Rafa continuă revirimentul, Djokovic e tras într-un tiebreak, iar asta este, da, o știre. Murray îl va aștepta în semifinale pe sârb

Singurul sfert de la Shanghai în care deznodământul a fost incert până la sfârșit a fost primul jucat, între Tsonga și Anderson. Amândoi sunt predispuși atât spre a juca excelent cât și spre a avea niște sincope mentale totale, așa că meciul a virat brusc când înspre unul, când înspre celălat. Până la urmă, când s-a tras linie și s-a adunat, Jo a fost cel cu mai puține ieșiri în decor. Tenisul este un sport unde ”damage control” este o abilitate esențială. Tsonga a putut face acest lucru azi pentru că a fost și ajutat de un adversar care i-a făcut niște cadouri în momentele cruciale.

Cine avea mare nevoie să țină sub control pagubele au fost Wawrinka și Tomic, învinșii următoarelor două sferturi. Amândoi au început promițător, dându-mi speranțe că meciurile, apetisante pe hârtie, vor fi interesante și pe teren. Wawrinka a dispărut însă după câteva gameuri jucate, odată cu primul break făcut de Rafa la 3-2 și nu a mai fost chip să reintre în meci. Stan a părut măcinat de o combinație de nerăbdare și lipsă de energie. A servit mediocru cu primul serviciu, o armă care îi remorchează multe meciuri împotmolite. Apoi a făcut o tonă de neforțate (vreo treizeci și ceva), încercând să lovească prin Nadal și apăsând pe trăgaci prea devreme în schimburi. Loviturile sale marcă înregistrată nu au mai găsit terenul, iar în momentele când l-au găsit, l-au găsit și pe Nadal așteptându-le. De obicei alert între servicii, azi aproape că Stan a galopat de la un punct la altul în încercarea de a scăpa mai repede de un meci care îi scăpase de sub control.

Așa de dezechilibrat devenise raportul de forțe încât arbitrul a făcut o observație la începutul setului 2 prin care i-a dat de înțeles lui Wawrinka că ar putea să se străduiască mai mult. Comentatorii de pe Sky au prins replica și au făcut mare caz de ea, speculând că arbitrul se gândea să-l sancționeze pe Stan pentru efort insuficient. Efortul insuficient este o zonă tare subiectivă și delicat de evaluat. Personal, deși m-a dezamăgit meciul, nu consider că Wawrinka a refuzat intenționat să facă efort. Pur și simplu, ziua lui neinspirată s-a nimerit să se suprapună peste ziua inspirată a adversarului său, un anume Rafael Nadal. În plus, cele trei ore petrecute pe teren contra lui Cilic trebuie să fi lăsat urme, nemaivorbind de faptul că Stan a primit și îngrijiri pentru umăr în acel meci. Este sfârșitul sezonului, doar Djokovic mai e fresh în Asia, restul muritorilor șchiopătăm cum putem.

Rafa Nadal cunoaște în detaliu ce înseamnă să șchiopătezi, și la propriu și la figurat. El a avut un an neinspirat aproape tot 2015. Abia a cum, în Asia, începe jocul lui să vadă lumina de la capătul terenului. Semnele sunt încurajatoare: deplasarea i se confundă cu terenul, nu se mai luptă cu mingile, reverul nu mai eșuază în fileu sau prea scurt iar forehandul și-a recăpătat mușcătura rotativă. În setul unu, la 4-2, Rafa a provocat un ”aaawwww” colectiv fanilor săi cu un forehand câștigător în cros pe care Hawkeye l-a numărat rapid: aproape 3900 rotații pe minut, mititelul.

Odată cu jocul pe care îl recunoaște toată suflarea consumatoare de tenis și de care peisajul din ATP încă are nevoie (serios, până și eu am devenit nostalgică, iar eu sunt pentru schimbare cu orice preț), Nadal și-a regăsit și acea atitudine a omului care știe ce caută pe terenul de tenis: victoria. Și avem mare nevoie de acest tip rar de jucător. Cum de ce? Păi, cine o să-l bată pe Novak, Prince of Darkness? Bernie? Ha. Tomic arăta la sfârșitul setului unu de parcă Kyrgios i-ar fi dat și lui niște vești despre prietena lui. No offence, mate, dar când ți-am văzut expresia lividă și incredulă în timp ce te îndreptai spre scaun după pierderea primului set, mi-am găsit alte lucruri de făcut în setul 2.

În primul set, Tomic s-a ținut de Novak până la 6 în tiebreak, presărând pe parcurs câteva lovituri la limita dintre nonșalanță și noroc chior, genul de lovituri care m-au făcut o admiratoare a jocului său (doar a jocului, să ne înțelegem). Dar la 6-6, Novak a jucat un punct genial la fileu, iar apoi Bernie s-a împleticit în propriile picioare și neuroni a greșit. Și toată munculița de mai bine de o oră s-a dus pe apa sâmbetei, iar expresia nimicită a lui Tomic a spus sus și tare că ”Elvis has left the building”. Totuși, Bernie nu trebuie să dispere, este într-un grup select. A fost felicitat fără umbră de ironie pe Twitter pentru că este primul jucător care reușește să-i ia mai mult de 4 gameuri într-un set lui Novak de la Federer la USO. Astfel de vremuri trăim.

Deci, Andy Murray este din nou cel către care ne îndreptăm privirile pline de speranță, hămesiți după un meci în care cineva să-l pună un pic la încercare pe autoritarul număr 1. Murray a mai făcut-o anul acesta, la Montreal, iar pe Berdych l-a expediat azi cu același gen de tenis agresiv cu care l-a luat prin surprindere și pe Novak în Canada. Unul dintre comentatorii Sky a făcut o apreciere interesantă vorbind despre tipul de agresivitate pe care îl au Murray și Djokovic. În timp ce a lui Djokovic este mai controlată și mai constantă, Murray poate lovi mingea mai tare, are un avantaj la capitolul forță brută. Tind să fiu de acord. Întrebarea este dacă Andy poate să acceseze psihic acea zonă. Murray este un om prudent, trebuie să se ambaleze serios pentru a dezlănțui loviturile pe care poate teoretic să le dezlănțuie. Eu sper că va aplica planul Montreal și la Shanghai. E singurul plan care poate funcționa acum contra lui. Chestia e că știe și Novak asta, pentru că la nivelul ăsta nimeni nu prea mai are secrete față de nimeni.

Deci Rafa – Jo și Andy – Novak. Tot ce sper pentru semifinale este să nu ghicim deznodământul încă din setul 1. Vamos!