Raonic și Wawrinka, patru ore și patru tiebreak-uri. Muguruza își încheie meciul după ora 3 dimineața. Recapitularea zilei

Radu Marina | 17 ianuarie 2019

După patru zile în general lipsite de surprize foarte mari, AO19 este primul Slam de la Wimbledon 2009, toate cele opt favorite principale sunt în turul trei. Iar pe tabloul masculin sunt deja calificați în turul trei peste 20 (!) dintre capii de serie.

În tot acest context în care favoriții câștigă în număr mare, câștigătorul e publicul: lipsa surprizelor înseamnă că ne pregătim de o serie lungă de meciuri care vor aduce față în față jucători de mare valoare, deci potențial tenis de calitate.

Calitatea e ceva ce nu a lipsit nici în ziua a patra de la Melbourne. Stan Wawrinka și Milos Raonic, Venus Williams și Alize Cornet, Zverev și Chardy, ori Djokovic și Tsonga au avut grijă ca spectacolul să nu ne lipsească. Asta, pe lângă meciul foarte bun dintre Simona și Sofia Kenin. Dar, până acolo, să luăm în ordine cronologică restul meciurilor.

Osaka, Svitolina, Pliskova înaintează netulburate

Ziua a început cu victoriile clare a Elinei Svitolina, favorita 6, și a japonezei Naomi Osaka, favorita 4, niciuna neavând mari dificultăți în a se impune în fața Viktoriei Kuzmova, respectiv Tamara Zidansek. Greul însă ar putea începe din turul trei, când adversarele sunt de un alt calibru: Svitolina o întâlnește pe Shuai Zhang, despre care știm cât de bine se simte la Melbourune. Osaka o primește pe Su-Wei Hsieh, o jucătoare atipică, despre care japoneza spunea la Brisbane că încă nu a găsit cheia.

Dintre restul jucătoarelor titrate, doar Karolina Pliskova și Simona au stat mai mult pe teren. Pliskova mai puțin decât Simona, dar un set pierdut înseamnă energie risipită, care ar putea face diferența mai tarziu. Cehoaica a trebuit să revină de la 0-1 la seturi cu Madison Breangle, câștigând însă 12 din următoarele 13 game-uri jucate.

Milos Raonic mai face un meci mare, îl elimină și pe Stan Wawrinka

E dificil de găsit, pe întreg tabloul masculin, doi jucători mai ghinioniști decât Raonic și Wawrinka.

Wawrinka, pentru că de la revenirea în circuit nu a avut nicio tragere la sorți câtuși de puțin favorabilă, care să-i permită să adune câteva meciuri. Raonic, pentru că după un meci tare cu Kyrgios, nici nu a avut timp să se dezmeticească bine, că a trebuit să se pregătească pentru un alt duel, de data asta și mai complicat, cu campionul din 2014 de la Melbourne.

N-a mirat pe nimeni că meciul a durat peste patru ore; Raonic a câștigat în patru tiebreak-uri, 6-7, 7-6, 7-6, 7-6, canadianul adunând cu doar două puncte mai mult decât Wawrinka (163 Milos, 161 Stan). Au fost greu de separat, dar Raonic a dat mai mult senzația că el e jucătorul mai pregătit să treacă peste anumite ratări, că îi e mai ușor să revină din situații complicate. Deși amândoi revin după accidentări și pauze forțate, Raonic a fost cel care a jucat (și câștigat) o idee mai mult tenis în perioada recentă, ceea ce poate că a ajuta ca balanța să încline spre el.

Așa se explică și revenirile avute de Milos: a fost la două puncte de a pierde setul doi, dar l-a câștigat în final, evitând o groapă de 0-2 la seturi. Apoi a salvat trei mingi de set în setul trei și a recuperat de la 2-5 în setul patru. Toate astea s-au întâmplat pentru că a gestionat mult mai bine momentele de mare tensiune. Când s-a văzut cu spatele la zid, a livrat. Pe când la Wawrinka exact asta a lipsit: acea capacitate de a păstra avantajul și de a nu ceda când e sub presiune– dificultăți care vin exact pe fondul lipsei de victorii și de meciuri care să-l încerce și pe care să le câștige.

După două meciuri infernale, pentru Raonic urmează, în fine, un adversar mai acceptabil, dar nu și mai puțin periculos. Canadianul îl va întâlni pentru un loc în optimi pe Pierre-Hugues Herbert, cel care l-a eliminat pe Hyeon Chung, semifinalistul de anul trecut.

