Pomul de Crăciun din tenis

Al Jazeera TV, 24 ianuarie, buletin de știri, informații despre protestele de la Kiev. Mă uit curios, dar atenția îmi este atrasă de cursul de la dreapta la stânga al știrilor de pe burtieră. Cine a inventat maniera asta de a transmite vești a omis probabil că ea este foarte susceptibilă să genereze mari palpitații. Asta pentru că în josul ecranului a apărut întâi «TENNIS:», suficient motiv să aștept continuarea, majusculă cu majusculă: «STANISLAV WAWRINKA WILL FACE ROG»…, moment în care am lăsat, Doamne iartă-mă, Kievul în plata Rusiei, inima mea a început s-o ia razna și-n prima clipire de secundă, mintea mea asediată de bucata asta de știre mi-a zis că gata, Rafa s-a retras și că palma lui de pălmaș a luat foc. A doua bubuitură ca rezultat al ofensivei jurnalistice cu noutăți divizate în silabe m-a lovit în plex: stai să vezi, idiotule, că semifinala Roger-Rafa s-a jucat deja și tu, superficial și neatent, nenorocitule, te-ai încrezut că se va juca în sesiunea de seară. Din fericire însă, cele două negre palpitații de jumătate de secundă n-au fost urmate de comoție, infarct sau leșin pentru că tot ei, jurnaliștii, dragii de ei m-au descheiat la cămașă și m-au șters că apă rece pe față. Știrea servită cu pipeta a continuat cu stropul următor :« …ER FEDERER OR RAFAEL… », moment în care mi-am adus inima înapoi. Știu însă că tentativa ei de evadare din neagra secundă descrisă mai sus e o nimica toată față de îmbrâncelile cu care-mi va păli plexul peste câteva ceasuri. Pentru că da, da, ne așteaptă o nouă confruntare istorică Federer – Nadal, a doua semifinală de la Melbourne.

Pentru mine, probabil că și pentru alții, confruntările Rafa – Roger au întotdeauna un gust special. Le aștept ca pe bradul de Crăciun. Și nu știu cât de frumos va fi împodobit, cât de strălucitoare îi vor fi globurile, cât de prezent mirosul de rășină și de cozonac, cât de formidabile vor fi troienele, cât de tare va trosni focul și cât de gustos va fi vinul de buturugă băut în fața lui. Ceea ce mă umple de bucurie și speranța că toate astea-s posibile este însăși așteptarea. Bucuria așteptării. Pe care știrile servite cu pipeta mi-au tulburat-o preț de o secundă, dar pe care, iată, o savurez din nou cu voluptatea cu care gustam, ore bune-n nopți de vară, ajunurile meciurilor generației Hagi din campionatul mondial american.

Roger – Rafa, din nou… Lumea se tot întreabă ce ne va aduce acest derby, mai ales în condițiile în care Federer a redevenit, pare-se, tânăr. Se vorbește mult despre strategiile potențiale ale celor doi, de atuurile lor excepționale și de slăbiciunile (puține, câte există) care ar putea decide soarta partidei, de motivațiile fiecăruia și de perspectivele, analizate în oglindă, ale unor finale Wawrinka – Federer și Wawrinka – Nadal. ‘Om vedea… După mine, novicele, cheia meciului va sta, întâi de toate, în calitatea servei fiecăruia dintre ei. Pe urmă, în capacitatea lui Federer de a-și impune, în fața unui expert al defensivei și-al passing-urilor, mai noua lui agresivitate, bazată pe loviturile tăioase și plasate urmate de urcarea la fileu. Iar dacă partida se lungește la patru sau cinci seturi, rezultatul va depinde, cred, de abilitatea lui Fed de a ține pasul și mintea în ritm cu Rafa, nebunul.

Plec să aduc bradul din șopron. Afară, în poveste, ninge cu fulgi mari, de belșug. Se simte mirosul de sarmale și de vin fiert. Vă invit la un pahar și, până când bunica va scoate din cuptor colacii și bucatele, vă ofer o felie dintr-un cozonac al Crăciunului trecut, un Crăciun mai mohorât și fără zăpadă. Felia asta este, în mod miraculos, mai gustoasă acuma:

Ceea ce merită notat, dragi prieteni, e că Roger şi Rafa sunt, împreună, o imensă bucurie: unici, inconfundabili chiar de s-ar îmbrăca la fel, frumoşi şi fabuloşi în expresia lor pe teren. Ei sunt, de fapt, inventatorii tenisului modern şi ai finalelor thriller. Rivalitatea lor este cea mai minunată din istoria tenisului, iar confruntările lor sunt revelionul prin care acest sport a trecut în noul mileniu. Şi, mai mult decît asta, ceea ce contează este că ei formează cuplul de dublu prin care tenisul învinge, în sfîrşit!, fotbalul, în faţa plebei care nu vrea să priceapă, iar de-ar pricepe, nu vrea să accepte. Ei sunt Real Madrid şi FC Barcelona, Boca Juniors şi River Plate laolaltă.

Ei sunt Romeo şi Julieta, eroii unei povești miraculoase și fără sfârșit.

Bu nu, ei sunt moşul şi baba care îmbucă iubirea cu viaţa şi tenisul cu lumea.

* * Florentin Ţuca este avocat, Managing Partner la Ţuca Zbîrcea & Asociaţii și Special Guest pe Treizecizero.ro