Regina Serena încununată a cincea oară la Wimbledon, după o finală spectacol

Cine a văzut primul set al finalei feminine, câştigat cu 6-1 pentru Serena Williams, probabil că s-a gândit la ce era mai rău: o (altă) finală feminină unidimensională, lipsită de sare şi piper. Serena a câştigat primele 5 game-uri ale setului cu acelaşi joc de forţă şi precizie cu care o anihilase pe Azarenka în semifinale. 

Setul doi a fost cum nu se poate mai diferit. Aga a început să-şi ţină serviciul în primul rând. Cum a reuşit? Prin plasament. Viteza serviciului ei nu este mare, dar poate să pună probleme chiar şi unei jucătoare agresive pe retur ca Serena, cu condiţia să găsească colţurile şi liniile. Nerăbdătoare să termine punctul mai repede, Serena s-a pripit la câteva retururi, iar serviciul ei a început să nu mai intre ca-n primul set.  Atâta i-a trebuit Radwanskăi: câteva şanse de a pune racheta pe minge. Şi apoi a început distracţia.

Ca o paranteză, aş vrea să clarificăm o chestiune. Agnieszka Radwanska este descrisă de multă lume ca „pusher”-iţă. Am observat că toate jucătoarele care nu pocnesc mingea sunt automat considerate „pusher”-iţe. Cred că există o confuzie aici. „Pusher” este, în opinia mea, cineva care împinge încet mingea peste fileu, dar o împinge fără să se gândească unde o pune, fără să încerce să câştige punctul prin strategie şi inteligenţă. „Pusher”-ii dau mingea înapoi şi apoi aşteaptă şi speră ca adversarul să greşească.  Aga Radwanska nu dă tare în minge, pentru că atâta-i permite constituţia, dar ştie exact unde vrea să plaseze fiecare minge ca să câştige punctul. Nimic nu este la întâmplare, totul este gândit şi executat cu precizie. Cine nu este convins, să vizioneze setul doi al finalei de azi, în care Aga a învârtit-o, sucit-o şi exasperat-o pe Serena Williams. Aga nu este „pusher”-iţă, Aga este vrăjitoare.

Ce-a făcut mai exact Radwanska în  setul doi? A mişcat-o pe Williams cu măiestria şi rapiditatea unui ninja (porecla pe care i-au dat-o fanii). A împins-o în spate cu lovituri care găseau tuşa (incredibil simţ al terenului), apoi a făcut-o să se aplece după slice-uri care abia săreau. A atras-o în faţă cu lovituri fără viteză, care mureau în careu, ca imediat după să înşurubeze pe lângă ea passing-uri adânci în lung de linie. A scos defensiv tot ce s-a putut scoate şi a făcut-o pe Williams să dea proverbiala lovitură în plus. A obligat-o pe Serena să joace şi a obligat-o s-o bată, dacă vrea trofeul.

Martina Navratilova şi Boris Becker au spus înainte de meci că emoţiile pe teren cresc în intensitate odată cu vârsta. Aşa a fost pentru Serena în setul doi. Complet prinsă în pânza de păianjen ţesută de Agnieszka, Serena şi-a pierdut temutele arme. Serviciul a devenit mai timid, apoi jocul de picioare s-a dus şi el, iar loviturile nu mai aveau convingerea din primul set. Radwanska acoperea foarte bine terenul şi părea să aibă soluţii de oriunde.

Pe lângă îndemânarea şi inteligenţa tactică remarcabilă, Radwanska este faimoasă pentru faptul că nu arată nimic din ce simte pe teren. Dar pe cât de poker-face este ea însăşi, pe atât de bine ştie să simtă când adversara are emoţii. Dacă ai vreo îndoială, cât de mică, Aga o va găsi şi o va expune. Cum a expus-o azi pe Serena servind la 5-6 ca să stea în setul doi.  Temătoare, Serena a ezitat şi Radwanska a fost acolo ca să-i ia  break-ul şi setul. 7-5, şi lumea deja începea să se întrebe cam câţi Rosoli ar fi valorat surpriza care se întrezărea.

Lindsay Davenport, care a comentat meciul împreună cu John McEnroe, a observat: „Campionii sunt campioni pentru că se adaptează”. Asta a reuşit să facă Serena în setul trei. În primul rând trebuia să-şi regăsească serviciul, pentru a obţine puncte gratis şi a nu mai fi prinsă în nisipurile mişcătoare ale schimburilor din spatele terenului. Apoi, trebuia să redevină agresivă pe retur, dar nu atât de agresivă încât să greşească. Serena a trebuit să-şi ajusteze butonul „power” din mers, astfel încât să nu facă nici prea mult, dar nici prea puţin. Apoi, altă modalitate prin care putea să iasă la liman mai repede era să atace fileul. Serena le-a făcut toate în setul trei. Două break-uri i-au oferit o marjă confortabilă: 6-1 5-7 6-2. O uşurare imensă pentru Serena, care a ştiut tot timpul că aceasta era o finală pe care trebuia s-o câştige. Oracene Williams a exprimat amuzant aceeaşi idee după meci: „Cred că dacă Serena nu câştiga finala aceasta, trebuia s-o internăm într-un spital de boli mintale”.

În interviul de după meci, Radwanska a lăsat, în sfârșit, masca de poker la o parte. Cu o voce răguşită (se luptă de câteva zile cu o viroză) şi cu lacrimi în ochi a spus: „Încă mai tremur. Au fost cele mai bune două săptămâni din viaţa mea”. Aga n-are ce să-şi reproşeze. A jucat cel mai bun tenis de care a fost capabilă în condiţiile date, a făcut un meci spectaculos în prima ei finală de Grand Slam şi a pierdut onorabil la o legendă a tenisului feminin.

La 12 ani de la primul ei titlu de Grand Slam (are 14 în total), Serena o egalează pe sora ei Venus la numărul de trofee la Wimbledon: 5. Serena este de asemenea prima jucătoare de 30 de ani care câştigă Wimbledon-ul de la Martina Navratilova în 1990. Aceasta este prima finală feminină la Wimbledon care ajunge în 3 seturi din 2006 încoace. Cine-ar fi crezut că va fi cea dintre Agnieszka Radwanska şi Serena Williams? Tenisul feminin e plin de suprize în ultimul timp. Iar unele sunt foarte plăcute.