Rafa trece în față! Cum a evoluat cursa titlurilor de Grand Slam între Nadal, Federer și Djokovic

Treizecizero | 30 ianuarie 2022

Câștigând Australian Open, Rafa devine primul bărbat care atinge cota 21, desprinzându-se astfel dintr-o egalitate perfectă cu ceilalți doi mari campioni cu care și-a împărțit victoriile și războaiele de-a lungul carierei, Novak Djokovic și Roger Federer.

Pentru prima dată în carieră, Rafael Nadal trece în fruntea clasamentului celor mai multe titluri de Grand Slam câștigate în istoria tenisului masculin. Câștigând Australian Open, Rafa devine primul bărbat care atinge cota 21, desprinzându-se astfel dintr-o egalitate perfectă cu ceilalți doi mari campioni cu care și-a împărțit victoriile și războaiele de-a lungul carierei, Novak Djokovic și Roger Federer.

Cursa titlurilor de Slam a căpătat o importanță majoră din momentul în care Federer a depășit, în 2009, recordul lui Pete Sampras de 14 titluri, un record considerat mult timp intangibil. Curând avea să devină evident nu doar că elvețianul va mai putea adăuga multe alte titluri, dar și că cei doi rivali ai săi au potențialul să vină din urmă și chiar să-l prindă din urmă. Pe măsură ce triada Federer – Nadal – Djokovic a continuat să adauge titluri importante, clasamentul titlurilor de Grand Slam a devenit în sine un subiect savuros, făcut special de numeroasele ocazii în care cei trei au depășit recorduri după recorduri și au întins limitele pe care le credeam rezonabile.

Pe rând, toți trei au reușit imposibilul. Federer, întors după prima sa operație, a câștigat alte trei titluri de Slam după 35 de ani. Djokovic a câștigat din nou trei titluri într-un an și a fost la un meci distanță de a-l câștiga și pe al patrulea. Iar Nadal a dus recordurile la Roland-Garros într-o zonă a absurdului, iar acum, de asemenea după probleme serioase de sănătate, câștigă după 12 ani Australian Open. Iar cu asta, trece pentru prima dată în față în clasamentul titlurilor de Grand Slam.

Una din cele mai intense rivalități din istoria sportului continuă, acum, cu un nou lider. La fel va continua și polemica despre cine-i cel mai mare din toate timpurile, o întrebare care, în lipsa unei unități clare de măsură, va avea mereu un răspuns subiectiv.

Rafa e acum în fața celor doi rivali ai săi în ce privește titlurile de Slam, dar cu siguranță că această cursă nu este încheiată.

Uite, însă, cum a evoluat ea.

2005

Federer:Roger câștigase primul Slam la Wimbledon, în 2003, iar în 2004 a câștigat pentru prima dată trei titluri de Slam în același sezon, încheind sezonul pe locul 1 de asemenea pentru prima oară în carieră. În 2005, deși a ratat prezența în finală în primele 2 Slamuri, s-a redresat rapid, învingându-i pe Roddick, respectiv pe Agassi (în ultima finală de GS a acestuia) la Wimbledon și USO. Federer ajungea astfel la 6 titluri de Slam.

Nadal: Un tânăr spaniol foarte talentat, care se arăta deja foarte redutabil pe zgură, debuta, în sfârșit, la French Open. Nadal, aproape 19 ani, ajunsese deja în turul 3 la Wimbledon în 2004 și în turul 4 la AO în 2005, dar ratase doi ani la rând debutul la Paris, din cauza accidentărilor. Cu 24 de victorii consecutive pe zgură, câștigând Monte Carlo, Barcelona și Roma, Nadal era favorit la RG înainte de a juca primul său meci acolo. Calculele au fost confirmate: în ziua în care a împlinit 19 ani, Rafa l-a învins în semifinalele RG 2005 pe Roger Federer, într-o întâlnire mult-anticipată, și a câștigat titlul la debut, primul de la Mats Wilander care reușea o astfel de performanță.

Djokovic: debutant în circuit în 2004, Novak Djokovic a ajuns în turul 3 la Wimbledon și US Open.

