Raluca Olaru scrie despre Fed Cup | Echipa României, văzută din interior

Pentru că nu s-au scris și nu se spun prea multe despre evenimentul Fed Cup, ne-am hotărât că ar fi o idee bună, interesantă, să scriu despre cum a decurs recent, eu făcând parte anul acesta din echipa României.

Întâi, câteva detalii tehnice despre ce înseamnă Fed Cup (Cupa Federației), în Grupa 1 Euro-Africană. Sunt 16 țări, împărțite în 4 grupe de câte 4. În fiecare zi se joacă o întâlnire – formată din 2 meciuri de simplu și un dublu. Echipele care ies pe primul loc în fiecare grupă joacă apoi semifinale. Cele 2 țări câștigătoare se califică pentru un meci de baraj (care are loc în aprilie) pentru intrarea în Grupa Mondială. Cu alte cuvinte, din 16 țări participante, doar două primesc o șansă pentru un loc în Grupa Mondială. Anul acesta, pentru al treilea an consecutiv, meciurile de mai sus au fost organizate în Eilat, Israel.

Bun. România a picat după tragerea la sorți în grupă cu Polonia, Israel și Turcia. Până la urmă, echipa noastră a fost formată din Sorana Cîrstea, Andreea Mitu, eu și Cristina Dinu, iar din staff-ul care a fost cu noi acolo au fost dl. Marius Comănescu – căpitan, dl. Daniel Dobre – antrenor, Marian Gheba – maseur și Cosmin Georgescu – sparring-partner. Din păcate pentru noi, celelalte fete nu au putut participa din cauza accidentarilor. De menționat că timing-ul sau săptămâna aleasă din calendar pentru acest Fed Cup este unul cum nu se poate mai dificil. Pentru că majoritatea jucătoarelor abia ce se întorc din Australia dupa 2-3-4 săptămâni de joc, sau din Pattaya (cum a fost Sorana), care e în partea cealaltă a lumii, și imediat după Fed Cup urmează turneele din America de Sud, iar mai apoi cele de la Indian Wells și Miami. Cu alte cuvinte, oricum ai da-o, programul nu este unul ideal.

Lucrul esential de știut în legatură cu jocul pentru țara ta? Totul este diferit E valabil pentru orice jucătoare, oricât de titrată și de experimentată. Da, jucam multe meciuri/turnee pe an, am trecut prin tot felul de situații/experiențe pe terenul de tenis. Însă în această competiție, motivele pentru care joci și consecințele sunt altele. Deja nu joci doar pentru tine, joci pentru echipă, pentru țară, pentru că îți dorești să aduci numele României cât mai sus și cumva știi și simți că joci pentru o țară întreagă în momentele alea. Bineînțeles că e mai frumos atunci când joci “acasă” , și după cum bine știți de la meciurile de Cupa Davis, atmosfera e una foarte specială și adrenalina e la maxim! Din păcate, în acest format pe grupe, meciurile au loc într-un singur oraș pentru toate cele 16 țări.

Se spune că meciurile pe echipe în tenis aproprie foarte mult valorile și niciun meci nu poate fi pronosticat drept “sigur”, într-un sens sau altul. Da, sentimentul poate fi unul foarte special, dar în același timp și presiunea este mult mai mare. Repet, nu joci doar pentru tine, o întreagă echipă depinde de tine și tu știi asta. 

De aceea, sunt câteva lucruri esențiale pentru ca o echipă să meargă, să aibă succes. Foarte importantă este abordarea. A jucătoarelor, dar și a căpitanului, antrenorului, federației. Și la fel de importantă, cred, este relația dintre jucătoare și capacitatea lor de a fi unite și să pună echipa pe primul loc. Asta ar putea fi un lucru foarte greu, având în vedere că tenisul este totuși un sport individual timp de 51 de saptămâni pe an.

De-a lungul ultimilor șase ani, de când am început eu să particip la Cupa Federației, echipa noastră a întâmpinat dificultăți în împlinirea celor două condiții esențiale despre care am vorbit. Unul dintre motive ar putea fi și mentalitatea românului și felul nostru de a fi în general, așa cum vorbește și Lucian Boia în cartea lui recentă, “De ce este România altfel?” (daca nu ați făcut-o deja, vă recomand cu căldură să o citiți).

Ei bine, anul acesta însă am simțit o îmbunătățire. Abordarea a fost corectă, și înainte de eveniment și pe parcursul săptămânii de la Eilat. Pot să spun cu mâna pe inimă că absolut toți membrii delegației și-au dat interesul și au contribuit cum au putut mai bine la bunul mers al lucrurilor și al echipei. Accentul s-a pus pe fiecare zi în parte, mai degrabă decât pe rezultatul final (să nu uităm, totuși, că am fost cu Polonia în grupă), și s-a încercat să se dea tot ce avea mai bun fiecare, indiferent de meci, de scor, și așa mai departe. Și atunci presiunea și unele trăiri posibil negative au reușit să fie înlocuite și de sentimente pozitive, cum ar fi spiritul de echipă, susținerea la bine și la greu.

Nu vreau să intru în detaliile de scor și de rezultate, pentru că astea le-ați putut vedea și din fața calculatorului. Am vrut să vă dau un insight despre cum au fost lucrurile din interior. Și cu ocazia asta vreau să le mulțumesc încă o dată membrilor echipei și, bineînțeles, d-lui Comănescu și d-lui Dobre pentru atitudinea pe care au avut-o pe timpul perioadei petrecute în Israel. Și să vă spun că m-am bucurat să am ocazia să joc pentru țară din nou!

Desigur, asa cum bine știm cu toții, cu o floare nu se face primăvară. Da, mă bucur să constat un progres clar, însă consider că este esențial să se continue pe direcția aceasta, să ne implicăm cu toții mai mult, să ne dăm interesul, să comunicăm eficient și să solidificăm acel “spirit de echipă”! Iar acesta este un proces continuu și de durată. Mie uneia îmi plac și mă atrag ideile și proiectele mărețe, iar “proiectul Fed Cup” cred că merită toată atenția și dedicarea noastră, a tuturor.

 

***

Raluca vă transmite că n-a uitat de promisiunea făcută la ultimul articol, aceea de a-și dedica un articol uneia dintre ideile și propunerile venite de la voi. Se va întâmpla și asta, doar că acum ea a ținut neapărat să vă povestească despre experiența Fed Cup. (Treizecizero.ro)

***

Citește și celelalte articole scris de Raluca Olaru pe Treizecizero.ro: