Petra Kvitova își recâștigă coroana de la Wimbledon: victorie spectaculoasă în finala cu Bouchard

Wow, Petra. Nimic altceva de zis despre o finală care a contrazis, în principiu, orice așteptare. Știam că Petra poate juca un tenis fantastic, în special pe iarbă, dar AȘA CEVA? Deși îi e cunoscut potențialul, toată lumea se îndoia cu putere că ea ar putea pune în scenă cel mai bun tenis al ei atunci când contează, tocmai pentru că anii trecuți de la precedentul ei triumf la Wimbledon ne-au arătat o Kvitova uneori haotică, doborâtă de erori neforțate, de astm și de propriile dubii. Așa a apărut P3tra, întruchiparea inconstanței pe termen scurt, a incapacității de a încheia meciuri ușoare cu minimum de efort. Ce-i drept, cehoaica a rămas mereu în Top 10, mereu în calcule, a mai făcut semifinale de Slam, dar a fost nevoie de trei ani ca să regăsească, tot pe iarbă, magia rătăcită la finalul lui 2011. O demonstrație de forță, de precizie, de first-strike tennis, dublată de o dedicare rară. Petra era în stare de absolut orice efort azi, iar mie asta mi s-a părut mai impresionant chiar și decât trasoarele incredibile plecate din racheta ei, pentru că mi s-a părut că acea dedicare neobișnuită i-a dublat efectul puterii, transmițând mesajul către adversară: “Azi, nu”.

La punctul de la 3-1 din primul set (video, mai jos) am rămas interzis: Petra s-a apărat dumnezeiește, a scos patru mingi la limită și a încheiat cu un winner de rever în cross care a produs rumoare pe Centre Court, dar nu și suficiente aplauze pe cât ar fi meritat. Petra și-a ridicat brațul stâng și strâns pumnul, iar privirea din acel moment era cea a unei jucătoare care nu mai are de gând să dea înapoi, sau să slăbească un pic lanțul cu care a legat-o pe Genie. De acolo și până la final, exceptând break-ul cedat la 5-2, Petra a fost unplayable, reducând-o pe Bouchard la doar o altă prezență pe teren. În apărarea ei, canadianca nu a produs un choke, precum Lisicki anul trecut, nici nu a jucat rău, pur și simplu nu a jucat, în sensul că n-a apucat să o facă, pentru că nu i s-a dat ocazia. În special în setul doi, elementul de rally aproape că n-a mai existat. Kvitova a găsit impresionant de des nu doar explozie în rachetă, ci și adâncime în mingi, lovind dezlănțuită atât cu forehandul, cât și pe rever. O adâncime la care Bouchard, țintuită pe baseline și la bine, și la rău, nu i-a putut răspunde, fiind adesea depășită de mingi la care n-a putut ajunge. De altfel, o statistică elocventă în acest sens e numărul de neforțate făcut de Genie: doar patru. Sunt atât de puține pentru că n-a apucat prea mult să joace mingea. Pe Eugenie n-a ajutat-o nici primul serviciu, în vreme ce al doilea a fost ronțăit, de-a dreptul, de cehoaică. “Câteva lovituri au fost de-a dreptul incredibile, știu”, s-a minunat chiar ea la conferință, râzând. “Nu-mi venea să cred că pot să produc asemenea mingi. De la acel punct de la 3-1 mi-am zis, ok, ce se întâmplă aici nu e ceva obișnuit”.

Petra intră astfel în categoria jucătoarelor care au evoluat de la statutul cu dus-întors de One Slam Wonder, iar asta e de așteptat să-i dea perspective interesante pentru anii următori. Și chiar dacă va continua să aibă dificultăți în a replica succesul din Londra la mai puțin prietenoasele (pentru ea) AO, RG și USO, Petrei îi va rămâne mereu Wimbledonul ca alternativă. Și poate, treptat, publicul de aici se va apropia mai mult de ea. Azi, sentimentul a fost că audiența, aproape în întregime de partea lui Eugenie, n-a dat suficient credit tenisului sublim pus în scenă de Kvitova, care ar fi meritat mai mult decât niște aplauze politicoase. Și festivitatea de premiere a fost searbădă rău. Eram curios să văd cum se trăiește de la doi pași o ceremonie de premiere de la Wimbledon, dar dezamăgirea a fost imensă: fără continuitate, fără substanță, cu un momentum șters de închiderea acoperișului, pentru că tocmai ce începuse ploaia (Kvitova a încheiat meciul la timp).

Pentru Bouchard, toate planetele aliniate atât de bine în restul turneului (eliminările consecutive suferite de Serena Williams și de Maria Sharapova, pe care le-ar fi avut pe drum, accidentarea Simonei), dar și în restul anului (a ajuns până în semifinalele a trei GS-uri la rând jucând cu o singură jucătoare din Top 8, Kerber, atât la RG, cât și la Wimbledon), au luat-o razna exact când îi era lumea mai dragă. A rezultat astfel cea mai scurtă finală feminină de la Wimbledon din ultimii 31 de ani, o nedorită reîntoarcere la finalele feminine de Slam de tip execuție, șablon de la care finala Roland Garros tocmai ce ne abătuse.

Meciul a mai arătat și un pattern potențial îngrijorător pentru Genie-Army. Bouchard și-a creat reputația unei power player, dar nu poate genera într-atât de multă putere pe cât poate genera Kvitova (sau Serena) și riscă să fie împinsă și surclasată de o adversară care lovește mingea mai tare, caz în care Bouchard nu mai poate ține pasul și nici nu are ce propune în loc, dat fiind că nu are multă variație în jocul ei. Meciul de azi a fost atât de dezechilibrat nu doar pentru că Petra a prins o zi fabuloasă, ci și pentru că Eugenie nu a avut cu ce să-i pună bețe în roate, nu a avut alternative viabile cu care să îi pună întrebări Kvitovei. Canadianca are potențial, asta-i clar, dar e o posibilitate ca ascensiunea destul de ușoară în finala de la Wimbledon să-i facă mai mult rău pe termen scurt decât bine, dacă nu va fi confirmată în celelalte turnee. La care, dacă scoatem Slamurile din peisaj, Genie e încă datoare. Iar acum așteptările se schimbă, după intrarea în Top 10, după cum se schimbă și motivația cu care vor juca restul jucătoarelor contra ei. Inutil de spus că și hype-ul imens din jurul ei riscă să-i facă rău, pentru că riscă să întoarcă o mare parte a publicului împotriva ei. Iar asta se poate produce în momentul în care publicul va observa și decide că i se vinde un produs care nu e atât de nemaipomenit precum este prezentat. Demontat pe bucăți, jocul ei e solid, e promițător, spațiul de creștere există, mindsetul e corect, atitudinea față de joc e corectă, dar tenisul ei nu e într-atât de entuziasmant încât să justifice o astfel de promovare deșănțată. În fapt, aici cred că e și toată problema. Ea e prezentată drept o jucătoare extraordinară, când, deocamdată, nu e decât una bună. Restul trebuie să-l demonstreze. Iar pentru asta, finala cea scurtă de la Wimbledon va fi un reality-check nemaipomenit.

Unul dintre punctele incredibile făcute de Petra Kvitova azi http://t.co/zEdnXhCJEa

— Treizecizero.ro (@treizecizero) July 5, 2014

În urma acestui triumf, Petra va urca pe locul 4 clasamentul mondial valabil de luni, imediat în spatele Simonei Halep. 

Noul clasament WTA:

1. Serena Williams                              9.510
2. Na Li                                      6.960
3. SIMONA HALEP                              6.785
4. Petra Kvitova (+2)                        6.070
5. Agnieszka Radwanska (-1)       5.330
6. Maria Sharapova (-1)              4.881
7. Eugenie Bouchard (+6)            4.460
8. Angelique Kerber (-1)              4.365
9. Jelena Jankovic (-1)                3.900
10. Victoria Azarenka (-1)            3.812 

În Road to Singapore, Simona Halep urcă pe locul 2 după Wimbledon, în spatele Mariei Sharapova. Bouchard urcă pe patru, iar Kvitova, pe 5. Iată jucătoarele care ocupă primele opt locuri, cele care asigură calificarea la WTA Finals din Singapore:

1. Maria Sharapova (4.880), 2. Simona Halep (4.589), 3. Na Li (3.970), 4. Eugenie Bouchard (3.606), 5. Petra Kvitova (3.343), 6. Serena Williams (3.211), 7. Agnieszka Radwanska (3.158), 8. Ana Ivanovic (2.890).