2006

Federer: Înfrângerea de la Paris, din finala cu Rafa, a fost și singura a elvețianului într-un turneu de Slam în acel an. Federer a triumfat la AO, s-a revanșat cu Nadal la Wimbledon și a triumfat din nou la USO. Statistic vorbind, a fost cel mai bun an al lui; ultradominant, a încheiat cu un bilanț de 92 meciuri câștigate și doar 5 înfrângeri, cu un total de 12 titluri. Total Slamuri: 9

Nadal: A ratat AO, din cauza unei accidentări, dar revenit pe zgură și-a continuat dominația începută cu un an înainte. În ceea ce a devenit aproape o obișnuință în anii care au urmat, Rafa a câștigat toate cele patru turnee pe zgură în care a intrat, acumulând o serie de 24 de victorii la rând. La Roland Garros, l-a întâlnit pentru prima oară într-o finală de Slam pe Roger Federer, învingându-l în patru seturi pentru al doilea său titlu de Grand Slam; era prima înfrângere într-o finală de GS pentru Federer.

Djokovic: Primul titlu ATP îi aduce mai apoi și intrarea în Top 20.

2007

Federer: Roger a ajuns din nou în toate cele patru finale de Grand Slam, încheind sezonul cu un bilanț de 3-1 și ajungând la un total de 12 Slamuri. Finala de la Wimbledon n-a mai fost însă la fel de simplă ca în sezonul precedent, un anunț pentru ce avea să vină. După ce pierduse la promițătorul tânăr Novak Djokovic în finala de la Montreal, Federer l-a reîntâlnit și învins pe acesta în finala US Open.

Nadal. Încă un sezon dominant pe zgura europeană pentru Nadal, cu o mică excepție însă, o primă înfrângere pe zgură cu Federer, la Hamburg. Eșecul i-a oprit o serie de 81 de victorii consecutive pe zgură, un record în Era Open. Nadal s-a revanșat în finala French Open, pentru al treilea său titlu de GS. Ca și în anul precedent, cei doi s-au regăsit și în finala Wimbledon, câștigată de Federer, de astă dată în cinci seturi. Rafa rămânea în ritmul de un Slam pe an, pentru un total de 3.

Djokovic: Sârbul începe să facă pași. Intră în Top 10, câștigă primul titlu de Masters și ajunge în finala US Open, prima a carierei.

2008

Federer: Un an greu pentru el, început cu mononucleoză și cu o înfrângere în semifinalele AO la Djokovic (record oprit de 10 finale de Slam la rând), a continuat cu eșecurile dure din vară, cel de la RG și, apoi, cel emoțional de la Wimbledon. Federer s-a redresat pe final de an, câștigând US Open, al 13-lea său titlu de Slam. A fost, de asemenea, și prima oară când s-a auzit cuvântul „declin” în ce-l privește pe Federer.

Nadal. În sezonul de zgură, Nadal a câștigat iarăși patru titluri, învingându-l încă o dată pe Federer în finală la RG, cel mai clar succes dintre toate. O lună mai târziu, în finala Wimbledon, aproape unanim considerat cel mai bun meci all-time, Nadal a pus capăt supremației lui Federer la Wimbledon, în ceea ce a fost a treia lor întâlnire consecutivă în finala acestui turneu. Nadal a devenit astfel al treilea om din istorie care câștigă RG și Wimbledon în același an. Făcând asta, i-a oprit lui Federer seriile de 5 titluri la rând la Londra, și 65 de victorii la rând pe iarbă. De asemenea, Rafa a urcat pentru prima dată pe locul 1 în lume. Pentru prima oară, Rafa câștiga mai mult de un Slam într-un sezon, pentru un total Slamuri de 5.

Djokovic: De acum, sârbul era pe hartă. A intrat acolo vijelios, câștigând primul său titlu de Grand Slam la Australian Open.

2009

Federer: După o a treia înfrângere dură la Nadal, suferită într-o altă finală epică la Australian Open, Federer a avut însă o vară senzațională, reușind dubla RG – Wimbledon. Întâi a reușit să cucerească singurul său titlu la Paris, învingându-l pe Soderling în finală, apoi a făcut uitat eșecul dramatic cu un an înainte de la Wimbledon, triumfând într-o finală similar de dramatică, contra lui Andy Roddick. Federer a recuperat astfel și locul 1. Dar a ratat de puțin un nou sezon cu 3-1 în finalele de Slam, după ce a pierdut finala US Open de la 2-1 la seturi cu Del Potro.

Ajungea astfel la 15 Slamuri, depășind recordul all-time al lui Pete Sampras.

Nadal. Rafa a început formidabil anul, câștigând titlul la Australian Open pentru prima oară în carieră, după o pereche de victorii senzaționale în meciurile istorice cu Verdasco (semifinale, al doilea cel mai lung din istoria turneului) și Federer (în finală). Sezonul de zgură a început ca de obicei, cu titluri la Monte Carlo, Barcelona și Roma, dar a pierdut neașteptat finala de la Madrid cu Federer. În turul 4 la French Open, Nadal a suferit o înfrângere care, peste ani, a căpătat proporții epice, învins de Robin Soderling pe 31 mai 2009, pentru primul său eșec la RG după 31 de victorii consecutive. Accidentat la genunchi, Rafa s-a retras apoi de la Wimbledon, iar în toamnă a pierdut în semifinalele US Open la cel care avea să câștige și titlul, Juan Martin Del Potro. Total Slamuri: 6.


