Raluca Olaru, victorie superbă. “E una dintre cele mai frumoase zile din viața mea!”

Când, în urmă cu câțiva ani, actuala generație de fete care a luat cu asalt clasamentul WTA începea să-și facă, timid, apoi tot mai insistent, apariția, Raluca a fost prima care a atras atenția, înaintea Soranei, Simonei sau a celorlalte jucătoare cu care România se mândrește acum.

Câți mai știți asta? 

Raluca joacă în circuit încă din 2006. În 2007, doar Venus Williams o oprea pe tânăra româncă apărută de nicăieri la Memphis, un turneu indoor, pe hard. Venită din calificări, Olaru s-a văzut învinsă de marea campioană americană în semifinale, după ce, în sferturi, o eliminase pe Sam Stosur. Era abia al patrulea turneu al carierei.

Câteva săptâmâni și două finale de challenger mai târziu (una câștigată, cu Andrea Petkovic), Ioana-Raluca a repetat isprava de la Memphis, de această dată la Fes, în Maroc, un turneu drag româncelor. La fel, venită din calificări, Olaru, pe atunci în vârstă de 18 ani, s-a dus glonț până în semifinală, unde, epuizată probabil de cele șase meciuri anterioare, pierdea dramatic, în tiebreak. Poate vă spune ceva numele celei pe care o învinsese în sferturi: Caroline Wozniacki. 

Tot în 2007. Mergem mai departe cu amintirile și ajungem la Roland Garros. Raluca intră din nou în calificări. Poate, din nou, vă va spune ceva numele învinsei ei din primul tur al calificărilor: e cea care a făcut finala anul acesta la Paris, Sara Errani. Raluca s-a dus până în turul 3, unde a cedat la Ana Ivanovic. Nicio rușine. Pe vremea aceea, Ana era cel mai la modă curent din circuit, iar sârboaica mergea până în finală, pierdută la marea Justine Henin.

Anul s-a terminat cu alte două prezențe în sferturi de finală, iar Raluca a intrat vertiginos în top 100, apropiindu-se puternic chiar de top 50. A terminat 2007 pe locul 56. Un succes enorm pentru primul ei an full-time în WTA.

Nu erau niște rezultate întâmplătoare. Olaru se anunțase încă din juniorat drept o mare speranță: finală la Roland Garros, atât la simplu, cât și la dublu, titlu la US Open, la dublu, alături de Buzărnescu. 

În 2008, mai face un sfert de finală la Tashkent, câștigă un titlu ITF și merge iar în turul 2 la US Open. Bonus: primul titlu al carierei, dar la dublu. Iar în 2009 ajunge în prima finală a carierei. Pe zgură, în Austria, la Bad Gastein. O pierde la Petkovic, viitoare jucătoare de top 10, pe care o învinsese, însă, în alte ocazii. 

Poate a fost o explozie prea timpurie. Sau poate un succes prost gestionat. Sau poate altceva. “Da, este posibil ca responsabilitatea pe care o am să mă fi maturizat prematur”, spunea ea, într-un interviu mai vechi. Tenisul te poate consuma enorm și nu e mereu simplu să gestionezi așteptările, mai ales când vii ca junior cu rezultate excelente, mai ales după un prim an de excepție printre profesioniste. Printre jucătoarele mari, pe care le admira.

Au urmat câțiva ani modești, cu rezultate amestecate. Anul acesta, spre exemplu, Raluca n-a ieșit din zona turneelor challenger. Are o semifinală, la Roma, într-un astfel de turneu, și cam atât. E pe 242 în lume și a avut nevoie de un wild-card ca să prindă tabloul principal la București. E în umbra celorlalte fete și probabil că nimeni nu i-a dat, în mod real, vreo șansă, contra franțuzoaicei Virginie Razzano. Știți povestea, Virginie a scos-o pe Serena Williams la Roland Garros anul acesta, șocând lumea tenisului. Roland Garros, turneul acela la care Raluca făcea finală la junioare. 

Virginie nu are doar victoria cu Serena în cont, ci și o carieră consistentă și de apreciat, un joc solid, o experiență fantastică și o poveste de viață cruntă. Logodnicul și antrenorul ei a murit cu câteva zile înainte de startul Roland Garros 2011. Cu ochii-n lacrimi și inima frântă, Razzano a intrat, totuși, pe teren, în memoria lui. A revenit anul acesta și a obținut acea victorie mare cu Serena. O luptătoare.

Dar și Raluca e luptătoare. La 23 de ani, ușor uitată, amintită, cu prea puțină subtilitate, mai mult prin prisma frumuseții ei, Raluca are, totuși, experiența marilor meciuri. A jucat cu Sharapova, cu Venus, cu Wozniacki, cu Azarenka, cu Stosur, cu Li, cu Goerges, cu Zvonareva, cu Petkovic, cu Ivanovic. Și are dorința și pofta nebună de meciuri tari, cu nerv. 

Așa a fost meciul de azi, cu Virginie Razzano. Plecată cu șansa a doua, un pic timorată, stresată, Raluca s-a calmat pe parcurs, a găsit antidot pentru jocul adversarei și a contrazis calculul hârtiei, diferența de formă și un prim set pierdut într-o victorie obținută pe muchie, în tiebreak-ul decisivului: 2-6, 6-2, 7-6. Posibil cea mai importantă victorie a ei în ultima perioadă. Dacă nu cumva în tot acest sezon. E, poate, doza de încredere de care avea nevoie. 

Reacția ei de după meci, pe Facebook, spune totul despre cât de mult și-a dorit un astfel de rezultat: “DAAAAAAA!!!! Doamne, a fost una dintre cele mai fericite zile din viața mea astăzi! Mulțumesc din suflet tuturor celor care au fost la meci, care m-au încurajat și care au fost alături de mine până la sfârșit! Am simțit o bucurie imensă să pot juca în fața voastră astăzi, să fiu cu sufletul și pe teren, dar și cu voi, și să am ocazia să fac un asemenea meci!”

Hai, Raluca. Hai înapoi, unde ți-e locul.