Poate că Nick Kyrgios e bine așa imperfect cum e
Nick Kyrgios nu e un model, dar nu e nici personajul negativ, o narațiune construită alandala în jurul lui. Nick Kyrgios rămâne în continuare o persoană înțeleasă greșit în multe aspecte. Chiar dacă ar sfârși prin a nu câștiga niciodată nimic relevant, chiar dacă nu ar bifa așteptările pe care alții le-au setat pentru el, e ok. Poate că, fie și în acest rol de part-time player, Nick a câștigat deja meciul care conta pentru el.
Ce e mai greu de crezut? Că au trecut deja opt ani de când Kyrgios, un puști cvasinecunoscut, îl învingea pe Rafael Nadal la Wimbledon? Că, după atâta timp, Rafael Nadal e încă acolo sus, intangibil aproape? Sau că Nick tot nu reușește să-și adune abilitățile și să le pună la treabă în așa fel încât să mai obțină o victorie precum aceea, într-o fază importantă a unei competiții importante?
Până la urmă, acest Nadal - Kyrgios episodul 9 s-a derulat tot conform unui scenariu bine știut, ca un sequel al unei francize care și-a cam epuizat toate secretele, dar încă mai vinde din inerție. Un fel de Fast and Furious, eventual.
Am avut toate execuțiile tehnice pe care le așteptam, schimburile fermecătoare, forehanduri și backhanduri glorioase, scurte cât cuprinde, mingi întoarse de te miri unde, teren acoperit ca la carte, efort, transpirație, sudălmi, tensiune, show, popcorn, răsturnări, dramă, servicii din mână returnate cu winner, servicii din mână as, intensitate