Fast
Restart, noi provocări

Primul meci al Simonei după finala cu Serena marchează startul unui nou segment, cu ochii pe US Open: „Mereu dau totul. Dar o voi lua încet”

Treizecizero | 7 august 2019

Simona Halep și-a făcut încălzirea pentru revenirea în circuit după povestea perfectă de la Wimbledon într-un meci de dublu jucat ieri alături de tânăra de doar 16 ani Leylah Fernandez, pierdut la veteranele Melichar/Peschke. Iar miercuri va debuta la simplu (Centre Court, ora 20:00, ora României, vs Jennifer Brady), în ceea ce va fi primul ei meci de la finala impecabilă cu Serena Williams și trei săptămâni de sărbătorie amestecată cu pauză și relaxare.

O revenire care o aduce pe teren pe aceeași Simona, dar cu o nouă percepție asupra locului ei în istoria jocului.

Firește, revenirea în competiții va fi un pic mai dificilă, mai ales din punct de vedere emoțional. Recalibrarea la tensiunea circuitului după un moment de asemenea intensitate precum cel trăit la Londra va avea nevoie de timp. Poate și de aceea Simona a găsit o inspirație în apariția alături de Leylah la dublu. Fernandez e campioană de junioare la Roland Garros, ceea ce a făcut-o pe Simona, câștigătoare, la rându-i, la junioare la Paris, să fie nostalgică. „Am ales-o pe Leylah pentru că am înțeles că e foarte ambițioasă și o luptătoare. E o experiență bună și pentru mine să joc cu cineva cu 10 ani mai tânără”, a spus Simona, care a cerut directorului turneului, Karl Hale, recomandări în ce privește o parteneră disponibilă pentru turneul de dublu.

În ce privește revenirea ei în competiții la simplu, Simona spune că va lua lucrurile ușor: „N-o să mă stresez să ating acel nivel din finala Wimbledon în această săptămână. Evident că voi face tot ce pot, mereu fac asta. Dar nu am așteptări pentru această perioadă. O voi lua încet și voi vedea cât de bine pot juca”.

Simona nu a atins o rachetă timp de două săptămâni, iar Teo Cercel, citat de The Globe and Mail, spune că pauza era necesară: „E mereu dificil să o faci să se oprească, pentru că se teme că își va pierde acel feeling. Când joci atât de bine și ești așa de încrezător, eziți să iei pauză, dar ea avea nevoie de una”.

The Globe and Mail îl citează și pe Daniel Dobre, antrenorul Simonei, în ce privește extraordinara performanță a Simonei de la Wimbledon: „Știe că pentru mulți români viața e grea, iar ea le dă românilor o perspectivă. E important pentru ea să vadă că oamenii o susțin. Poate că unii se gândeau, ‘Oh, a fost pe locul 1 când nu juca Serena, sau a avut un titlu la RG, poate a avut noroc.’ Dar acest titlu, cu victorie la Serena în finală, a fost o confirmare. Ce poți vrea mai mult? Toată lumea îi dă credit pentru ce a reușit”.

În teorie, Simona și Serena sunt în curs de coliziune, un eventual rematch între cele două putând să se petreacă în semifinale, dacă ambele vor ajunge acolo. Însă în primul ei turneu în sezonul de vară de hard, Simona va ținti, cel mai probabil, să intre în formă pentru US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului.

Cu Toronto, Simona pornește într-un nou segment de turnee care o va purta spre linia de sosire a sezonului. Ca și în ultimii doi ani, ea va fi din nou în cărți pentru a încheia anul pe primul loc. După Canada, urmează Cincinnati, US Open, apariția în premieră la Zengzhou, în China (9-15 septembrie, turneu Premier), Wuhan, Beijing și Shenzhen, unde Turneul Campioanelor se mută de anul acesta.

Simona a câștigat de două ori turneul din Canada, însă în ambele ocazii a triumfat la Montreal (2016 și 2018). La precedenta apariție la Toronto, Simona a ajuns în semifinale.

https://twitter.com/LIVAUDAIS/status/1158899371741782016?s=20

Super hot în Shop-ul 30-0!

Chill e cuvântul anului. Iar titlul Simonei de la Wimbledon e performanța anului. Avem un tricou care vorbește de la sine 😉

Comandă Grand Slams and Chill din Shop!