Programul de miercuri e încântător pentru fanii români: Irina, Simona, Monica și Alexandra, în meciuri consecutive pe Central

Treizecizero | 9 iulie 2014

Vedeta programului este, bineînțeles, Simona Halep. Marea favorită a turneului, jucătoarea atât de așteptată acasă de toată lumea, își începe turneul cu un meci cu lucky-loser-ul olandez Indy De Vroome

Dacă ești fan român și ai așteptat cu nerăbdare acest turneu tocmai pentru șansa unică de a le vedea de aproape pe cât mai multe dintre jucătoarele românce de top, nu doar una sau două, atunci ziua de miercuri e ceea ce îți doreai. Un program ghiftuit de meciuri interesante pe arena centrală din Cotroceni, unde patru dintre jucătoarele noastre de Fed Cup pot fi urmărite una după alta. 

Vedeta programului este, bineînțeles, Simona Halep. Marea favorită a turneului, jucătoarea atât de așteptată acasă de toată lumea, își începe turneul cu un meci cu lucky-loser-ul olandez Indy De Vroome, coincidență, o sportivă cu care Wim Fissette, la rândul său prezent în București în premieră, a lucrat chiar înainte de a deveni antrenorul Simonei. Meciul începe de la ora 17:00 și, deși rămâne un meci cât se poate de serios, pe care Simona își va dori să-l câștige, e de așteptat că el va avea, cel puțin la start, un aer mai degrabă festiv: primul turneu românesc, primul număr trei mondial românesc ce are șansa să joace acasă. Iar publicul va avea șansa să o salute pe Simo după rezultatele fantastice din acest an.

Înainte de Simona va juca Irina Begu, începând cu ora 15:00, tot cu o olandeză, Kiki Bertens, locul 85 în lume. Bertens a făcut recent un rezultat bun la Roland Garros, unde a venit din calificări și s-a oprit abia în runda a patra, învinsă de Andrea Petkovic, după un traseu pe parcursul căruia a eliminat-o și pe Cadanțu. Și la București a jucat calificări, trecând de ele fără să piardă un set. Dar Irina Begu vine și ea după un rezultat foarte bun. Săptămâna trecută a câștigat titlul la challengerul de la Contrexeville, din Franța, după un parcurs în care a învins adversare solide: Sofia Arvidsson, Mathilde Johansson, Anna Tatishvili, Melanie Oudin și Kaia Kanepi. Mai mult, Irina a câștigat ambele meciuri directe cu Bertens, inclusiv unul anul acesta pe zgură, la Oeiras (0-6, 6-4, 6-2).

După meciul Simonei revine pe teren Monica Niculescu, pentru meciul din turul al 2-lea. Monica e favorită cu bulgăroaica E. Kostova și ar putea deveni prima româncă ajunsă deja în sferturi.

Programul de pe Central se încheie cu meciul dintre Alexandra Dulgheru și Roberta Vinci, favorita 2 a turneului. E o provocare pentru Alexandra, care a folosit ultimul an pentru a se cățăra încet-încet, înapoi în Top 100, și care are acum șansa unei victorii cu rezonanță. Adversara, Roberta Vinci, e una de top, dar la rându-i cu probleme majore de formă și de încredere. Vinci a avut în ultima perioadă rezultate doar la dublu, unde parteneriatul cu Sara Errani merge în continuare excelent, cele două completându-și, recent, Grand Slamul carierei. Dar la simplu, unde Vinci a fost până aproape de Top 10, lucrurile nu mai sunt la fel de grozave. Unde anul trecut a avut un bilanț total de 50 victorii și 24 de înfrângeri, Vinci are acum un scor elocvent pentru forma ei: 7 victorii și 17 înfrângeri! Singura pată de culoare, în sensul bun, l-a reprezentat un tur 3 la Madrid, unde a pierdut clar cu Agnieszka Radwanska (6-1, 6-1), pe cea mai slabă suprafață a polonezei. În rest? Multe dezamăgiri, dar Vinci își păstrează, momentan, locul 24 în lume, deși în Race to Singapore e abia pe locul 99! Așadar, o șansă mare pentru Alexandra Dulgheru, una dintre jucătoarele foarte apreciate de publicul român, care n-a uitat de cele două titluri de la Varșovia (2009, 2010), sau de career high-ul atins în 2011, locul 26 în lume.

Mai sunt și alte românce în cursă, chiar dacă nu pe Central: după ce luni a obținut prima victorie a carierei, Cristina Dinu va juca azi pentru o performanță mare pentru ea, primul sfert de finală într-un turneu WTA. Cristina o întâlnește pe Kristina Kucova, din Slovacia, numărul 166 mondial, o altă adversară abordabilă pentru Cristina, după ucraineanca Kichenok în primul tur. În fapt, cele două s-au mai întâlnit de două ori, de fiecare dată la nivel challenger, pe zgură, victoriile fiind împărțite. Așadar, Cristina o cunoaște bine pe Kucova și poate pune în valoare aceste cunoștințe pentru a merge în sferturi. Meciul este programat al doilea pe Court 1, după Buyukakcay – Arruabarrena.

La dublu, Raluca Olaru face din nou pereche cu o jucătoare cu care a mai avut succes în trecut, rusoaica Valeria Solovieva. Cele două au câștigat titlul WTA de la Nurnberg, de anul trecut, și vor porni la drum în turneul de dublu de la București contra perechii Arruabarrena / Soler Espinosa, favorite 3.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi