Rafa, nota maximă: Decima! Nadal este din nou campion la Roland Garros. Este campion la Roland Garros pentru totdeauna
Treizecizero | 11 iunie 2017Rafa ajunge la 15 titluri de Grand Slam, primul după o pauză de trei ani.
Rafa Nadal a pus capăt unei pauze de trei ani în care nu a câștigat niciun titlu de Grand Slam, recuperând titlul la Roland Garros, după 6-2, 6-3, 6-1 în finala cu Stan Wawrinka.
Rafa ajunge astfel la 15 titluri de Grand Slam, al doilea în ierarhia all-time după Roger Federer; 10 dintre aceste titluri au venit la Roland Garros, a cărui istorie a rescris-o în numeroase ocazii.
Afară de un început de meci strâns, în care cei doi au făcut schimb de șanse de break neluate, Nadal și-a impus autoritar cuvântul, dominând finala fără oprire. Rafa l-a scos pe Wawrinka mereu în exterior sau i-a trimis mingi înalte, neutralizându-i în bună măsură forehandul. Reverul în lung de linie a fost, ca și în precedentele meciuri, remarcabil, iar serviciul a fost la înălțime, câștigând 83 la sută din punctele jucate cu primul. Restul a venit din punctele la fileu (18 din 20) și din cele câteva passinguri marcă înregistrată.
Rafa urcă pe locul al doilea în lume în clasamentul la zi, în urma lui Murray, și conduce detașat în Race, cu aproape trei mii de puncte în fața lui Federer, față de care reduce din nou diferența la trei titluri de Grand Slam în duelul lor de la distanță. După atâția ani, cei doi au împărțit 2017 în două, la fel ca în vremurile bune.
Pentru Wawrinka e o situație în premieră; ne obișnuise până acum cu meciurile mari făcute ori de câte ori ajungea într-o finală de Slam, cu Nadal, în 2014 și cu Djokovic în 2015 și 2016.
Articolul dedicat performanței lui Rafa este aici.
Rafa: "Am avut și am dubii pe fiecare zi. Dar cred că dubiile sunt bune, pentru că te obligă să te îmbunătățești."
— Treizecizero.ro (@treizecizero) June 11, 2017
A special moment between @RafaelNadal & Uncle Toni.
A replica of the Coupe des Mousquetaires. #RG17 #LaDecima pic.twitter.com/kKfCqRqpXO
— Roland-Garros (@rolandgarros) June 11, 2017
All 10, from AFP https://t.co/d0VzQG9ZJ8 pic.twitter.com/y1ngLltQww
— Joe Fleming (@ByJoeFleming) June 11, 2017
Great move by French Tennis Federation to show highlight reel of ALL Nadal's 10 French Open victories at the ceremony. Perfect
— Christopher Clarey (@christophclarey) June 11, 2017
Two guys in their 30s who hadn't won Slams in five years and three years, respectively, have dominated in 2017. Tennis, huh? #federer #nadal
— Ben Rothenberg (@BenRothenberg) June 11, 2017
https://twitter.com/michaeljbeattie/status/873923900895318018
True story. I believe I told him he was getting carried away ….. turns out he was wrong …. he sold him short 🙂 https://t.co/kJ3tV0y0A2
— andyroddick (@andyroddick) June 11, 2017
Que os parece? Increíble!!! pic.twitter.com/uGPlcEgtt6
— Conchita Martínez (@conchitamartinz) June 11, 2017
*bookmark RT @WeAreTennis: Rafa #Nadal's 10 titles at @rolandgarros in video (via @Eurosport_FR) pic.twitter.com/llO80hXHJL
— Treizecizero.ro (@treizecizero) June 11, 2017
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română