Povestea unei decizii de arbitraj care a influenţat dramatic superbul meci Isner – Nalbandian

Era şi timpul ca lucrurile să se precipite un pic la Australian Open, după două zile mult prea calme. Iar ziua a 3-a la Melbourne Park a fost plină de meciuri pe muchie, ceva surprize, răsturnări de situaţie cum numai în turneele de Grand Slam se întâmplă, dar şi câteva meciuri de cinci seturi. Unul dintre acestea a devenit şi meciul turneului de până acum.

David Nalbandian şi John Isner au fost eroii, iar Margaret Court scena războiului. Unul dintre cei mai buni servanţi, versus unul dintre cei mai buni jucători de retur din ATP. Pe de o parte, un Isner ale cărui progrese nu mai pot fi negate nici de cei mai aprigi detractori ai americanului, dincolo, Nalby, tenismanul despre care, până când se va retrage şi după, lumea tenisului va vorbi numai despre incredibilul său potenţial niciodată exploatat la maximum.

Argentinianul n-a mai depăşit de ceva vreme etapele inferioare ale turneelor de Grand Slam şi se părea că e gata să rupă blestemul contra lui Isner. După aproape trei ore, Nalbandian se găsea în postura celui care conducea cu 2-1 la seturi, cu 6-5 în setul 4, iar adversarul său servea la 30-30. Moment prielnic, însă veteranul argentinian n-a putut evita tie-break-ul, teritoriu atât de familiar pentru gigantul american. În tie-break s-a mers cu serviciul până la 6-5, când Isner a atacat curajos serviciul lui David.

Decisivul a oferit calitate pură. 16 game-uri de poveste, tensiune, lovituri superbe, amintiri despre alt maraton faimos al lui Isner, cel cu Mahut. Până la 8-8.

Şi începe bâlciul. La 8-8, Nalbandian obţine o minge de break. Isner plesneşte năprasnic o minge în careul de serviciu, arbitrul de linie strigă aut. Vacarm în tribune, nu se aude că arbitrul Kader Nouni trece peste decizia iniţială şi decide aud. Nedumerit, Nalbandian vine pentru consultări către scaun. Apoi verifică urma, îl întreabă din priviri pe Isner, care îi transmită să ceară challenge. Ceea ce David face, numai că, stupoare, Nouni refuză.  

Era, într-adevăr, dreptul arbitrului să decidă timpul pe care şi l-a luat Nalbandian pentru a cere challenge, însă e greu de susţinut că a avut şi dreptate. La urma urmelor, David n-a făcut decât să vină pentru lămuriri, fără să întârzie prea mult dreptul la Hawkeye. Gestul său făcut în drumul  spre arbitru, mâna ţinută pâlnie la ureche, semn că nu aude în vacarmul general, a fost edificator pentru intenţiile avute. A urmat o serie interminabilă de parlamentări, intervenţia unui supervizor, care nu avea cum să răstoarne decizia arbitrului de scaun. Reluările TV au demonstrat că decizia iniţială a fost cea corectă. Adică a fost aut. Adică Nalbandian a fost privat de şansa de a juca pe serviciul doi al lui Isner, la minge de break , la 8-8 în decisiv. Dacă ar fi făcut break-ul, ar fi avut ocazia să servească el pentru meci. 

Fotografii: australianopen.org

Aşa însă, ce a urmat se ştie. Isner a făcut serviciul, apoi, într-un game final absolut fantastic, cu o minge de meci decisă cu ambii jucători la fileu. 

Nalbandian a fost suficient de puternic să admită că nu din cauza acelei decizii a pierdut meciul, bravo lui (selecţia de lovituri pe care a făcut-o pe serviciul lui, la 8-9, e discutabilă), însă, din păcate şi pentru el, şi pentru Isner şi pentru eforturile eroice făcute de acesta (crampe musculare serioase, plus ultimul game jucat cu o rachetă crăpată), meciul va rămâne memorabil pentru o decizie de arbitraj de neînţeles, o gafă rar întâlnită la acest nivel: “Nu înţeleg. Cât de prost trebuie să fii să faci asta în acel moment?”, s-a întrebat Nalbandian. “Arbitrii au nevoie de presă, să apară mâine peste tot? A fost incredibil. Mă rog, n-am pierdut de asta, dar situaţia rămâne”.

Patru ore şi 42 de minute a durat un meci epic, iar greşeala lui Nouni va rămâne ataşată, din nefericire pentru toţi cei implicaţi, de întreaga poveste a meciului.