Reversul medaliei pentru Simona. Învinsă după trei mingi de set ratate
Adrian Țoca | 28 septembrie 2013Simona Halep a cedat în două tiebreak-uri contra Ursulei Radwanska în primul tur de la Beijing. Monica Niculescu a trecut însă de prima manșă și o va întâlni pe Caroline Wozniacki. Sorana debutează luni.
Nici n-a început bine turneul de la Beijing că s-a și terminat pentru Simona. Hotărât lucru, n-a fost o săptămână prea fastă în cazul jucătoarei noastre, care se vede eliminată de la turneul Premier de la Beijing încă din turul 1, după ce, cu câteva zile în urmă, cedase în turul 3 la Tokyo. Ultima oară când se întâmplase ca ea să piardă din prima la un turneu altul decât de Grand Slam a fost tocmai la Madrid, în primăvară.
N-a fost o săptămână fastă nu doar din cauza rezultatelor – bineînțeles că nu e absolut nicio dramă că Simona mai și pierde, mai ales când se întâmplă la puține ore după ce și-a sărbătorit ziua de naștere -, ci din cauza semnelor îngrijorătoare de la serviciu. Și în meciul de azi s-a păstrat aceeași tendință ca la Tokyo: Halep a avut probleme la serviciu, câștigându-și abia 49 la sută din punctele jucate cu primul (și 44 la sută cu al doilea). E unul dintre motivele ploaiei de break-uri: nici mai mult, nici mai puțin de 14 în total. Jocul la retur s-a păstrat însă la fel de bun, așa că, în pofida numeroaselor break-uri și rebreak-uri, s-a ajuns paradoxal în două tiebreak-uri.
Față de Tokyo (și de alte ocazii), când a salvat mingi de meci, Simona a fost la capătul opus azi: a servit o dată pentru primul set și de trei ori pentru cel de-al doilea, în care a condus cu 5-2 și cu 6-5. Mai mult, în primul set a irosit două mingi de set, iar în cel secund încă una. În schimb, erorile s-au înmulțit, poate și din cauza frustrării, în tiebreak-uri, când toate acele șanse ratate s-au răzbunat: Ula și-a ales mai bine momentele și a profitat, câștigându-le pe ambele, la 4, respectiv la 2. Meciul a durat două ore și două minute.
Simonei i-ar fi putut fi suficientă o singură victorie la Beijing ca să mai salte niște locuri, dar din păcate nu va fi cazul. În principiu, eșecul de azi îi cam închide și șansele pentru Istanbul, afară de o circumstanță complet favorabilă pe final de an.
Pentru ea urmează acum câteva zile de odihnă și înapoi în Europa. Cealaltă săptămână va juca la Linz, unde figurează printre jucătoarele favorite, mai cu seamă că va avea o concurență respectabilă, dar nici pe departe la fel de puternică precum la Tokyo și Beijing: Kvitova, Flipkens, Ivanovic, Stephens, Suarez-Navarro, Cibulkova și Sorana Cîrstea sunt cele mai puternice nume de pe tabloul turneului austriac. Și va fi interesant să o urmărim pe Simona și pe indoor: poate că ea va da din nou lovitura și ar întregi seria turneelor câștigate pe toate suprafețele, după ce a făcut-o deja pe zgură, iarbă și hard.
Până acolo, Beijing-ul continuă pentru noi prin Monica Niculescu și Sorana Cîrstea. Monica a învins-o, tot azi, în două seturi strânse pe Annika Beck, 7-6, 6-4, într-un alt meci cu o ploaie de breakuri (13). Următoarea adversară pentru Niculescu va fi Caroline Wozniacki (0-4 la meciuri directe, cel mai recent la Cincy).
Sorana Cîrstea intră în turneu abia luni, când o reîntâlnește pe Bojana Jovanovski. Ca și la ultima lor întâlnire directă, de acum câteva săptămâni, Jovanovski vine tot după un turneu câștigat. Până la meciul cu Jovanovski, Sorana a filmat un nou episod dintr-un Travel Show făcut pentru WTA.
Finalele săptămânii
Bangkok, ATP: Tomas Berdych – Milos Raonic. Cehul a trecut într-un meci strâns de Gilles Simon în semifinale, salvând niște puncte de break vitale în decisiv, când Gillou forța break-ul, una dintre ele fiind un out ratat de arbitri. Dar Tomas a meritat victoria pentru că a atacat cu un curaj remarcabil în momentele cheie. Cu Raonic (s-a revanșat în fața lui Gasquet pentru eșecul strâns de la US Open, tot meci echilibrat a fost și acum, 3-6, 6-4, 7-5) va fi a treia finală a anului pentru ceh, ocazie cu care îl va depăși din nou pe Roger Federer în clasament. Cehul trece pe 5, Federer pe 6.
Kuala Lumpur, ATP: Julien Benneteau – Joao Sousa. O finală cât se poate de interesantă, din multe puncte de vedere. Unul, că Benny (l-a scos pe Wawrinka) are o nouă șansă la un titlu, după ce a pierdut primele 8 finale jucate. Alt motiv, pentru că Sousa e o plăcută surpriză, și ca joc, și ca rezultate. Al doilea portughez ajuns într-o finală de ATP are sezonul vieții, iar la Kuala Lumpur l-a scos pe parcurs și pe David Ferrer. Tot la Kuala Lumpur, Horia Tecău și Rajeev Ram au cedat în semifinale.
Tokyo, titlu pentru Kvitova. Petra a arătat că rămâne un nume de top în WTA, câștigând finala cu Kerber, 6-2, 0-6, 6-3, după ce în semifinale o oprise pe Venus.
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română