Preview Turneul Campionilor | ATP Finals își ia la revedere de la Londra, tenisul își ia la revedere de la complicatul sezon 2020
Radu Marina | 15 noiembrie 2020După 12 ani în care ATP Finals a fost găzduit la O2, în Londra, turneul se va muta de la anul la Torino, în Italia. Au fost cei mai buni ani din istoria acestei competiții, care a crescut mult în importanță și în interesul generat. Au contribuit la asta epoca de aur traversată de tenisul masculin, dar și atașarea acestui eveniment de un oraș cosmopolit precum Londra și de o locație grozavă precum O2
Reduceri de duminică! Doar azi, 15 noiembrie, ai parte de reduceri drastice în 30-0 Shop:
70 % discount la Socks. Folosește codul de voucher BF70
60 % discount la tricouri. Folosește codul de voucher BF60
50 % discount la bundle-uri și reviste. Folosește codul de voucher BF50.
Desfășurat în condiții speciale și cu reguli stricte (fără spectatori, fără arbitri de linie, jucătorii vor locui într-un singur hotel și nu vor avea voie să iasă decât pentru motive justificate, altfel vor fi descalificați), ATP Finals va debuta la O2 în Londra, în ceea ce va fi ultimul turneu de tenis al sezonului 2020. Dar, totodată și ultimul Turneul al Campionilor desfășurat în locația londoneză, în urma unei decizii a ATP de a-și muta competiția-giuvaier la Torino, începând cu 2021, pentru următorii cinci ani. Asta, după 12 ani în care ATP Finals a fost găzduit la O2: au fost cei mai buni ani din istoria acestei competiții, care a crescut mult în importanță și în interesul generat. Au contribuit la asta epoca de aur traversată de tenisul masculin, dar și atașarea acestui eveniment de un oraș cosmopolit precum Londra și de o locație grozavă precum O2. An de an, sesiune de sesiune, interesul fanilor a fost foarte ridicat pentru această competiție, contribuind la o rețetă financiară grozavă.
Aflat la a 50-a ediție, Turneul Campionilor se va despărți, așadar, de Londra duminica viitoare, pe 22 noiembrie, trecând în Italia.
Cine sunt jucătorii calificați la ATP Nitto Finals 2020?
În proba de simplu îi avem pe Novak Djokovic, Rafael Nadal, Dominic Thiem, Stefanos Tsitsipas, Daniil Medvedev, Alexander Zverev, Andrey Rublev, Diego Schwartzman. Roger Federer, deși s-a calificat, nu va participa, în urma intervenției chirugicale pe care a suferit-o la genunchi, în iunie.
Cele două rezerve la simplu sunt Matteo Berrettini și Denis Shapovalov.
În proba de dublu, cele opt echipe calificate sunt: Rajeev Ram/Joe Salisbury, Mate Pavic/Bruno Soares, Kevin Krawietz/Andreas Mies, Horacio Zeballos/Marcel Granollers, Wesley Koolhof/Nikola Mektic, John Peers/Michael Venus, Lukasz Kubot/Marcelo Melo și Jurgen Melzer/Edouard Roger-Vasselin.
Cum arată grupele?
Pentru a onora cei 50 de ani de existență, cele două grupe de anul acesta pentru proba de simplu se numesc Tokyo 1970 (prima ediție a unui Turneu al Campionilor) și Londra 2020 (a 50-a ediție).
Grupa Tokyo 1970 e formată din Novak Djokovic, Daniil Medvedev, Alexander Zverev și Diego Schwartzman.
La întâlnirile directe, Djokovic are un bilanț de 12-2, la total (4-2 cu Medvedev, 3-2 cu Zverev, dar cu mențiunea că Zverev l-a învins în 2018, în finală, 5-0 cu Schwartzman). De asemenea, Zverev îl conduce pe Medvedev cu 5-2 la întâlnirile directe, Schwartzman, aflat în premieră la un turneu al campionilor, are un record negativ cu Medvedev (0-5), respectiv a câștigat două meciuri din patru cu Zverev.
Grupa Londra 2020 e compusă din Rafael Nadal, Dominic Thiem, Stefanos Tsitsipas și Andrey Rublev. Aici, Rafa își domină grupa cu un record de 15 victorii și 6 înfrângeri în fața celor trei oponenți (9-5 cu Thiem, 5-1 cu Tsitsipas, 1-0 cu Rublev), în vreme ce Thiem are un bilanț pozitiv cu Rublev (2-0) și Tsitsipas (4-3). Rublev și Tsitsipas s-au întâlnit și ei de patru ori până acum și și-au împărțit victoriile.
Ce e important de știut?
-Stefanos Tsitsipas e campionul en-titre, după ce anul trecut l-a învins în finală pe Dominic Thiem; Tsitsipas a fost al treilea campion consecutiv în premieră al turneului, urmându-le lui Dimitrov și Zverev. După câteva ediții mai puțin grozave, ediția 2019 a turneului a fost una dominată de meciuri absolut spectaculoase. În proba de dublu de anul trecut s-au impus francezii Nicolas Mahut/Pierre-Hugues Herbert;
-Turneul se desfășoară cu ușile închise, fără spectatori, fără arbitri de linie. S-a creat o “bulă” pentru jucători, aceștia fiind obligați să locuiască pe timpul competiției în același hotel, fiind testați la fiecare patru zile. În cazul în care nu respectă regulile și părăsesc bula creată fără motive justificative, vor fi descalificați.
-Recordul de cele mai multe titluri ATP Finals îi aparține lui Roger Federer, care s-a impus de șase ori (2003, 2004, 2006, 2007, 2010 și 2011). Dar elvețianul ar putea fi egalat de Novak Djokovic, în cazul în care sârbul, cu cinci titluri în acest moment, se va impune anul acesta. E una dintre mizele acestui turneu.
-Rafael Nadal nu a câștigat niciodată acest turneu, dar a ajuns de două ori în finală, în 2010 și 2013; încă o dată, Rafa va încerca să rupă seria nereușitelor sale la acest turneu.
-Andrey Rublev, în vârstă de 23 de ani și Diego Schwartzman, în vârstă de 27 de ani, sunt debutanți, aceștia calificându-se pentru prima dată la un astfel de turneu.
Ce spun jucătorii?
Novak Djokovic, despre ATP Finals și presiune: ,,Vin la acest turneu știind că deja am reușit să termin anul pe locul 1, iar asta eliberează, cu siguranță, o mare parte din presiune. Dar, în același timp, nu schimbă nimic în ceea ce privește motivația mea. Îmi doresc să câștig fiecare meci pe care îl voi juca aici și voi încerca să pun mâna pe acest trofeu; vreau să câștig acest trofeu la fel de mult ca restul jucătorilor calificați la Londra.
Turneul Campionilor este, probabil, cel mai mare eveniment pe care îl avem în sportul nostru. Este provocarea supremă într-un sezon: să îi înfrunți pe cei mai buni jucători ai anului într-un format pe grupe. Este un eveniment special în sportul nostru.”
Rafael Nadal, despre rezultatele puțin mai slabe în condiții de hard indoor: ,,Putem găsi scuze sau motive, dar, la sfârșitul zilei, cifrele sunt cifre. Cred că am jucat mai puțin în condiții indoor decât pe celelalte suprafețe, fără îndoială. Suprafețele hard indoor nu au fost tocmai ideale pentru stilul meu de tenis, cel puțin la începutul carierei mele. Dar în ultimii ani cred că am început să joc mult mai bine în aceste condiții decât am făcut-o la începutul carierei mele. Doar că, repet, cifrele sunt cifre. Nu pot spune altceva decât că sper ca lucrurile acestea să se schimbe după această săptămână” (Rafael Nadal s-a calificat de 16 ori consecutiv la ATP Finals; în șase ocazii nu a participat și de cinci ori a depășit faza grupelor).
Daniil Medvedev, despre forma pe care o traversează și șansele lui la Londra: ,,La Paris totul s-a legat, totul a mers. Am jucat un tenis foarte bun, nu am ratat nimic și cred că în acest moment sunt în cea mai bună formă a mea. Turneul câștigat la Paris îmi dă multă încredere, mai ales înainte de Londra. Am jucat la un nivel excelent acolo, așa că am încredere în mine și cred că lucrul acesta mă va ajuta aici. Înainte, la Paris Bercy, câștigasem un singur meci în trei sau patru ani, iar anul acesta am câștigat turneul, așa că sunt încrezător cu privire la șansele mele la ATP Finals 2020″, spune Medvedev, care a pierdut anul trecut, la debutul său la Londra, toate cele trei meciuri în grupe cu Zverev, Nadal și Tsitsipas.
Dominic Thiem, despre rezultatele bune pe hard și ce anume e special la acest turneu: ,,Cred că, uneori, mă simt mult mai confortabil pe o suprafață precum e hardul. Dacă mă gândesc bine, rezultatele mele pe hard începând din 2019 și până în prezent sunt mult mai bune pe această suprafață decât pe zgură. Stilul meu de joc a ajuns să se plieze mult mai bine pe hard decât pe zgură. În majoritatea celorlalte turnee ai suficient timp la dispoziție să te obișnuiești cu condițiile, să intri într-un anumit ritm. Dar aici, la ATP Finals, e esențial să dai totul de la primul punct. Sunt doar meciuri între primii 10 jucători ai lumii – iar anul acesta toți cei opt jucători calificați sunt în formă foarte bună și toată lumea e sănătoasă pentru că sezonul nu a fost atât de lung.”
Alexander Zverev, despre meciul cu Novak Djokovic: ,,Novak e un jucător extraordinar, oriunde ai juca împotriva lui. E greu de învins. Am jucat cu el de două ori aici, l-am învins o dată și m-a învins și el o dată. Cred că el e favoritul în grupa noastră și va fi necesar să joci cel mai bun tenis al tău pentru a avea vreo șansă împotriva lui.”
Andrey Rublev, despre emoțiile debutului: ,,Bineînțeles că am emoții. Sunt alături de cei mai buni jucători ai lumii, e normal să am emoții. E un lucru normal ăsta, deoarece toți suntem oameni. Acesta e momentul pentru care muncim și la care visăm cu toții. Sunt foarte recunoscător pentru tot ceea ce trăiesc, pentru tot ceea ce am trăit. Sunt recunoscător pentru echipa pe care o am și pentru prietenii din jurul meu, deoarece mă susțin foarte mult. Avem aceeași viziune și îmi oferă multă energie. Deci, în mare parte, datorită lor sunt unde sunt acum.”
Diego Schwartzman, despre ghinionul de a face parte dintr-o grupă pe care nu și-a dorit-o: ,,Când am văzut tragerea la sorți, prietenii mei au început să radă. Și chiar și jurnaliștii prezenți, pentru că știau că eu îmi doresc să fiu în cealaltă grupă și am ajuns în aceasta. Toți jucătorii din grupa mea sunt jucători care preferă condițiile indoor, deci va fi dificil. Toți servesc foarte bine, pe lângă faptul că sunt și foarte buni de pe linia de fund și se mișcă foarte bine. Pe de altă parte însă, știm cu toții că indiferent de grupă, ar fi fost niște adversari dificili – sunt jucători în mare formă, care au câștigat multe titluri anul acesta. Împotriva lui Nole trebuie să joci întotdeauna la 100%. E greu de crezut că se poate altfel, ori e greu de crezut că poți fi mai bun din punct de vedere tactic decât el ori să încerci să faci mai multe winnere decât el. Poți doar să intri pe teren încercând să joci cel mai bun tenis al tău, iar dacă nu se află în cea mai bună zi, să te agăți de oportunitățile ivite.”
Cum e programul
Primele meciuri vor avea loc duminică. ATP Finals va începe cu meciul de dublu dintre Krawietz/Mies și Koolhof/Mektic, programat la ora 14, ora României.
De la ora 16 va urma meciul de simplu dintre Dominic Thiem și Stefanos Tsitsipas, rejucarea finalei de anul trecut, urmat, în sesiunea de seară, Ram/Salisbury – Kubot/Melo. Ca apoi, ziua să se închidă cu meciul Rafa Nadal – Andrey Rublev, programat la ora 22, ora României.
Luni, programul începe cu meciul dintre Marcel Granollers/Horacio Zebbalos și John Peers/Michael Venus, programat la ora 14, ora României.
De la ora 16 va urma meciul de simplu dintre Novak Djokovic și Diego Schwartzman, urmat de Mate Pavic/Brunos Soares – Jurgen Melzer/Edouard Roger-Vasselin. Ca apoi, ziua să se închidă cu meciul Alexander Zverev – Daniil Medvedev, programat la ora 22, ora României.
Runda a doua îi va opune pe învingătorii și învinșii din prima rundă.
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română