Djokovic: În vreme ce cei doi rivali își împărțeau lovituri și titluri mari, Djokovic nu stătea nici el degeaba. A fost un an în care a jucat 10 finale, 5 titluri, ocupând locul 3 la finalul anului pentru al treilea an consecutiv. A avut și cele mai multe victorii din circuit în acel an (78).

2010

De multe ori, Rafa a spus despre acest an că e cel mai bun al carierei sale. În 2010, Rafael a devenit primul om din istorie care a câștigat trei titluri de Slam pe trei suprafețe diferite. Dar anul a început dificil, el trebuind să se retragă în sferturile AO în fața lui Andy Murray, iarăși cu probleme la genunchi. S-a redresat apoi, fiind din nou sublim pe zgură, câștigând Monte Carlo, Roma și Madrid, înainte de a-l învinge și de a se revanșa în finala cu Soderling, pentru un nou titlu la RG. Nadal l-a învins apoi pe Berdych în finala Wimbledon, iar la US Open, ajuns în finală fără set pierdut, l-a învins pe Novak Djokovic în patru seturi, reușind astfel Career Grand Slam. Total Slamuri: 9.

Federer: Roger a început anul învingându-l pe Andy Murray în finala de la Melbourne. A fost și turneul care a pus capăt unei serii incredibile, neegalate de atunci. Între Wimbledon 2005 și AO 2010, Federer a jucat 18 finale din 19 turnee de Grand Slam. Eșecul cu Soderling de la FO din sferturi a însemnat prima oară când Roger nu ajungea în semi la Paris din 2004, ocazie cu care a cedat și locul 1, într-un moment în care mai avea nevoie doar de o săptămână ca să egaleze recordul all-time al lui Pete Sampras, de 286 de săptămâni ca lider mondial. Federer a pierdut apoi cu Berdych în sferturile Wimbledon și cu Djokovic în semifinalele USO. Total Slamuri: 16

Djokovic: Din nou locul 3 la final de sezon, o poziție de care parcă nu se putea desprinde. O nouă finală de Slam, dar pe final de an sârbul contribuie decisiv la titlul din Cupa Davis, moment care avea să se dovedească esențial în saltul său valoric.

2011-2013

Federer: În ciuda unor evoluții și a unor cifre care ar fi însemnat un sezon grozav pentru orice alt jucător, 2011 a rămas un an destul de firav pentru Federer, care a jucat doar finala de la French Open, pierdută cu Rafa, după ce i-a oprit în semifinale seria de 43 de victorii la rând lui Djokovic. La AO și la USO a pierdut în semi la același Djokovic, iar la Wimbledon a pierdut prima oară un avantaj de 2-0 la seturi, fiind eliminat în sferturi de Tsonga. Era primul sezon din 2002 încoace când Federer nu câștiga un titlu de Slam.

El a pus capăt „crizei” în 2012, când a recucerit titlul la Wimbledon și s-a întors temporar pe locul 1 și depășind recordul lui Sampras. Dar în 2013, afectat de accidentări și o pană de formă, coborând până pe 6, în poate cel mai greu an al său. Total Slamuri: 17.

Nadal: În 2011 și 2012, Nadal a rămas „doar” cu tradiționalul titlu de la Roland-Garros, câștigat în urma unei noi finale cu Roger Federer în 2011, respectiv cu Novak Djokovic, în 2012. Sârbul îl învinsese în finala Australian Open, asta a însemnat că finala RG era pentru prima oară când doi jucători se întâlneau în patru finale de Slam consecutive.

În 2013, Nadal s-a retras de la AO, dar și-a păstrat titlul la French Open, trecând de Novak Djokovic în semifinale, și de David Ferrer în finală. Într-o nouă întâlnire extrem de intensă cu Djokovic, Nadal s-a impus în finala US Open, ajungând la 13 titluri de Grand Slam.

Djokovic: Novak trece, în sfârșit, la un alt nivel. Sârbul are un 2011 absolut formidabil, câștigând trei titluri de Slam și dominând autoritar sezonul, pe care l-a început câștigând 43 de victorii la rând. Ajunge pe locul 1, iar de acum se discută despre un Big Three.

În 2012 câștigă iar Australian Open și încheie anul pe locul 1.
În 2013 triumfă încă o dată la Melbourne, al șaselea Slam al carierei.

2014-2016

Federer: În 2014, Federer a revenit, treptat, în fazele finale ale Slamurilor, pierzând în cinci seturi finala de la Wimbledon. În 2015 a jucat și pierdut alte finale cu Djokovic la Wimbledon și US Open și a atins victoria 1.000 a carierei. Iar în 2016 și-a întrerupt sezonul după Wimbledon, trebuind să se opereze în premieră la genunchi. Totalul său a rămas înghețat vreme de aproape cinci ani la cota 17.

Nadal. Rafa a ajuns în finala AO în 2014, dar a pierdut-o cu un Wawrinka imparabil, afectat și de o accidentare. E primul titlu de Slam al lui Stan. Nadal și-a păstrat titlul la Paris, egalându-l, la rându-i, pe Pete Sampras, la 14 Slamuri. Restul anului a însemnat însă o eliminare rapidă la Wimbledon și o retragere la US Open.

2015 a fost o continuă problemă pentru Rafa, care a pierdut în sferturi la AO, apoi în aceeași fază la French Open, abia a doua sa înfrângere din carieră la Paris. Și-a văzut astfel oprită o serie de 39 de victorii la rând aici, post-Soderling. Nadal a pierdut apoi iarăși devreme la Wimbledon (turul 2, cu Brown) și la US Open (turul 3 cu Fognini, de la 2-0 la seturi).

Criza a continuat în 2016, cu o eliminare în premieră în turul 1 la Australian Open. Accidentat la încheietura stângă, Nadal s-a retras înainte de turul al treilea la Roland Garros. S-a retras apoi și de la Wimbledon, iar la US Open a pierdut în turul 4. Total Slamuri: 14.

Djokovic: Căderile celor doi rivali se suprapun și cu al doilea val al dominației lui Djokovic. Sârbul câștigă un nou Wimbledon în 2014, se întoarce pe locul 1, și apoi face acel 2015 formidabil, care a cuprins titlul 5 la AO, finala RG, titlul 3 la Wimbledon și al doilea US Open. Ce serie!

În total, Djokovic avea în acel moment 10 Slamuri.

În 2015, Novak triumfă la AO și sparge în sfârșit gheața la French Open după mai multe dezamăgiri, ceea ce-i asigură un „Nole Slam”, el deținând în acel moment toate cele patru Slamuri (12 în total).

După atâția ani de excelență, sârbul începe un declin accentuat, pe fondul unor probleme personale și de sănătate. Startul a fost dat de eliminarea la Wimbledon în turul 3, cea mai rapidă a carierei de la RG 2009 încoace.

2017-2018

Federer: În 2017, Federer a obținut una dintre cele mai semnificative victorii ale carierei sale, învingându-l pe Rafael Nadal în cinci seturi în finala Australian Open, primul său turneu după jumătate de an de pauză. Era primul titlu de Slam după cinci ani. Federer a revenit de la break în decisivul finalei cu Rafa, în ceea ce a fost meciul său 100 la AO. A fost, de asemenea, prima victorie vs Nadal la un alt Slam decât Wimbledon.

În același an, Federer a devenit cel mai în vârstă jucător care câștigă Wimbledon în Era Open și al doilea care câștigă titlul la Wimbledon fără să piardă set.

În 2018, Federer își continuă anii de poveste. Își apără titlul la Australian Open, învingându-l pe Cilic în finală, și se întoarce și pe locul 1 temporar, ajungând la 310 săptămâni petrecute pe primul loc. Dar a pierdut în sferturi la Wimbledon și în turul 4 la USO. Total Slamuri: 20.

Nadal. Anul 2017 a însemnat revenirea lui Nadal după câțiva ani mai grei. Remarcabil, asta a coincis și cu revirimentul neașteptat al lui Federer. Nadal a pierdut la marele său rival finala AO, prima sa finală de Slam după RG 2014 și prima înfrângere într-o finală de Slam cu Federer de la Wimbledon 2007 încoace. Dar Rafa a regăsit, în fine, drumul spre un Slam, al 15-lea, învingându-l pe Wawrinka în finala de la Paris. A câștigat apoi și titlul la US Open (cu Anderson), pentru primul an din 2013 încoace cu două titluri de Slam.

În 2018, Nadal a triumfat iarăși la Roland Garros (victorie cu Thiem), dar a pierdut într-o semifinală dramatică la Wimbledon cu Novak Djokovic și a trebuit să se retragă în semifinala cu Del Potro, de la US Open. Total Slamuri: 17.

Djokovic. În vreme ce Nadal și Federer își împart iar Slamurile ca în vremurile bune, Novak e în plină criză în 2017: eliminat în R2 la AO, QF la RG și Wimbledon, absent la USO.

În 2018, după o altă eliminare timpurie la AO și o perioadă de criză în primăvară, se operează la cot și apoi revine în forță.

Câștigă Wimbledon și USO 2018 și, pentru prima oară, încep să apară discuțiile serioase despre abilitatea sârbului de a-i depăși pe ambii săi rivali.

2019-2020

Federer: Învins în turul al patrulea la AO 2019 și în semifinalele RG, turneu la care se întorsese prima dată în 4 ani, Federer a ajuns în a 12-a finală la Wimbledon. E primul dintre cei trei care are o oportunitate pentru titlul 21. Dar, deși a avut două mingi de titlu în finală, Federer s-a văzut învins de Novak Djokovic în cinci seturi. A fost un moment cheie în toată această cursă în trei, pentru că Federer a avut posibilitatea să ducă scorul în trei la 21-18-15. Pierzând, scorul a devenit 20-18-16.

La US Open a pierdut în sferturi. La AO 2020, Federer a mers până în semifinale, driblând în două rânduri înfrângerea într-un parcurs care l-a lăsat însă semi-accidentat în semifinale (învins de Djokovic). El n-a mai jucat apoi în restul anului.

Total Slamuri: 20.

Nadal. Rafa a început anul excelent, ajungând în finala AO, dar a pierdut-o clar, în trei seturi la Djokovic. Și-a apărat titlul la RG (victorie într-o semifinală oarecum neașteptată de Federer, reîntors la Paris), învingându-l iarăși pe Thiem, apoi s-a reîntâlnit și a fost învins de Federer și în semifinalele Wimbledon, primul lor meci acolo din 2008. La US Open, Nadal a pierdut doar un set în drumul spre finală, pe care a câștigat-o în cinci seturi dramatice cu Daniil Medvedev.

În 2020, Nadal a pierdut în sferturi la AO, a lipsit de la US Open și a reușit, pe 11 octombrie, să câștige titlul într-o ediție amânată a French Open, învingându-l în finală pe Novak Djokovic.

Nadal egala astfel recordul all-time al lui Federer.

Total Slamuri: 20.

Djokovic: Novak triumfă iarăși la AO, locul său preferat, apoi reușește una dintre marile lui victorii, câștigând Wimbledon în 2019, cu revenire de la două mingi de meci în finala cu Roger Federer.

În 2020, anul afectat de pandemie, câștigă ‘doar’ Australian Open. La US Open este descalificat în meciul cu Carreno-Busta pentru că lovește cu mingea un arbitru de linie. Pierde apoi finala RG cu Nadal. Total Slamuri: 17.

2021 – 2022

Federer. Un comeback eșuat după accidentare îl vede pe elvețian jucând puțin și obligat să se retragă înaintea optimilor RG și învins clar în sferturile Wimbledon. Federer își îngheață apoi sezonul 2021 și, ulterior, devine clar că, după o nouă operație, nu va reveni mai devreme de un an.

Nadal. Cea mai bună șansă a lui Rafa de a prelua conducerea pare a fi Roland-Garros. Dar Nadal pierde turneul său de casă în 2021, învins într-un meci absolut epic în semifinale de Novak Djokovic. Ulterior, se accidentează și el, ratând Wimbledon și US Open. Revine însă neașteptat în 2022 și câștigă Australian Open într-o finală intensă cu Daniil Medvedev, în care întoarce prima dată în carieră într-o finală de Slam de la 0-2 la seturi.

Devine, astfel, primul jucător care atinge cifra 21.

Djokovic. Înainte ca Nadal să fi ajuns la 21, a fost Novak cel care a avut această oportunitate, cu un an înainte. Cu cei doi rivali slăbiți sau absenți, Novak regăsește nivelul din anii anteriori, dominând cu autoritate sezonul 2021. Câștigă, pe rând, Australian Open, Roland-Garros și Wimbledon fără să primească (afară de semifinala cu Nadal de la Paris) mare rezistență. Ajunge, astfel, și el la 20 de titluri de Slam, egalându-i pe cei doi mari rivali.

Ajunge însă epuizat după tot acest maraton în finala de la US Open, în care nu mai are nimic de oferit și pierde cu Daniil Medvedev.

În 2022, Djokovic ratează prezența la AO, în controversa anului, și nu-l poate opri pe Nadal, care trece în față.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi