“Putem visa la ceva mare”. Echipa României debutează la Turneul Final al Billie Jean King Cup, la Malaga

România își face debutul într-un format de turneu final pe care nu l-am mai experimentat până acum. Prima adversară a tricolorelor este Japonia, meciul având loc joi, pe 14 noiembrie.

Câteva luni mai târziu de la acea întâlnire memorabilă cu Ucraina din primăvară, echipa României debutează la primul ei turneu final al competiției, în elita celor mai bune 12 echipe din tenisul feminin, cu oportunitatea de a lupta pentru trofeu.

România atacă acest eveniment într-o componență de cinci jucătoare care par pregătite și optimiste pentru această nouă experiență – pentru că, deși o parte dintre ele au mai trăit experiențe frumoase în BJK, acest format de turneu final este o noutate pentru toată lumea.

Monica Niculescu, cea care debuta în această competiție în urmă cu 20 (!) de ani, e și singura care a rămas din echipa care se califica în 2019 în semifinalele BJK Cup în vechiul format; atunci, formula cu Simona Halep, Irina Begu, Mihaela Buzărnescu, Raluca Olaru, plus Monica, pierdea dramatic în Franța, 2-3, după ce ajunsese la o mână de puncte distanță de finala cu Australia.

Acum, grupul de bază este format din Ana Bogdan, Jaqueline Cristian – cele care au adus acel comeback memorabil cu Ucraina – și Gabriela Ruse. Monica Niculescu este de bază pentru orice posibilă combinație la dublu, ia Anca Todoni, cea mai tânără jucătoare din echipă, nu mai e doar o jucătoare de perspectivă, cu potențial. Ascensiunea masivă pe care a reușit-o în ultimul an a schimbat, probabil, multe; și chiar dacă încă mai are nevoie de experiență la nivel înalt, Anca e și ea o jucătoare pe care se poate conta în echipă în orice moment.

În această echipă își ia locul, așadar, România într-o distribuție cu alte naționale foarte puternice. La turneul final al BJK Cup iau parte 12 echipe. Opt dintre ele și-au câștigat locul aici prin meciurile câștigate anterior în faza barajelor de calificare: Australia, Germania, Marea Britanie, Japonia, Polonia, România, Slovacia și SUA. Patru dintre ele s-au calificat automat: Canada – în calitate de campioană en-titre, Italia – în calitate de finalistă, Spania – țară organizatoare și Cehia – wild card. Sistemul este unul clasic, cu runde eliminatorii. Fiecare întâlnire în sine este structurată în formatul de două meciuri de simplu și unul de dublu.

România întâlnește în primul tur Japonia, cea care nu o are în echipă pe Naomi Osaka. Japonezele sunt redutabile, dar nu tocmai de speriat. O privire spre clasamentele momentului ne dă o idee. România se bazează pe Jaqueline Cristian (73 WTA), Anca Todoni (113 WTA), Ana Bogdan (116 WTA), Gabriela Ruse (128 WTA) și Monica Niculescu (33 WTA dublu). Japonia le are în echipa pe Moyuka Uchijima (56 WTA), Ena Shibahara (135 WTA), Nao Hibino (152 WTA), Eri Hozumi (45 WTA dublu) și Shuko Aoyama (47 WTA dublu).

România are, așadar, o formulă suficient de solidă și de versatilă pentru a putea spera la un parcurs mai lung la Malaga. Avem jucătoare care au învins adversare de top, care au demonstrat că aparțin acestei lumi, care sunt capabile să-și ridice nivelul încât să producă în orice moment o mare surpriză.

Istoria ne-a arătat că într-o competiție precum BJK Cup, nu clasamentul dictează întotdeauna și calculele, de cele mai multe ori, nu se potrivesc cu ceea ce avem pe hârtie. În același timp, acest turneu final în particular e o competiție cu un specific diferit, care probabil va veni cu câteva experiențe și informații noi pentru fete, dacă nu cumva chiar și lucruri la care poate nu se așteaptă; o competiție în care nu e loc de prea mulți pași greșiți.

E un format foarte comprimat, foarte solicitant mai ales emoțional, în care contează mult forma de moment a jucătoarelor, dar contează mult și inspirația căpitanului nejucător. Horia Tecău trebuie să aleagă nu doar soluția optimă pentru meciul pe care-l are imediat în față, ci și să aibă în vedere eventualele tururi următoare, adică să gestioneze resursele umane ale echipei, fizice și emoționale, pentru un parcurs cât mai lung. Edițiile anterioare ale BJK Finals ne-au arătat că naționalele care au ajuns până în finală au avut nevoie de o bancă cât mai lungă – împrumutând o expresie din baschet – și s-au bazat nu doar pe două jucătoare ca să aducă puncte, ci uneori pe patru sau chiar pe cinci.

Mergând pe acest fir narativ al lucrurilor luate pas cu pas, România are ca prim obiectiv să treacă de Japonia, o echipă care, cum spuneam, pare abordabilă, dar care nu va fi tocmai ușor de dat la o parte. Chiar și fără Osaka, Japonia are o echipă compactă pe toate planurile: Uchijama traversează cea mai bună perioadă a carierei, iar anul acesta a explodat. Hibino are foarte multă experiență pe toate nivelurile, iar la dublu, Aoyama și Hozumi sunt extrem de solide, se completează foarte bine, joacă împreună de mult timp și au o conexiune specială (în ultimele lor două turnee jucate împreună au câștigat titlul la Tokyo și au pierdut finală de la Hong Kong).

Deși tentația de a privi mai departe de Japonia e mare, totuși, într-o astfel de competiție lucrurile trebuie luate treptat, așa cum a declarat și Horia Tecău: “Noi avem jucătoare puternice și la simplu, dar și la dublu. Avem starea de spirit necesară pentru a visa la ceva mare. Dar o luăm pas cu pas, antrenament cu antrenament și încercăm să ne menținem energia bună și concentrarea pe lucrurile pe care le putem controla.”

Horia Tecău crede în potențialul acestei echipe, iar contextul poate să favorizeze ca acest vis mare să capete o formă. În primul rând, deși la Malaga sunt prezente țări mult mai puternice, cu jucătoare clasate în top 10 sau 20, nu trebuie să uităm că suntem pe final de sezon, iar energia multor jucătoare e pe sfârșite; ba mai mult, o parte dintre ele s-au și retras (Krejcikova sau Muchova sunt doar câteva nume importante care au anunțat că nu vor mai participa).

În al doilea rând e vorba și de calitatea jucătoarelor României: deși avem o singură jucătoare clasată în top 100 la acest moment din cele cinci, patru dintre ele sunt jucătoare trecute prin multe, care au câștigat meciuri importante, au pierdut meciuri dramatice, au simțit cum e să câștigi în fața unor jucătoare de top și au fost, ani la rândul, o prezență constantă între primele cele mai bune 50 de jucătoare ale lumii. Toate știu cum e să joci meciuri cu miză mare, dar știu și cum să câștige cu inima. Afară de Jaqueline, Ana, Gabi și Monica, mai este Anca Todoni, jucătoarea din nouă generație cu cel mai mare potențial, care va urca cel mai probabil în curând în top 100 și care poate deveni, într-o bună zi, numărul 1 al acestei echipe.

În cazul unei victorii cu Japonia, România va merge în sferturile de finală, acolo unde se va întâlni cu Italia, care are bye în primul tur. O întâlnire cu Italia ar fi o “resetare a obiectivului”, conform lui Horia Tecău – iar aici totul ar fi posibil. Italia se bazează pe două jucătoare care sunt foarte bune și la dublu și la simplu (Paolini, care a făcut un sezon mare, și Errani), dar are și jucătoare care pot excela în anumite momente (Cocciaretto, Bronzetti, Trevisan). Însă, până la acest potențial duel cu Italia, ne concentrăm doar pe întâlnirea cu Japonia. Odată câștigat acest meci, perspectiva se poate schimba, orice meci rămâne deschis și toate variantele sunt pe masă, fie că adversare vor fi Italia, Spania, Cehia sau Polonia, Canada sau Australia.