Serena și Venus Williams se poziționează pentru întâlniri cu Simona

Iată un paradox al tenisului: ușurința cu care Venus o învinge, de regulă, pe Cornet vs. dificultatea pe care Serena o are în fața frantuzoaicei (Alize e una dintre puținele jucătoare care a învins-o de trei ori). Două jucătoare cu un stil de joc similar, construit pe aceeași fundație, au rezultate complet diferite în fața aceleieași adversare.

Ne întoarcem la ceea ce spuneam mai sus: în tenis nu există garanții. Venus o învinge pe Cornet sufocând-o cu lovituri plate și atacându-i forehandul, dar asta nu garantează că Serena, care poate face la fel de bine aceleași lucruri, are același succes.

În șase din cele șapte meciuri jucate împotriva lui Alize Cornet, Venus s-a impus categoric. Iar atunci când meciul a ajuns în trei seturi, cum s-a întâmplat azi, Venus a câștigat decisivul la zero.

Apropo de această ambiție a lui Venus, e interesant ce a avut de spus după primul ei meci și cât de motivată a fost contra Mihaelei Buzărnescu (și este în continuare): “E timpul să sap și mai adânc. În meciul din primul tur au fost momente în care nu m-am gândit decât că trebuie să câștig acest meci. Uneori am fost atât de concentrată încât am și uitat scorul. Aici trebuie să joci bine în fiecare rundă. Oamenii își amintesc doar finalele, dar în spatele poveștilor stau, de fapt, aceste meciuri de început.”

Serena nu a trebuit să sape prea mult pentru victoria (6-2, 6-2) cu Eugenie Bouchard. A fost un test bun pentru ea, care ne-a arătat că e capabilă să câștige un meci doar cu returul și serviciul (sau ne-a reamintit, mai degrabă, că nu mai e o noutate), dar și faptul că deplasarea (laterală) rămâne, încă, o slăbiciune.

Cel mai probabil, cu această slăbiciune rezultată din acele câteva kilograme în plus va rămâne până la finalul carierei ei. Este într-o luptă contra-cronometru și nu își poate permite să stea departe de teren doar pentru a-și rezolva această “problemă”. Față de 2018, deplasarea e îmbunătățită considerabil, dar încă e greoaie și asta se va vedea și mai evident când va avea în față o jucătoare tip Kerber-Wozniacki-Halep. Mai mult, Serena a avut această dificultate mai toată carieră ei. Perioada 2012-2014, când a fost în cea mai bună formă fizică, a fost excepția și nu regula. Acum, ceea ce complică mult lucrurile pentru ea e vârsta înaintată și faptul că a trecut printr-o naștere.

Djokovic și Zverev merg mai departe, dar nu fără complicații în cazul ultimului

În urmă cu 11 ani, Djokovic și Tsonga jucau pentru titlu la Melbourne. Acum au jucat abia pentru calificarea într-un tur trei, într-un meci în care Tsonga a făcut o figură frumoasă, dar n-a putut ține pasul cu Nole: 6-3, 7-5, 6-4.

Căzut pe locul 177 mondial și cu doar opt turnee jucate în ultimele 14 luni după operația suferită la genunchi, Tsonga a făcut spectacol pe alocuri, l-a pus la încercare de câteva ori pe sârb, dar fără să poată spera la mai mult. Așa cum îl știam, tenisul francezului a fost agresiv și spectaculos, totuși prea dezordonat pentru un Djokovic în formă. O formă de care va avea nevoie și în următorul tur, unde, cel puțin ipotetic, va avea un adversar destul de periculos în persoana lui Denis Shapovalov, favorit 25.

Alexander Zverev, în schimb, care-i favorit patru la acest turneu, s-a trezit din nou atras într-un meci maraton, de cinci seturi. Vinovatul a fost Jeremy Chardy, care a știut cum să profite de stările de pasivitate ale lui Zverev, egalând de la 0-2 la seturi.

A fost un meci deja tipic pentru Zverev în Slamuri: începe bine, câștigă primele două seturi, iar pe la mijlocul setului trei începe să se relaxeze, devine pasiv și pierde controlul meciului. Avantajul lui este pregătirea fizică, care e la un alt nivel față de a lui Chardy, ajuns la 31 de ani. Asta i-a permis să închidă rapid socotelile în decisiv, lăsându-i francezului doar un singur game.

Garbine Muguruza vs Johanna Konta s-a încheiat la 3.12 dimineața

Un program care s-a lungit atât de mult pe Margaret Court n-avea cum să aibă și victime colaterale. Au avut de suferit Muguruza și Konta, care au început meciul la treizeci de minute după miezul nopții și au terminat vineri, la ora locală 3:12, în fața a doar câteva sute de spectatori.

Garbine a câștigat 6-4, 6-7, 7-5, apoi a spus la conferință că planul ei este să meargă să ia micul dejun.

Situația a provocat multe discuții la Melbourne, inclusiv propunerea ca niciun meci să nu mai înceapă după miezul nopții. Potrivit oficialilor, celor două jucătoare li s-a oferit opțiunea de a se muta pe Court 3, dar când au înțeles că există riscul să înceapă să plouă, cele două au decis să rămână pe MCA, teren acoperit.

Recordul AO pentru cel mai târziu finiș rămâne însă în picioare: Hewitt – Baghdatis 2008, meci terminat la 4.34.

Ce s-a mai întâmplat notabil 

– Dayana Yastremska, în vârstă de 18 ani, reușește cel mai bun rezultat al carierei, ajungând în premieră în turul trei al unui Slam, după victoria în fața Carlei Suarez Navarro (favorita 25). Următoarea sa adversară va fi Serena Williams.

O altă tânără cu mare potențial, Bianca Andreescu, și-a văzut însă traseul oprit de versatila Anastasija Sevastova, deși a împins-o pe letonă în decisiv;

– Mihaela Buzărnescu și Irina Begu, favorite 10 pe tabloul de dublu, au început cu o victorie în trei seturi în fața perechii Cabrera/Fourlis;

– Continuă succesul australienilor cu numele Alex. Pe lângă De Minaur, Alexey Popyrin și Alex Bolt au reușit amândoi să se califice în turul al treilea. Ambii intrați pe tablou cu wildcard-uri, ambii au reușit upset-uri, scoțându-i pe Dominic Thiem (retras la 7-5, 6-4, 2-0), respectiv pe Gilles Simon (în cinci seturi, după patru mingi de meci salvate).

– 63 de ași și alte 98 de serve nereturnate nu i-au ajuns lui Ivo Karlovic, bătut de Kei Nishikori. Așa cum nici lui Reilly Opelka nu îi ajunseseră, cu o zi înainte, 67 de ași în fața lui Thomas Fabbiano. Karlovic împlinește 40 de ani luna viitoare. Întrebat cât crede că mai poate juca, Ivo a răspuns: „Opt-nouă ani”. Jurnaliștii au pufnit în râs, la care croatul a răspunsul cu umorul său special: „Dar nu-i deloc amuzant”.

Ce se joacă important în ziua a 5-a

Într-o sesiune de zi care începe cu duelul dintre Ashleigh Barty, pe de o parte, și Maria Sakkari plus fanii greci, pe de alta, programul de pe Rod Laver continuă cu Federer – Fritz și cu reluarea rivalității între Wozniacki și Sharapova. În sesiunea de seară, duelul dintre Rafa Nadal și Alex de Minaur o să atragă multe priviri; e, discutabil, cel mai important meci al carierei pentru tânărul australian. Ziua se încheie cu un alt meci care implică o reprezentantă a gazdelor, tânăra Kimberly Birrell, la rându-i cu un meci memorabil pentru ea, cu Angie Kerber.

Pe Margaret Court îi avem, printre alții, pe Tsitsipas, Cilic, Sloane Stephens și interesantul duel Anisimova – Sabalenka. Programul complet al zilei este aici.

***

Noutăți de 2019 în Shop-ul 30-0!

Începe puternic anul de Slamuri cu un tote bag la modă pe tot parcursul lui!

Modelul „Grand Slam Life” e inspirat de viața fanului de tenis, organizată în jurul celor patru mari turnee de Grand Slam. Ne începem anul cu nopțile trăite pe ora de Melbourne, ne trăim primăvara fremătând pe zgura de la Paris, ne organizăm vara în jurul tenisului pe iarba de la Londra și ne începem toamna cu gândul la New York. Ne facem vacanțele și programul în funcție de ele, le iubim și le purtăm peste tot.

Tote bag-ul 30-0 „Grand Slam Life” are un design diferit pe fiecare față. Vine în trei culori, alb, negru și albastru.

Aici e celălalt model de tote bag 30-0, „Port tenisul mai departe”

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi