Rafa Nadal obține o nouă victorie spectaculoasă cu Nick Kyrgios, se întoarce în sferturi la Melbourne

Toți cititorii care se abonează la 30-0+ sau își prelungesc abonamentul până pe 31 ianuarie intră în cursa pentru o excursie de 3 zile, pentru 2 persoane, la Roland Garros 2020! 

Alte premii: un prosop oficial Australian Open și 10 vouchere x 100 lei în 30-0 Shop. Detalii pe larg, AICI.

Ca să învingi un Nadal în formă, într-un format trei din cinci, e nevoie (cel puțin) de o agresivitate constantă și controlată cu care să-l toci mărunt, intens și rapid – înainte să o facă el. Kyrgios aduce, în general la astfel de meciuri mari, pe lângă o motivație suplimentară, forță și explozie, cu care poate produce daune. Uneori însă, cum a fost cazul azi, mai aduce și calm și echilibru. Ba chiar le combină incredibil de bine cu forța devastatoare. 

Doar că, la trasul liniei, deznodământul nu s-a schimbat nici de data asta pentru Nick, care a pierdut în aceeași manieră și cu același scor precum la Wimbledon 2019. Scenariul a rămas la fel și va rămâne, probabil, același,  cel puțin atât timp cât în fața lui se află un Rafa sănătos și în forma lui obișnuită. 

Injecțiile de forță, așii consecutivi și agresivitatea sporită a lui Kyrgios pot deruta și destabiliza pe oricine. Însă cu Nadal treaba e relativ simplă: fie rămâi aproape de el și nu faci pași greșiți, fie înseamnă că ai clipit și, brusc, te-ai trezit într-o poziție complet nefavorabilă, din care nu mai poți ieși. Or, pentru a sta (măcar) aproape de Rafa, trebuie să fii lucid, cu mintea limpede și mereu pregătit pentru ce va urma. 

În primul set, Nick n-a putut ține pasul. Sunt multe pe agenda lui Nick zilele astea: tenisul, din fericire, e la loc de frunte. Dar a investit mult emoțional și în campania cu strângerea de fonduri pentru victimele incendiilor, iar tragedia de azi, cu pierderea lui Kobe Bryant, l-a zguduit și ea. După un meci de patru ore cu Karen Khachanov în turul trei, în care a investit multe resurse, câștigând meciul după un tiebreak decisiv, plus tot consumul emoțional explicat, Kyrgios a arătat la început de meci ca un jucător care are multă voință, dar nu și putință. A încercat multe, dar fără ca asta să îi și aducă ceva bun, în fața unui Nadal precis și foarte așezat. 

Și totuși, Kyrgios a făcut o ajustare foarte inteligentă – și curajoasă – în setul doi: nu a mai riscat. A mers pe siguranță, pe mingi liftate și l-a lăsat pe Nadal să preia inițiativa, care, surprinzător, a căzut în capcana întinsă de australian. Cine s-ar fi așteptat, totuși, ca după un prim set în care a încercat să scape cât mai repede de minge, dând senzația că acuză efortul din meciul precedent, Kyrgios va schimba complet tactica?

Cumva, această mișcare era oarecum anunțată încă din debutul setului doi, când Kyrgios a părut mult mai așezat în teren, dispus la efort și încercând să stea mai mult în schimburi, în ideea de a-și alege mingea potrivită pentru a ataca. La 2-1 în setul doi, paradoxal pentru un jucător cunoscut ca extrem de ofensiv, Kyrgios a adunat puncte prețioase cu defensiva și a obținut prima minge de break, transformându-se din agresor în apărător. Break-ul izbutit de Nick la 2-1 a venit grație defensivei foarte bune a australianului și a unei nesiguranțe pe care Rafa a arătat-o atunci când i s-a oferit ocazia să impună ritmul. Trecerea asta de la un joc de contraatac și mai degrabă defensiv – în încercarea de a rezista în fața asaltului adversarului – pe care a fost nevoit să-l facă în primul set, la un joc mai curajos și asumat l-a derutat pe Rafa suficient de mult cât să piardă setul doi. 

Meritul îi aparține exclusiv lui Kyrgios aici, pentru mica ajustare care i-a adus break-ul și pentru siguranța arătată la serviciu, combinând forța cu plasamentul; după break-ul reușit, Kyrgios a mai pierdut doar trei puncte cu serviciul. 

