Reveniri consecutive în meciuri de patru ore și jumătate: Novak Djokovic continuă să sfideze logica

Treizecizero | 3 iunie 2024

Sârbul va juca acum într-un sfert de Grand Slam pentru a 59-a oară, un alt record stabilit azi

Pentru al doilea meci la rând, Novak Djokovic a trecut printr-o situație limită înainte de a găsi puterea să întoarcă și să câștige meciul. În cuvintele lui John McEnroe, dacă un astfel de efort fizic nu îi inspiră pe copii să meargă la sport, „nu știu ce altceva ar mai putea să o facă”.

După victoria dramatică, obținută dincolo de 3 dimineața cu Lorenzo Musetti, Djokovic a urmat aproximativ același scenariu într-un alt meci care a trecut de patru ore și jumătate, în optimile de finală cu argentinianul Francisco Cerundolo, 6-1, 5-7, 3-6, 7-5, 6-3.

Previzibil, Djokovic s-a resimțit după efortul necesitat de lupta cu Musetti și, în ciuda unui start rapid, avea curând să arate cu o viteză sau mai multe în minus, în contextul în care a acuzat probleme la genunchiul drept. Lucrurile au mers până în punctul în care prima parte a setului patru l-a găsit pe sârb abia mai deplasându-se, înălțând mingi din defensivă ca unică opțiune pentru a putea pune mingea înapoi.

Cerundolo, un jucător foarte solid de zgură, a profitat, măcinându-l încet dar sigur pe sârb, și s-a adus într-o situație aproape ideală, conducând cu 4-2 în setul al patrulea. După ce și-a ținut serviciul, Djokovic a strecurat cumva un break, a început să-și recapete energia și a putut duce meciul în decisiv. Unde, în ciuda în faptului că Cerundolo nu a cedat ușor și a readus meciul, pentru o vreme, într-o zonă în care avea șansele sale, Novak avea prea multă experiență în a gestiona astfel de situații pentru a o mai scăpa din mână pe aceasta. Spre finalul meciului, sârbul își recăpătase deja toată energia și era jucătorul mai proaspăt, capabil să ajungă la câteva scurte bine plasate și să acopere terenul cu aceeași flexibilitate caracteristică. Felul în care a făcut break-ul de la 4-3, revenind de la 0-40 cu câteva puncte foarte bune, a pus cireașa pe tort.

A fost victoria cu numărul 370 într-un turneu de Slam pentru sârb, el intrând acum de unul singur în posesia acestui record, după ce, până azi, îl deținea la egalitate cu Roger Federer. O victorie care-l păstrează pe primul loc și care îi dă motive să spere în continuare că va merge din nou până la capăt la Paris.

Problema recuperării pentru următorul meci va rămâne, dar, în ciuda efortului colosal depus, cu aproape nouă ore petrecute pe teren în ultimele două meciuri, nu e niciun alt jucător rămas pe tablou care să fi câștigat vreodată titlul la Paris, așa că Djokovic are în continuare motive să creadă că va câștiga un alt titlu la Roland-Garros. Cu aceste două victorii succesive, ar fi unul cu adevărat memorabil.

Sârbul va juca acum într-un sfert de Grand Slam pentru a 59-a oară, un alt record stabilit azi. Au trecut 15 ani de când a fost ultima oară eliminat înainte de sferturi la Roland-Garros. A fost nevoie de un efort mamut, dar seria aceasta continuă să rămână în picioare.

View this post on Instagram

A post shared by Treizecizero (@treizecizero.ro)

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi