Revenirea Svetlanei Kuznetsova, o jucătoare pentru cunoscători

Ştiţi cine n-a mai jucat de la Wimbledon în afară de Rafa? Svetlana Kuznetsova. Dar absenţa ei a trecut aproape neobservată în şuvoiul de analize, speculaţii, acuzaţii şi contra-acuzaţii provocate de absenţa lui Rafa Nadal. Sveta a suferit o accidentare la genunchi care a obligat-o să meargă timp de două luni în cârje. Recuperarea ulterioară a fost lungă şi anevoioasă pentru că rusoaica a refuzat operaţia.

La Sydney, al doilea ei turneu după revenire (la Auckland a ieşit din primul tur), Kuznetsova a trecut prin 3 meciuri de calificări, şi alte două victorii pe tabloul principal, contra lui Goerges şi Wozniacki, pentru a pierde azi la Kerber în sferturi cu 6-3 7-5. După victoria din turul doi, Sveta a dat o conferinţă de presă în care a răspuns la întrebări pe larg, cu onestitatea pentru care e celebră în circuit. Mai jos aveţi câteva dintre cele mai importante pasaje:

N-am mai jucat de 6 luni, de după Wimbledon. Înainte, pierdeam la Goerges şi la Wozniacki în meciuri în care conduceam şi nu puteam să le închid. Acum sunt proaspătă, sunt fericită, sunt echilibrată pe teren şi simt că fac ce trebuie când trebuie. Sunt departe de forma ideală, dar îmi place cum stau lucrurile acum.

Nu am făcut operaţie. Am aşteptat să se refacă de la sine. Am stat două luni cu cârje, şi apoi am început încet procesul de reabilitare a muşchilor. A fost dificil din punctul acesta de vedere, dar în afara terenului a fost bine, pentru că nu luasem nicio pauză timp de 10 ani. Aveam nevoie de o pauză. Ştiam că va fi greu să revin, şi încă este. M-am antrenat din greu pentru că am avut doar 5 săptămâni să mă pregătesc în offseason. Nu mergi două luni şi apoi deodată trebuie să alergi. În primele meciuri pe care le-am jucat aici, eram cam derutată când trebuia să alerg după mingi care erau departe de mine. E ciudat pentru că n-am mai fost niciodată accidentată atât de mult timp.

Când eram tânără, circuitul era un lucru nou şi interesant, dar apoi când joci an după an cu aceiaşi oameni, aceleaşi turnee, e dificil. Dacă pauza dintre sezoane ar fi mai lungă, ar fi mai bine pentru mine. Problema nu este că mă satur de tenis, pentru că iubesc acest joc. Mă satur de călătorii şi de a fi departe de casă şi de oamenii dragi. Niciodată n-am urât tenisul. Dar în timpul acestei pauze nu i-am dus dorul. M-am uitat la meciuri şi nu am simţit că vreau să fiu pe teren, acolo. Primele săptămâni au fost fantastice, mă gândeam: “Cum, nu trebuie să mă trezesc mâine dimineaţă să mă duc la antrenament?” Iubesc acest sport, dar câteodată e prea mult. Aveam nevoie să mă odihnesc. A fost bine într-un fel că am avut această accidentare. Apoi, după două-trei luni, am simţit nevoia să muncesc din nou, să am un obiectiv. Pentru că, dacă n-ai un obiectiv, simţi că viaţa ta nu merge nicăieri, e îngheţată în aceeaşi poziţie.

N-am vrut să mă retrag pentru că am simţit că mai am multe de spus în tenis. M-am gândit: “De ce să stau acasă? O să stau numai acasă după ce-mi termin cariera”. Am avut nevoie de o pauză, dar iubesc acest sport şi n-am niciun motiv să mă opresc. Îmi place să muncesc, să transpir pe teren, să mă autodepăşesc în fiecare zi. Nu mi-a venit timpul să mă retrag.

Am cerut wild card, dar am fost pregătită să joc şi calificări. Cel mai important în viaţă e să fii cu picioarele pe pământ. A fost ciudat, foarte ciudat să joc calificări, e adevărat. Dar niciodată nu ştii cum revii după o accidenatre şi aveam nevoie de meciuri, pentru asta am venit la Sydney. Şi m-a ajutat să joc în calificări 3 meciuri. Sunt fericită că sunt aici, vreau să joc şi să cresc de la zi la zi. Nu vreau să pun presiune pe mine, pentru că nu-mi place. Normal că vreau să fiu în top, pentru asta joc: ştiu că jocul meu e de top.

Deşi nu este genul e jucătoare marketabilă, ca Sharapova sau Ivanovic, Kuznetsova este o jucătoare pentru cunoscători. Genul ei de tenis este un hibrid destul de rar întâlnit în WTA: o combinaţie între şcoala spaniolă de zgură, care promovează anduranţa şi top spinul (Svetlana a crescut, ca mulţi alţi compatrioţi ruşi, la academiile din Spania; antrenorul ei actual este un spaniol),  şi un joc de atac cu lovituri puternice, specific mai degrabă hard courtului. Nu-i de mirare că cele două Grand Slamuri câştigate de ea (USO în 2004 şi Roland Garros în 2009) au venit pe suprafeţe aşa de diferite. Privindu-i varietatea jocului, e clar de ce Sveta este şi o redutabilă jucătoare de dublu, câştigătoare a 15 titluri (mai mult decât la simplu, unde are 13), dintre care două Australian Open-uri.

Îmi place s-o urmăresc pe Kuznetsova tocmai pentru că jocul ei variat este atât de rar în WTA. Ceea ce-i permite să integreze atâtea elemente diferite este fizicul puternic şi foarte rezistent la efort. Deşi a avut momente în carieră când nu era chiar cea mai fit jucătoare din circuit, până anul trecut Kuznetsova nu a avut nicio accidentare majoră în cei 12 ani de când a devenit profesionistă. Poate o ajută şi genele: părinţii ei au fost sportivi de performanţă (tatăl ei este antrenor de ciclism acum, iar mama fostă multiplă campioană şi recordmenă mondială la ciclism) şi fratele ei, Andrei, a fost vice-campion olimpic la ciclism la Atlanta. Deşi Svetlana a ignorat tradiţia familiei şi s-a apucat de tenis (a declarat odată că ciclismul i se pare prea plicticos), e clar că are sportul în sânge.

IQ-ul ei tenisistic este unul dintre cele mai ridicate din WTA, în opinia mea. Atât de ridicat, că uneori are prea multe opţiuni şi asta o încurcă pe teren. Ea însăşi a vorbit de faptul că se pierde în indecizie pentru că are la dispoziţie un arsenal considerabil de lovituri dintre care poate să aleagă. De ce n-a câştigat totuşi mai mult de două GS-uri, în condiţiile în care n-a fost împiedicată de accidentări serioase? Inconstanţa. Sveta e în stare să bată pe oricine azi şi mâine să piardă la locul 150. Pe cât este de talentată, pe atât de instabilă este. Temperamentul excentric, care face din conferinţele ei deliciul jurnaliştilor, nu-i mai este aşa util când intră pe teren. Faptul că nu ştii niciodată ce-o să răspundă la următoarea întrebare este distractiv, dar faptul că nu ştii niciodată dacă următoarea lovitură va fi un winner fabulos pe linie sau va ateriza în rândul doişpe din tribune nu mai e aşa de distractiv. Nici pentru ea, nici pentru fani.

Dar este bine s-o avem înapoi în competiţie. Deşi nerefăcută complet şi suferind de lipsa meciurilor, Sveta şi jocul său genial (chiar dacă nu pentru perioade lungi) sunt necesare în tenisul feminin ca aerul. Azi, cu Kerber, deşi a pierdut şi a jucat bandajată la coapsă, semnele au fost bune: Kuznetsova a alergat, a strigat şi  a luptat până la capăt. În cazul ei, e întotdeauna un semn bun când setul doi are un scor mai strâns decât setul 1.

La Australian Open, Kuzi nu va fi cap de serie. Va fi ceea ce se numeşte “a dangerous floater” –  jucător care pluteşte periculos pe tablou şi care ar putea pica cu oricine, inclusiv cu jucătoarele bune, încă din primul tur. Deşi, aşa cum a declarat ea însăşi, este departe de forma ideală, nu cred că şi-o doreşte niciuna din  jucătoarele cap de serie ca adversară în primul tur. Fanii doritori de meciuri tari încă din primele runde însă da.

Rezumatul victoriei din turul doi contra lui Wozniacki