Kyrgios a menținut tenisul ăsta calm, chiar molcom (dar teribil de înșelător) și în setul trei. Și a făcut-o cu foarte mult succes: a improvizat, a rămas calm, a acoperit terenul într-o manieră pur și simplu încântătoare, ceea ce i-a permis să rămână aproape de Nadal, dar fiind obligat să facă niște eforturi uluitoare. De pildă, suntem la 3-3, 15-0, cu Nadal la serviciu. Aici Kyrgios acoperă bine terenul, nu se grăbește, nu încearcă să preia inițiativa ci așteptă răbdător, construiește și încearcă să forțeze eroarea, însă nu rezistă intensității la care e supus de Rafa și e obligat să se vadă învins după schimb de mingi spectaculos. 

Cu Kyrgios atât de implicat, întrebarile erau: cât va rezista? câtă energie mai are pentru a continua la o intensitate atât de ridicată? și pentru cât timp își va păstra calmul? 

Deși spre finalul setului a ieșit din câteva încercuiri, servind de două ori pentru a rămâne în set, și a început să se certe cu arbitrul de scaun, Nick a rămas conectat la meci, fiind în continuare foarte inspirat (servicii voleu, slice-uri de forehand pentru a rupe ritmul, serviciu-voleu pe serviciul doi, injecții de forță, urmate de mingi neutre) cu selecția loviturilor. 

În felul acesta, setul trei a ajuns în tiebreak. Un tiebreak unde Nick Kyrgios a fost, până la urmă, Nick Kyrgios, iar Rafa a fost Rafa. Dă-i unui jucător suficient timp, și el își va arăta până la urmă clasamentul. Nadal și-a răscumpărat dubla greșeală făcută la 6-5 și a fost impecabil la următoarele două puncte, în vreme ce Nick a persistat în erori: după dubla greșeală comisă la 5-5 a încheiat setul cu o eroare majoră, venită de pe forehand. Amândoi au făcut, așadar, aceeași eroare în tiebreak: dublă greșeală într-un moment imens. Dar numai unul a reușit să treacă peste ea. Că Nadal a fost acela, parcă nu e chiar așa surprinzător. 

Afectat de maniera în care a pierdut setul trei – mai ales la cât de inspirat tactic jucase –, Kyrgios a arătat, cum era și firesc, semne de slăbiciune și și-a cedat serviciul la zero în debutul setului patru. Era un break care părea că-i va fi suficient lui Rafa pentru a încheia socotelile. 

Doar că n-a fost așa. Kyrgios a stat aproape, a revenit de la 3-5 la 5-5 (ajutat și de Nadal, e adevărat, cu o dublă greșeală și un game descris de spaniol drept „horror”) și și-a făcut loc în meci. Iar după trei mingi de break salvate la 5-5 de australian, meciul se reechilibrase: parcă de nicăieri, Nadal servea pentru a rămâne în set. De data asta, spre deosebire de 5-4, când a servit pentru meci, Rafa a făcut-o într-un mod impecabil, ducând setul într-un nou tiebreak. 

Acum, tiebreak-ul n-a mai avut dramă. Rafa a rămas același jucător stabil, Nick a clipit, încercând o scurtă neinspirată care l-a dus pe spaniol în avantaj, reușind în cele din urmă să se impună în patru seturi, 6-3, 3-6, 7-6, 7-6.  Același scor precum la Wimbledon, același învingător, aceeași desfășurare a partidei. 

Și, în final, cam și aceleași concluzii: Rafa obține o victorie importantă și satisfăcătoare împotriva unui adversar periculos. Nick a venit, și de data asta, să joace și făcut-o impecabil multă vreme, punctând inclusiv la nivel de atitudine. Rafa rămâne același jucător greu de doborît orice și oricâte ai arunca înspre el, Nick și-ar face un bine dacă ar începe să trateze meciurile care nu sunt cu Nadal la fel cum o face cu meciurile cu Nadal. Pentru că, dacă ne gândim la nivelul pe care l-a atins, nu știu câți jucători din circuit i-ar fi rezistat astăzi. Cu Rafa însă, nici măcar un joc sclipitor nu-ți garantează victoria. 

https://twitter.com/MattRacquet/status/1221764119877079047?s=20