Rafa Nadal câștigă bătălia cu Carlos Alcaraz și cu vântul puternic, ajunge într-o nouă finală la Indian Wells!
Treizecizero | 20 martie 2022Rafa Nadal rămâne imbatabil în startul de sezon, calificându-se într-o nouă finală la Indian Wells după un meci brutal cu Carlos Alcaraz.
Carlos Alcaraz va fi, fără îndoială, un viitor mare campion. Dar prezentul încă aparține acestui formidabil Rafael Nadal, care a reușit să câștige duelul cu cel căruia va preda, cel mai probabil, ștafeta în tenisul spaniol: 6-4, 4-6, 6-3, într-un meci atipic, câștigat în condiții grele de multiplul campion de la IW, care-și continuă astfel cel mai bun start de sezon al carierei.
Este a 53-a finală de Masters în care se califică Rafa.
Nadal și Alcaraz n-au avut de gestionat doar dificultatea oponentului, ci și condițiile de joc deosebit de dificile. Vântul care a dat dureri de cap jucătorilor pe mai toată durata turneului s-a întors cu o intensitate sporită, îndeosebi în setul al doilea, care a fost unul cum rar poți vedea.
Vântul a bătut atât de puternic, încât traiectoria mingilor a fost adesea alterată drastic, obligându-i pe cei doi la o permanentă ajustare în încercarea de a returna în teren și de a lovi o minge cât de cât folositoare. Am avut pauze îndelungate, provocate de varii obiecte care au zburat pe teren înainte sau în timpul punctelor. Cronometrul de dinainte de serviciu n-a mai fost aplicat, pentru că serviciul a fost în mod evident afectat, iar arbitrul i-a lăsat pe cei doi să-și ia cât de mult timp au avut nevoie. Prosoapele sau sticlele jucătorilor au cauzat de asemenea întreruperi, iar în cele din urmă au căzut și bețele care ridică fileul.
Inevitabil, au fost multe execuții sau erori bizare, iar avantajul serviciului a fost șters de vânt; am avut o serie de cinci break-uri consecutive, serie care a culminat cu un game de peste 15 minute, câștigat la 4-4 de Alcaraz, la a șaptea minge de break. Cunoscut drept un jucător care se descurcă excelent în condiții de vânt, Rafa n-a putut ieși din acel game, iar asta l-a costat până la urmă setul, Carlos reușind apoi un rar serviciu fără emoții.
Dar în startul setului decisiv vântul s-a mai calmat și am putut vedea și tenis la un nivel foarte ridicat. Am văzut și deja obișnuitele execuții de mare putere ale lui Alcaraz, care a încercat să mute decisiv la 2-2, când a avut trei șanse de break. Dar Carlos l-a făcut și pe Rafa să-și acceseze un nivel extra. Nadal a primit provocarea și a gestionat excelent momentul, crescându-și jocul și răspunzând cu o serie de execuții spectaculoase. Rafa a făcut diferența urcând tot mai des la fileu, acolo unde a reușit câteva puncte absolut splendide în cele mai importante momente. Și, după ce a depășit momentul complicat de pe serviciu, Nadal a reușit o serie de șapte puncte consecutive și break-ul decisiv; la timp, pentru că în ultimele minute ale meciului, Rafa a acuzat o durere serioasă la pectorali.
Meciul a avut nevoie de trei ore și 13 minute ca să-și decidă învingătorul, o durată evident influențată de vânt. „O zi foarte dificilă, în fața unui adversar extraordinar”, a spus Rafa, care a explicat apoi cum a abordat meciul, în contextul în care Alcaraz e atât de tânăr, și, în plus, îl cunoaște de când era mic. „El e deja unul dintre cei mai buni jucători din lume, așa că am abordat meciul privindu-l așa. Nu contează câți ani are, joacă deja la un nivel de Top 8, fără dubii”.
Deocamdată, Carlos Alcaraz urcă pe 16 după acest nou turneu foarte bun pentru el, și cel mai probabil își va continua ascensiunea și în sezonul de zgură. Un eventual rematch între cei doi la Roland-Garros se anunță deja sus de tot pe lista duelurilor pe care fanii și le-ar dori să le vadă la Paris.
Până acolo, cu un bilanț de 20-0 în acest an, Nadal se pregătește de finala cu Taylor Fritz, care a trecut de Andrey Rublev cu 7-5, 6-4, în drum spre cea mai importantă finală a carierei.
Fritz a acuzat și el probleme la piciorul drept spre final, iar cei doi adversari din meciul pentru titlu au puțin timp la dispoziție să se refacă înainte de finala de duminică noaptea, de la ora 00:00, ora României, meci care va fi precedat de finala feminină, dintre Iga Swiatek și Maria Sakkari.
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română