Rafa pierde ”acasă”, la Monte Carlo. Cum schimbă asta datele problemei pentru ”ACASĂ”, la Paris?
Codruț Baciu | 20 aprilie 2019Se pune, acum, următoarea întrebare: unde și cum lasă înfrângerea asta a lui Rafa restul sezonului de zgură? Și plusând, unde și cui lasă el Roland Garrosul? Avem, în opinia mea, două variante. Le luăm pe rând, pentru că ambele sunt incitante.
Își alege și Fognini să facă istorie fix când toată suflarea românească e cu ochii pe sala Kindarena din Rouen. Urât, Fabio! Inoportun. Probabil mulți dintre voi erați cu un ochi la televizor și celălalt pe vreun stream sau Tennis TV, încercând să găsiți un pic de sens în ce se-ntâmpla la Monte Carlo. Eu cam așa am făcut. ”Hai, Miki”, urmat de câte un ”Wtf, Fabio?!”.
Odată ce începe sezonul de zgură, se dă ceea ce eu numesc Marele Restart. Nu mai contează nimic – clasament, accidentări, buletin meteo, nunți în cer sau pe pământ. Totul pleacă de la 0, adică din locul unde se află Rafa Nadal. Iar statisticile nu fac decât să umfle totul, din ce în ce mai mult, de la an la an. Apropo, Ben Rothenberg se întreba, imediat după victoria de azi a lui Fognini, dacă Federer nu cumva regretă că n-a venit să joace la Monaco. Păi, cum să regreți, când știi ce-a făcut omul ăsta la Monte Carlo, în ultimii 15 ani? Suntem absolut șocați că Rafa a putut să piardă în semifinalele unui Masters 1000, de parcă s-a întâmplat în primul tur pe la Brașov. Aici ne-a adus, în punctul în care orice înfrângere pe zgură, chiar și dacă vine la vârsta de 40 de ani, ne lasă cu gura căscată.
De fapt, ceea ce ar trebui să ne uimească nu este înfrângerea lui Nadal la un jucător care l-a mai bătut în trecut, pe zgură. Ci frumusețea contextului, ingenuitatea pieselor de puzzle. Adică acel mise en place superb, pe care doar tenisul pe lume îl poate oferi. Vedeți, până să vină la Monte Carlo ca să enerveze pe toată lumea, Fabio nu câștigase anul ăsta niciun meci pe zgură. În schimb, pierduse patru. Iar dincolo de granița înșelătoare pe care o numim fileu, era Rafael Nadal, cu niște cifre la fel de interesante: 25 de seturi (18 meciuri) consecutive câștigate la Monte Carlo. Ultima înfrângere a venit acum 4 ani, la Djokovic, tot în semifinale. Deci normal că nimic nu ne putea pregăti pentru un meci în două seturi, unde El Rey era cât pe ce să fie beigăluit de El Pazzo.
În plus, așa cum foarte bine observa jurnalistul Ravi Ubha pe Twitter, Fabio a venit în Principat nițel accidentat, cam demoralizat și chiar s-a aflat la câteva puncte de eliminare, încă din primul tur, la Rublev. Ar fi urmat Gilles Simon, a cărui disciplină i-a făcut mereu probleme lui Fognini.
Deci, da, tenisul te face să te crucești cu ambele mâini, câteodată. Sau să te maimuțărești în direcția soției, după o victorie cu de toate, în fața lui Coric. Depinde în ce toate ești, nu?
Ce păcat că Fognini și Kyrgios nu-s din aceeași generație. S-ar fi lăsat de tenis concomitent și ar fi făcut turul Terrei cu demonstrative. Din când în când, l-ar fi chemat și pe Federer. Iar când gașca s-ar fi aflat prin Maldive sau Bora-Bora, Benny Paire li s-ar fi alăturat, cu tot alaiul său de gagici și fotografi profesioniști. Am divagat, scuze. Cu victoria de azi, Fabio se alătură unui mic și select club de băieți care au izbutit (Dumnezeu și Borg știu cum) să-l bată pe Rafa de minimum trei ori pe zgură. Aceștia sunt: Novak D. (de șepte ori), Dominic T. (de trei ori) și Gaston G., pe vremea când lupul era cățel (de trei ori). Și acum, e și Fognini în clubul ăsta de oameni muncitori, serioși, care dau interviuri corecte.
Se pune, acum, următoarea întrebare: unde și cum lasă înfrângerea asta a lui Rafa restul sezonului de zgură? Și plusând, unde și cui lasă el Roland Garrosul? Avem, în opinia mea, două variante. Le luăm pe rând, pentru că ambele sunt incitante.
Prima. Este de presupus că plutonul simte miros de sânge. Rafa a pierdut ”acasă”, Nole nu se regăsește, Stan joacă frumos, dar și-a ieșit din mână când e să dea fatala, Fed n-a mai jucat o zgură de pe vremea când francezii aveau net ca lumea. Deci, de ce nu? De ce să nu se gândească Thiem, Tsitsipas, Kei, RBA sau Zverev… pardon, Zverev nu. De ce să nu se gândească toți copiii aceștiala un turneu lung și frumos la Paris? Hm?
A doua. O înfrângere după ”unul dintre cele mai slabe meciuri pe zgură din ultimii 14 ani”, așa cum l-a numit Rafa la conferință, nu va face decât să-l ambiționeze și mai mult. Acuma, ce să zic, îl știm cu toții de când era mic. Nu vi se pare plauzibil să-l bage pe Moya în ședință, să mai amâne o dată nunta și să câștige iar Roland Garros? Mie da. Plauzibil, posibil, probabil și al naibii de înălțător.
Așadar, finala de la Monte Carlo este cea pe care am ghicit-o cu toții, încă de la tragerea la sorți a tabloului: Fabio Fognini versus Dusan Lajovic. Sârbul n-are cel mai bun sezon din lume, însă l-a bătut recent pe Nishikori și are în colțul lui jumătate din fosta echipă a lui Fognini; deci naiba știe care-i favorit în meciul ăsta.
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română
