Plimbări prin Roland Garros, ziua a patra. Cinci mini-cronici într-una singură: Simona, Sorana, Thiem, Gulbis, Nishikori

Ce zi. Încep recapitularea la miezul nopții, pentru că ziua e lungă pe latitudinea asta: dimineața începe mai devreme, seara se termină mai târziu și între ele, totul e pe repede înainte.

Ziua a început un pic cam abrupt cu setul pierdut al Simonei. Situația s-a remediat rapid – scăpată de grija scorului, am putut să mă uit și eu la tenis. Pe Chatrier terenul e ca un tablou frumos înrămat, iar francezii, cunoscători mofturoși, au exclamat, au aplaudat și au apreciat schimburile atletice la care a supus-o Simona pe Alison. I-am regăsit loviturile elastice și am adăugat o nouă favorită personală: dreapta atât de curbată că poți jura că va ieși doi metri în out și care cu 30 de centimetri înainte de baseline se arcuiește și cade brusc în teren. Asta e magia topspinului.

Una peste alta, în ultimele două seturi Simona a arătat un tenis variat și fără cusur: poate loviturile ei nu pot face winnere din prima, dar este teribilă presiunea la care o supune pe adversară prin pistonarea sistematică, constantă. Pe la jumătatea setului doi Riske deja sufla greu și nu mai putea ține pasul. Halep este un specimen fizic impresionant – e interesant cum o jucătoare relativ scundă comandă cu atâta autoritate spațiul din jurul ei pe cel mai mare teren de zgură din lume.

După ce ne-am achitat de meciurile românești, puse toate în același timp (merci din nou organizatorilor), am avut program de voie. Am umblat deci brambura pe unde am vrut, activitate îngreunată totuși de vremea caniculară care s-a abătut deodată asupra Parisului în loc de ploile ”torențiale” prognozate de meteorologi. Am poposit, deci, pe Terenul 6 pentru a-l vedea pe vechiul meu amic de care m-am cam dezis în ultimul timp, Ernests Gulbis, care juca cu un italian de 22 de ani de care nu mai auzisem niciodată: Matteo Berrettini. Gulbis și-a pierdut imediat serviciul și apoi a pus cruce primului set când și-a mai pierdut o dată serviciul din cauza a doua duble greșeli consecutive.

Vedeți voi, așa ceva e impardonabil la acest nivel, mai ales dacă dai de un adversar căruia îi faci greu break. Cum la tenis de cele mai multe ori socoteala de acasă nu se potrivește cu cea de pe teren, am sfârșit prin a aprecia mai mult jocul italianului: nuanțat pentru înălțimea lui, cu scurte, sliceuri, varietate, reacții și decizii bune și puține cadouri. Pe lângă obișnuitele tirade (de data asta îndreptate împotriva publicului gălăgios de pe terenul alăturat, unde se desfășura decisivul dintre Albot și Dzumhur, câștigat de bosniac) și o tonă de neforțate (67!), problema lui Ernie este, la bază, jocul său unidimensional. Din tribune l-a urmărit ca un sfinx Bresnik, deci bănuiesc că austriacul l-a luat din nou în primire.

Am revenit pe Chatrier și în binecuvântatul aer condiționat din centrul de presă pentru a vedea cum Paire l-a scos din minți pe Nishikori și l-a târât cum-necum până în decisiv. Am vaga bănuială că publicul francez a avut ceva influență în afacerea asta. Dar Paire, mon Dieu! Ce mers, ce guler, ce look. Recunosc, reverul lui este nefiresc de bun – poate face chestii cu încheietura mâinii stângi care nu-s naturale. (Mă întreb dacă nu cumva jucătorii care sunt foarte buni pe rever sunt de fapt stângaci sub acoperire.) Dar rămâne o problemă faptul că nu poate lovi o dreaptă din alergare nici dacă ar fi viața lui la mijloc și serviciul e cam șubred. Nici al lui Kei nu-i foarte stabil, motiv pentru care în decisiv a plouat cu breakuri ca la un meci WTA. Aș estima că, în medie, publicul le câștigă jucătorilor francezi cam un set pe meci. Când a câștigat, Kei nici măcar nu s-a bucurat – probabil era prea epuizat și nervos pentru a sărbători.

Nishikori n-a fost singurul care a tras serios pentru victorie. A fost în paralel cu meciul lui o perioadă în această după-amiază când alți trei capi de serie au avut probleme: Goffin (el s-a scos și cel mai repede din groapă, câștigând până la urmă în trei seturi contra tânărului francez Moutet), Zverev și Dimitrov, care au fost nevoiți să muncească cinci seturi pentru victorie contra lui Lajovic respectiv Donaldson.

În drum către Thiem – Tsitsipas, înghesuit din motive obscure pe Terenul 18 (în timp ce pe Chatrier lumea ațipea la Wozniacki contra unei spaniole calificate, care nu putea să se miște din cauza unei coapse) am făcut un popas la meciul de dublu al Soranei cu Sara Torribes-Torno, contra perechii Ostapenko-Vesnina.

Dublul e mult mai interesant live decât la tv, mai ales dacă e pe un teren mic. Invers, poți să nu înțelegi nimic dintr-un meci de simplu pe un teren mic, unde trebuie să stai pe latura lungă și tot ce vezi e mingea vâjâind pe lângă tine – genul ăsta de meciuri e mai bine să le vezi la televizor. Sorana și Sara au avut un pic emoții în decisiv, când au risipit un avans considerabil, dar au reușit să închidă la timp. Puncte bonus pentru Jelena că a rămas în Paris pentru dublu și dublu-mixt după ieșirea surprinzătoare din primul tur de la simplu. Sorana și Sara au un meci la fel de trăznet în turul următor, contra perechii Safarova/Kuznetsova. De văzut neapărat dacă sunteți aici.

Și acum, ultimul pe listă, cu voia dvs, meciul Thiem – Tsitsipas, din care s-au jucat trei seturi înainte de căderea serii. Primul a fost oleacă sălciu, din cauză că Thiem a fost cam singur pe teren, însă următoarele două, în care Tsitsipas s-a trezit și a început să joace, au fost di-na-mi-tă. Excelent nivel, excelent match-up. Se simte că Thiem e disperat să confirme statutul de pretendent pe zgură: joacă mai cu răutate, e mai abraziv și mai afurisit. Nu mai zic de loviturile lui, care de aproape sunt monstruoase. Forehandul simți că se urcă peste tine în tribună, iar backhandul, jur că am văzut unul în cros care a luat vreo două curbe până a aterizat în terenul advers. Cum e posibil așa ceva, nu știu. În plus, se simt cei câțiva ani în plus de experiență: Thiem știe când să apese pe atac sau când să se proptească în defensivă și să se agațe.

Totuși, Tsitsipas mi se pare mai talentat: da, am spus-o. Pe lângă serviciul și forehandul masive, reverul lui nu este o slăbiciune (stă bine în schimburi și atacă cu el) și se mișcă excelent pentru cei 1,93 pe care-i are. Aș zice că la deplasare e peste colegii NextGen de etaj similar (Zverev, Khachanov, Medvedev, nu mai zic de alde Fritz). Cireașa de pe tort este însă selecția loviturilor, maturitatea și varietatea. Grecul are tennis IQ, adică îi merge mintea pe teren. Poate câștiga și cu un-doiuri rapide, dar dacă e în schimburi lungi, se adaptează și încearcă tot felul de chestii: pune scurte, sliceuri, urcă cu aplomb la fileu, încearcă loburi, a lovit chiar și un tweener în seara asta (a ieșit un pic în out, ce-i drept, dar a fost aplaudat furtunos). Problema este la capitolul experiență: în setul 3, când a avut ocazia să-l ia pe Thiem de guler, acesta s-a oțelit și apoi a ripostat el cu un break, profitând de o dublă teribil de inoportună a grecului. Cum ziceam, viclenia și managementul meciului. Dar am senzația că Stefanos e genul care învață repede. În fond, e aterizat în lumea bună a ATP de mai puțin de un an.

În concluzie, un meci excelent, care merita pus cel puțin pe Lenglen – nu zic, a beneficiat de atmosfera încinsă și gladiatorială de pe noul Teren 18, care e construit ca o căldare scufundată, dar ar fi fost frumos ca lumea să nu stea la coadă atâta până să se găsească locuri libere în tribune. Dacă sunteți în preajmă mâine, mergeți din timp pe Terenul 18.

De fapt, încăpățânarea oarbă a organizatorilor de a pune la grămadă toți francezii pe terenurile mari, indiferent de adversar, are și o parte bună pentru deținătorii umilelor, dar sănătoaselor bilete pe terenurile auxiliare: au parte de meciuri foarte interesante, cu jucători de top, care, din fericire, nu sunt francezi. Mâine joacă pe terenurile auxiliare nume ca Stosur, Pavlyuchenkova, Kerber, Gavrilova, Petkovic, Bencic, Fognini, Pliskova, Safarova. Iar noi, românii, avem iar zi plină cu Simona, Irina, Ana, toate în turul al doilea, plus Mihaela, Raluca și Irina Bara, la dublu.

***

Ia-ți din Shop „30-0 Tee” și pune-te pe făcut puncte! Asigură-te că ești mereu la conducerea scorului cu un tricou care te scoate în evidență ca fan al tenisului (și limpede că spune ce site citești :D). Disponibil pe negru, alb și gri aici.

De asemenea, în Shop mai ai doar pe durata Roland Garros până la 40 la sută reducere la produsele selectate! Fără voucher, fără condiții secrete; ce vezi e ce primești. Sunt ultimele reduceri aplicate în magazinul 30-0 până în noiembrie. Profită de ele aici.