Prima victorie a carierei la Wimbledon pentru Irina Begu

În afară de Simona Halep, unica victorie românească a venit de la Irina Begu. Monica și Victor pierduseră deja luni, Andreea Mitu n-a mai ținut pasul la reluare cu Agnieszka Radwanska, Sorana n-a putut juca tenisul ei cel mai bun cu Vicky Duval, în vreme ce Alexandra Cadanțu a căzut pradă bombelor Camilei Giorgi, cedând în două seturi în ciuda faptului că a avut două mingi de set în al doilea. 

La Irina a fost, din fericire, altfel. Un rezultat în nota sezonului pe care îl are Begu: adică multă muncă și efort susținut, revenire din situații grele, pași mici, dar siguri, către întoarcerea în prima parte a Top 100. Fie că acești pași mici înseamnă victorii în turnee Challenger din America de Sud sau, în cazul de azi, raliuri grele, care te lasă fără suflu, la 4-4 în decisiv și minge de break pentru adversară. 

Cu Razzano a fost o revenire superbă pentru Irina, care a întors un meci crunt dintr-o situație aparent fără ieșire. Până la 1-6, 1-3 a durat deruta Irinei, neacomodată suficient cu iarba. Apoi a întors, treptat, meciul, a putut să dicteze mai mult în schimburi și a început cursa de urmărire: după două ore și 24 de minute, românca a pus capăt întâlnirii la a doua șansă de meci de care a beneficiat.

E fascinant să vezi cum curge un meci pe iarbă de la firul ei, la propriu. Terenul 5 e la doi pași de Centre Court, unul dintre acele terenuri fără tribune, la care se adună pe margine cea mai interesantă și pestriță mulțime de fani pe care o poți găsi la un turneu de tenis. Afară de vreo două băncuțe, nu există alt mod de a urmări meciul decât din picioare, ori în asta e tot farmecul. Ești aproape lipit de tușă, ocazie cu care simți și vezi aproape la fel ca și jucătorul nenumăratele feluri în care vine mingea pe un teren de iarbă. Trei lucruri mi-au sărit în ochi într-o proporție mult mai mare decât s-ar întâmpla vreodată la televizor, ceea ce îmi întărește convingerea că tenisul la tv și cel trăit pe viu sunt ca două vinuri la fel de bune, dar din motive diferite. Unu la mână, numărul mare de mingi care sar ciudat, care prind o denivelare, un smoc de iarbă, un petec de pământ și își schimbă traiectoria. Nu cu mult, uneori e aproape insesizabil, dar e suficient cât să modifice punctul în care un jucător se așteaptă să lovească mingea. Doi la mână: că unele mingi sunt joase știam, dar atât de joase? Uneori aveai sentimentul că, pentru a mai returna mingea, Irina sau Virginie vor trebui să tragă o brazdă prin gazon cu racheta. Și trei la mână, viteza cu care „aleargă” mingea. Discuția cu iuțeala suprafeței de la Wimbledon e, probabil, interminabilă, afară de cazul în care organizatorii ar dezvălui cu lux de amănunte compoziția gazonului. Cert e că, dacă de la televizor uneori se vede ca și cum ar fi lentă, de la doi pași sentimentul e diferit. Într-un punct jucat „grass-style”, mingea e imposibil de returnat cu succes. Pe lângă asta, efortul făcut într-un rally pe iarbă e colosal. Unul dintre schimburile din setul trei (și au fost numeroase rally-urile de foarte bună calitate, în special în momentele foarte strânse din finalul de set decisiv) au lăsat-o fără aer pe Razzano, care a avut nevoie de secunde bune pentru a-și regla respirația, după un schimb în care Irina a atacat stânga-dreapta de câteva ori.

Aici depinde pe cine asculți. Venus Williams spunea că e păcat că suprafața nu mai permite diversitatea de stiluri, sugerând că iarba e mai lentă și că obligă la un joc de pe baseline, la fel ca pe toate celelalte suprafețe. Rafa Nadal a avut o reacție mult mai simpatică și greu de combătut: „Depinde de rezultat. Problema cu noi e mereu aceeași. Dacă joc foarte bine, o să zic că iarba e lentă. Dacă joc foarte prost și pierd, zic că iarba e foarte rapidă. E la fel și pentru mine, și pentru oricine”, a spus Rafa.  

„Sentimentele sunt mereu altele vizavi de suprafață. Același jucător, aceeași suprafață, alt sentiment”, a nuanțat spaniolul, dând exemplul personal al unui turneu de la Montreal, din trecut: „Toată lumea spunea în vestiar că e extrem de rapidă suprafața. Când am ajuns acolo, am venit cu o stare și o încredere nemaipomenită. Nu mi s-a părut absolut deloc rapid”. Morala? „Impresia mea personală, repet, personală, e următoarea: eu joc la Wimbledon din 2002, de la juniori. Din 2002 și până acum, în 2014: nicio o diferență”.

Rapidă sau nu, iarba a fost mereu un teritoriu greu de controlat pentru Irina. Toate participările ei de până acum la Wimbledon s-au soldat cu înfrângeri: până azi, când gheața a fost spartă. Și Simona Halep a avut cuvinte de laudă pentru colega ei din echipa de Fed Cup: „M-am bucurat mult pentru ea, știu cum e să-ți dorești mult să câștigi. Ea a avut ceva probleme de sănătate în trecut, și eu am avut și știu cum e, nu-i deloc ușor. Irina poate să ajungă înapoi unde a fost, chiar și mai sus, pentru că e o jucătoare puternică, are un tenis foarte bun„, a spus Simona.

Pentru Irina Begu urmează Andrea Petkovic, învinsa Simonei din semifinalele Roland Garros. Va fi primul meci direct dintre cele două