Prima Undecima din tenis! Va mai urma și o alta? Nadal câștigă Monte Carlo, începe excelent obișnuita sa defilare de primăvară

Camelia Butuligă | 22 aprilie 2018

Rafael Nadal câștigă titlul la Monte Carlo pentru a 11-a oară, o realizare incredibilă, făcută să pară de spaniol drept floare la ureche. În secundar, Rafa și-a asigurat astfel și menținerea pe primul loc în lume, iar acum se pregătește să își apere titlul la Barcelona

Kei Nishikori nu a reușit să-i întrerupă lui Rafael Nadal seria de seturi consecutive câștigate pe zgură de la începutul Roland Garros 2017, serie ajunsă acum la 36. Nu a reușit nici să câștige mai mult de patru gameuri pe set, limita maximă la care se opriseră învinșii anteriori. A reușit totuși să fie primul adversar săptămâna aceasta care nu și-a pierdut serviciul chiar de la debutul meciului (e drept, a muncit aproape 10 minute pentru asta) și mai mult, i-a făcut imediat după aceea break lui Nadal. Cam în acești termeni se contorizează victoriile contra lui Rafa pe zgură acum: nu în meciuri sau seturi, ci în game-uri sau puncte. Apropo de puncte, Khachanov și Dimitrov dețin recordul săptămâna aceasta: 5 puncte consecutive reușite.

Odată cu breakul lui Kei pentru 2-1 s-au terminat însă veștile bune pentru el, pentru că Rafa a ridicat nivelul, copleșindu-l cu spinul monstruos și loviturile agresive. 6-3, 6-2 este un scor ce reflectă realitatea de pe teren pentru amândoi. Kei pierde a patra sa finală de Masters, dar nu cred că are ce să regrete. A jucat cât de bine a putut în condițiile date: în revenire după accidentarea la încheietură (pe care a pus gheață cât a așteptat pregătirea ceremoniei), a avut un număr aproape dublu de ore petrecute pe teren față de adversarul său (10 vs 5).

Nadal nu numai că i-a fost superior, dar a jucat cu acea ferocitate care îl face invincibil pe zgură, ridicându-l la dimensiuni aproape supraumane. Nishikori încercat să aplice câteva din tacticile cu care Djokovic l-a dezamorsat e Rafa acum câțiva ani – mingi înalte către rever și deschiderea terenului în cros cu revere în unghi închis pentru a pregăti lovitura de grație în lung de linie. Însă de la plan la execuție este cale lungă (după cum ne spune tot timpul chiar Rafa), iar Kei nu a fost ajutat deloc de serviciu, cu procentaje pe primul care abia au sărit de 50%. Majoritatea meciului a fost showul lui Rafa.

Ceea ce ne duce la următoarea întrebare: va fi showul lui Rafa tot sezonul de zgură? Așa se pare. Fanii săi se bucură și adună statistici din ce în ce mai neverosimile, în timp ce jurnaliștii scotocesc fără succes prin cotloanele circuitului după un adversar cât de cât decent. Nishikori era unul dintre candidați, dar mai are până la a juca la 100%. Novak Djokovic, singurul om care l-a dominat pe Nadal pe zgură, este și mai nesigur: recent revenit, abia începe să-și scuture rugina. Dintre lupii tineri, Thiem, desemnat de mulți urmașul la tronul de zgură al lui Rafa, a fost complet surclasat de acesta în sferturi. Situația este atât de dezechilibrată încât unii fantazau despre șansele lui Federer de a-i pune probleme la Paris. Să fim serioși. Federer probabil se felicită în fiecare zi pentru decizia de a sări peste zgură și de a-l lăsa pe Nadal să continue să ne învețe numeralele în spaniolă.

Pentru că da, după ce anul trecut am învățat cum se zice ”la decima”, acum începem să exersăm ”la undecima”. Deja prima ”undecima” a fost băgată în traistă la Monte Carlo: 11 din cele 31 de Mastersuri ale lui Rafa i-au fost înmânate de Principele Albert de Monaco. Cea mai mare dificultate a lui Rafa este la ceremonie, când se chinuie să muște cupa în formă de floare. În rest, pe terenurile roșii, dominația sa este totală.

 

*

Scurt și cuprinzător. Primește primăvara cu reducerile din Shop-ul 30-0: până la 40 la sută reducere la produsele selectate! Printre ele, și Vamos, tricoul dedicat lui Rafa Nadal! Fără voucher, fără condiții secrete; ce vezi e ce primești. Sunt ultimele reduceri aplicate în magazinul 30-0 pentru o perioadă însemnată; verifică-le și profită de ele acum, aici!

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi