulbis – Isner, Djokovic – Benneteau, Dolgopolov – Raonic şi Federer – Anderson. Pentru că astea sunt sferturile de finală la un turneu Masters 1000 în ATP în 2014.

Până acum obosisem vorbind de dominaţia jucătorilor din top 10, acum trebuie să găsim repede explicaţii pentru schimbarea cu 180 de grade a trendului. Kevin Anderson, responsabil de scoaterea din turneu a celui mai în formă jucător al momentului, Wawrinka (7-6(1), 4-6, 6-1), crede că nu e vorba de o scădere a nivelului lor de joc, cât de faptul că au început să-i prindă din urmă accidentările. Şi Stan a fost sabotat ieri de o combinaţie între o problemă la şold după ce s-a întins după un rever în setul unu (a avut nevoie de tratamente medicale) şi lipsa de concentrare, aşa cum a mărturisit chiar el apoi: „M-am simţit obosit mental, am avut emoţii negative. Am servit prost şi regret că n-am căutat un plan alternativ”. A spus totuşi că spatele nu este o problemă atât de mare încât să nu joace dublul, în care, premiu de consolare, el şi Federer i-au scos pe campionii de la US Open, Paes şi Stapanek. În schimb, seria lui de invincibilitate în 2014 se oprește după 13 victorii la rând.

Anderson a declarat c-a învăţat din infrângerea de la Shanghai contra lui Wawrinka şi s-a concentrat pe a nu-i da lui Stan ritm din spatele terenului. A ajutat şi faptul că terenurile sunt prietenoase cu cei care au serviciu bun. Va juca în sferturi cu Federer, care, în toată nebunia, este elementul stabilizator şi singurul jucător din top 10 rămas pe jumătatea sa de tablou. Cine-ar fi crezut asta acum câteva luni? Azi noapte, Federer l-a învins cu 6-4 6-4 pe bunul său amic, coleg de generaţie şi de stil, Tommy Haas. Federer continuă cu reţeta sa de câştigat meciuri: procentaj suficient pe primul serviciu (66%), 83% la sută din punctele jucate pe primul serviciu câştigate, neforţatele mult sub winnere (16/26) şi atacul eficient la fileu (15 din 19 urcări câştigate). Conversia mingilor de break rămâne de îmbunătăţit (3 din 11 şanse), dar 3 breakuri au fost suficiente cu Haas. „Am jucat câteva tie-breakuri săptămâna asta, aşa că sunt mulţumit c-am trecut în două seturi. Mai am şi dublul aici, este destul de mult tenis pentru mine. Sper să fac un turneu solid şi să profit de felul în care s-a deschis tabloul”. Mai târziu, la conferinţa de presă în germană, Federer a mărturisit că este prima dată când gemenele l-au lăudat pentru meci: „Mi-au spus: „Bravo, bine jucat”. Am răspuns: „Oh…mulţumesc.”

Palida consolare pentru Tommy Haas? A făcut faza meciului:

Federer va urca măcar pe șase după acest turneu: cu încă o victorie l-ar depăși și pe Murray, ba chiar poate se ajungă până pe patru, în cazul în care ia titlul. Aparent, zilele locului opt sunt numărate. Încă o veste bună pentru fanii lui Fed: colaborarea lui cu Stefan Edberg era, inițial, programată să se încheie la finalul lunii martie, însă suedezul a confirmat că se înțeleg așa de bine încât au decis să prelungească până la finalul anului.

Învingătorul dintre Federer şi Anderson va juca în semifinale cu învingătorul dintre Raonic şi Dolgopolov. Milos a trecut de Andy Murray, regrupându-se şi câştigând în trei seturi după ce l-a pierdut pe primul: 4-6, 7-5, 6-3. Raonic a declarat că jucătorii simt când cei patru mari sunt vulnerabili şi că asta i-a dat încredere să lupte pentru a întoarce meciul. Murray trece printr-o perioadă complicată: a fost al cincilea meci la rând în care Andy a trebuit să joace decisiv, ceea ce nu i se mai întâmplase din 2009! Era o chestiune de timp până când cineva avea să profite. Mai îngrijorător a fost că spre sfârşitul meciului s-a ţinut de spate şi a dat semne că nu e chiar în regulă fizic. Deşi a avut un break avans la începutul decisivului, nivelul lui Andy a scăzut dramatic, iar Raonic a profitat şi a fugit cu meciul. Și nici explicații n-a găsit: “N-am nicio scuză pentru acea cădere. Bad tennis”.

Aşa că, în loc de Nadal – Murray, avem Raonic – Dolgopolov. O parte bună a acestui măcel al capilor mari de serie este că avem ocazia să-i vedem pe lupii tineri jucând unul împotriva altuia din ce în ce mai des. Generaţia următoare începe să-şi creeze deja propria istorie. După ce Gulbis şi Dimitrov s-au întâlnit de trei ori în ultima lună şi ne-au oferit un meci grozav şi la IW, avem acum altă combinaţie interesantă în premieră: seriosul Raonic, cu jocul lui puternic şi dintr-o bucată, contra cameleonicului Dolgopolov, cu tenisul lui ca un caleidoscop.

Ca să ajungă aici, Dolgopolov a trebuit să treacă de un jucător care a devenit specialist în rolul de buturugă mică care răstoarnă satisfăcut care mari: Fabio Fognini. Putea fi un meci capcană – Dolgo era mahmur după succesul contra lui Nadal, iar Fabio abia aşteaptă să bage ghimpi în sufletul adversarului cu jocul şi teatrul pe care face pe teren. Aleksandr şi-a văzut de treabă netulburat de monoloagele lui Fabio şi a încheiat discuţia cu un sec 6-2, 6-4. Contra lui Raonic va avea de răspuns la un set complet diferit de întrebări. Jocurile lor sunt atât de diferite şi fiecare are antidot la armele celuilalt, încât mi-e greu să dau un pronostic. Mai cu seamă că nu s-au întâlnit niciodată.

Pe partea cealaltă de tablou, Gulbis şi-a continuat meciurile cu cântec, de data asta reluând „rivalitatea” cu Bautista Agut. În finala de la St Petersburg de anul trecut , Bautista s-a plâns la arbitru că Ernie îşi scârţie prea tare adidaşii în timp ce aşteaptă la retur, iar Gulbis i-a întors amabilitatea şi l-a făcut „prinţesă răzgâiată fără talent” în interviul în rusă pe care l-a dat după ce a câştigat titlul. Meciul de ieri avea deci potenţial să se transforme în divertisment. Şi s-a transformat, în ciuda eforturilor făcute de împăciuitorul Carlos Bernardes, care pe lângă arbitru a jucat şi rolul de consilier şi terapeut. Gulbis a protestat la zgomotul avioanelor, Bernardes i-a spus „să se concentreze pe meci şi ce se întâmplă în interiorul său”. Bautista s-a plâns apoi că Gulbis vorbeşte prea mult cu arbitrul, iar Gulbis i-a replicat că se plânge de toate cele mai ceva „ca o femeie”. Salutul de la fileu spune toată povestea.

Handshake between #Gulbis and Bautista Agut kind of sums it all up. #BNPPO14 #tennis pic.twitter.com/CfOJgAoJcw

— TennisTV (@TennisTV) March 12, 2014

Scorul a fost la fel de smucit ca schimburile scrâşnite de replici dintre cei doi combatanţi: Gulbis a luat tiebreakul primului set la zero, l-a pierdut pe al doilea cu 6-4 (până atunci rupsese deja trei rachete, normal) şi apoi i-a administrat un sec 6-2 în decisiv. Să mai înţeleagă cineva ceva. Interesant este că de cele două ori în care Ernests l-a bătut pe Bautista a şi câştigat turneul. Incomodul spaniol e un fel de good luck charm agasant pentru Gulbis.

Ernie şi-a mai spălat din păcatele de pe teren cu acest interviu simpatic dat pentru Tennis Channel (în care şi-a comparat serviciul cu „ruleta rusească”) şi cu un alt interviu, în care a declarat că ştie are o reputaţie de idiot din cauza felului în care se comportă pe teren, dar este doar un „jucător emoţional”, iar în restul timpului este un tip foarte calm.

Următorul adversar pentru Gulbis este John Isner, care a trecut de Verdasco cu 7-6(3) 3-6 6-3. Isner are un joc care i-a pus probleme lui Gulbis în trecut: serviciu imparabil, forehand nimicitor. Ernests are tendinţa de a se chinui cu jucătorii care-i seamănă: big hitters care prind o zi bună sunt kriptonită pentru el (cel mai recent exemplu, înfrângerea la Berdych la Dubai). Returul lui s-a îmbunătăţit semnificativ, la fel şi capacitatea de a sta în schimburi, dar Isner are un record excelent în meciurile pe pământ american. Gulbis conduce cu 2-1 în meciurile directe, dar n-a câştigat niciodată pe hard. Isner este şi-n turneul de dublu, să vedem cât de fresh este. Va fi o rafală de meci, probabil cine va servi mai bine şi nu va clipi în momentele importante va trece în semi. Mă aştept să numărăm pe degete schimburile cu peste 5 lovituri.

Pentru celălalt loc în semifinală se vor lupta Novak Djokovic, singurul jucător din top 6 rămas în turneu, şi…ăă… Julien Benneteau, care s-a strecurat tiptil până în sferturi. Ar fi ceva ca primul titlu câştigat de Benneteau să fie, la 32 de ani, un Masters 1000. Ar încununa aceste două săptămâni suprarealiste. Totuşi, să revenim la realitate. Djokovic a continuat perioada incertă prin care trece şi a luptat pentru a câştiga în trei seturi cu un Cilic la fel de impresionant în primul set precum a fost în restul anului. Dreapta imparabilă cu care Marin a dictat la începutul meciului a dispărut însă pe parcurs şi i-a permis lui Novak să reintre în schimburi şi în meci. Goran Ivanisevic, antrenorul lui Cilic, spunea într-un interviu la IW că este foarte greu să te uiţi la un meci ca antrenor, că uneori „îţi vine să cobori pe teren şi să-i dai o palmă (jucătorului) ca să-l trezeşti”. Probabil Goran a avut de multe ori impulsul ăsta aseară, în timp ce se uita cum elevul lui se lăsa târât în nisipurile mişcătoare ale epuizantelor raliuri marca „Djokovic” din spatele terenului. Benneteau are un joc foarte frumos de privit, lovituri solide, mişcare naturală, dar întrebarea va fi pentru el aceeaşi ca pentru Cilic: se va lăsa sau nu prins în pânza de păianjen a raliurilor interminabile ţesută de Djokovic? Novak nu a convins până acum, deci un upset este posibil, cu condiţia ca Benneteau să fie de fier şi să nu se lase doborât de magnitudinea ocaziei şi a adversarului. Grea misiune.