Vestea bună e că prognoza se îmbunătățește teribil de mâine încolo, astfel că vom avea vreme bună când încep meciurile tari
Infernală zi la Roland Garros joi, în tonul unei săptămâni în umbrelele au fost la mare căutare. Ploaia a dat totul peste cap, situație din care nimeni n-are nimic de câștigat: tenismanii așteaptă în vestiare cu orele, fanii stau în ploaie, televiziunile dau reluări, iar organizatorii se văd în situația de a comprima două zile într-una.
Joi a fost un etern șah cu ploaia. Jucătorii au fost scoși pe terenuri încă de la prima oră, asta deși nori negri tronau amenințători deasupra Parisului. S-a jucat mai bine de o oră, apoi a venit prima repriză de ploaie. Și a început nebunia. Trage prelatele, trimite jucătorii la vestiar. Apoi ploaia se oprește, anunță jucătorii să fie gata, drenează apa, pregătește terenul, vin jucătorii, se încălzesc jucătorii, joacă un game, două, apoi din nou ploaie. Și tot așa, ciclul s-a reluat de vreo câteva ori. Numai organizator să nu fii. Mai ales organizator la Paris, unde ai vrea să faci acoperiș, dar nu te lasă vecinii.
Printre aceste reprize de ploaie, e de mirare că s-au putut termina atâtea meciuri. Ce-i drept, două dintre ele au fost expediate rapid: o retragere (cazul lui Tursunov, cu Victor al nostru) și un W.O (cazul lui Lu, care n-a mai intrat pe teren cu Kohlschreiber).
În rest, au trecut mai departe Dimitrov, Nishikori și Paire, în vreme ce Fabio Fognini s-a pus de-a curmezișul unei mult așteptate (de către fanii lui Rafa) rejucări Nadal – Rosol. Italianul a câștigat destul de clar, în patru seturi, contra campionului de la București. Novak Djokovic, la rându-i, a făcut tot posibilul să termine cât mai repede meciul cu Guido Pella, căruia nu i-a lăsat decât patru game-uri.
Mai puțin norocoasă a fost Maria Sharapova cu Eugenie Bouchard, al cărui meci, reluat târziu în seară, s-a oprit din cauza ploii la set și 4-2, spre disperarea rusoaicei, care ar fi vrut să joace indiferent de condiții, numai să termine meciul azi și să nu mai fie nevoită să se întoarcă mâine pe teren. Apropo de turneul fetelor, șocul zilei a fost eliminarea fostei campioane Na Li, scoasă de Mattek-Sands.
Printre cei care nu au apucat nici măcar să înceapă meciul s-a numărat și Rafa Nadal, care, după ce a făcut warm-up-ul cu slovacul Klizan, a trebuit să se retragă imediat la vestiare. Întrebați de organizatori, cei doi au decis de comun acord să nu mai încerce să reia jocul, deși a mai fost o fereastră în care ploaia ar fi permis asta. În schimb, gura târgului spune că Rafa ar fi fost destul de deranjat de faptul că Djokovic a apucat să-și strecoare meciul printre picăturile de ploaie, idee preluată și Jim Courier, în comentariul său pentru ITV.
În toată această lipsă de subiecte, discuțiile cu jucătorii de la conferințele de presă încep să semene cu niște chit-chat-uri prietenești. Azi, Nole, de exemplu, a tot fost întrebat, în vreo trei feluri diferite, despre limbile străine pe care le vorbește. A reieșit că știe să se exprime și să se facă înțeles în 6-7. “Pe la noi e o vorbă, cu cât mai multe limbi străine știi, cu atât valorezi mai mult”, s-a explicat sârbul, care părea să nu înțeleagă mirarea jurnaliștilor în ce privește ușurința lui de a vorbi în mai multe limbi. “Făceam la școală, știți, nu e chiar ieșit din comun”, a spus el. Apoi a mai spus că ar vrea să învețe cât mai multe litere din alfabetul chinez, apoi a întrebat-o pe o jurnalistă din China câte litere sunt. “Vreo cinci mii”, a răspuns fata. “Și le știi pe toate?”, “Da”, “Wow!”.
Nole a mai fost provocat și cu privire la declarațiile războinice făcute de Gulbis cu o zi înainte, când a spus că jucătorii din Big Four sunt plictisitori în declarații, dar sârbul, la rândul lui o fostă gură bogată, s-a prefăcut că nu pricepe aluzia, dând un răspuns mult mai general decât și-ar fi dorit ziariștii.
Apoi a venit vorba despre viitorul său adversar, nimeni altul decât Grigor Dimitrov, în ceea ce se anunță meciul rundei a treia de pe tabloul masculin. Novak a pierdut ultimul meci direct, cel de la Madrid, și e de așteptat că va avea niște polițe de plătit în confruntarea de sâmbătă. Sârbul mi s-a părut că s-a înegurat un pic când a venit vorba despre Grigor – parcă un pic sâcâit că trebuie să tot răspundă la întrebări care privesc potențialul bulgarului de a ajunge în top 5- și a făcut o promisiune printre rânduri: “O să fie un meci foarte fizic”. Grigor, pregătește-te.
Revenind la ploaie, adevărul e că tot acest du-te-vino pe teren și înapoi la vestiare e mult mai inconfortabil decât pare pentru tenismani. Jucătorii trebuie să se încălzească de fiecare dată, să intre în stare cum se zice, să facă toate pregătirile de rigoare, apoi să o ia de la început. Sau, dacă sunt mai ghinioniști, să aștepte toată ziua degeaba.
Tot Nole: “Nu e ușor să te încălzești din nou și din nou, apoi să ți se spună că nu mai intri pe teren. Am încercat să îmi păstrez corpul cald, am făcut streching și am mâncat. În rest, nu îți rămân prea multe lucruri de făcut. Trebuie să aștepți. În plus, condițiile de joc sunt diferite. A fost ca un deja-vu de acum două zile, m-am încălzit de cinci, șase ori, dar n-ai ce face. Condițiile sunt aceleași pentru toți, trebuie să te adaptezi la ele”. Pe Twitter, însă, Nole a venit și cu alte idei mai potrivite pentru vremea de afară: și-a făcut rost de o cască de polo.
Vestea bună e că prognoza se anunță ceva mai prietenoasă pentru vineri și mult mai plăcută de sâmbătă încolo, astfel că programul ar trebui să curgă conform planului. Apropo de program, vineri e o zi super-aglomerată, cu o mulțime de meciuri bune. Organizatorii și-au pus destulă lume în cap cu selecția meciurilor pentru Chatrier, dar fanii cu bilete pe Lenglen vor fi foarte mulțumiți mâine: îi vor vedea pe Nadal, pe Serena, plus pe Monfils și Radwanska. Deloc rău.
Pe Chatrier, așadar, ordinea este Bartoli – Duque; continuarea de la Sharapova – Bouchard; Benneteau – Federer; Tsonga – Chardy și Razzano – Ivanovic. Pe Lenglen se începe cu Nadal – Klizan, apoi urmează marele meci care ne interesează pe noi, Serena – Sorana. Mai apoi sunt programați Monfils – Robredo și Radwanska – Pfizenmaier.
Să-i ținem pumnii Soranei!
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română