Personaje la Roland Garros: Taylor Townsend și ambalajul versus conținutul

Taylor Townsend e genul de jucătoare care parcă e special trimisă pentru a scutura ideile prestabilite pe care le avem când ne uităm la sportul profesionist şi cei care-l practică. Taylor e o adolescentă americancă, fostă numărul 1 la junioare şi câştigătoare a Wimbledonului tot la juniori. Până aici, nimic ieşit din comun. Însă de aici încolo, nimic nu mai seamănă cu ce suntem obişnuiţi să vedem. Townsend are un joc excelent din spate, cu lovituri extrem de explozive dar, în mod neaşteptat, îi place să joace şi la fileu, unde etalează o fineţe şi un instinct rar întâlnite la juniorii secolului 21. Atât de important este pentru ea voleul că este lovitura cu care începe încălzirea, spre deosebire de restul jucătoarelor, care încep cu lovituri din spatele terenului.

Însă lucrul cel mai frapant, care a stârnit numeroase controverse, este greutatea lui Taylor: descrierea dinaintea meciului cu Alize Cornet de ieri menţiona o înălţime de 1.70 şi 77 kg. Taylor este, în lipsa unui cuvânt mai bun, grăsună: o apariţie neobişnuită între jucătoarele profesioniste de tenis. Ambalajul în sine nu o recomandă absolut deloc pentru sport, cu atât mai mult pentru un sport profesionist.

Totuşi în lumea noastră atât de mult contează ambalajul încât Townsend s-a văzut anul trecut destinatara unei cereri foarte neobişnuite din partea USTA, şi anume de a nu se prezenta la US Open pentru că „nu este într-o formă fizică bună”. Chestiunea a strânit rumoare, mai ales prin prisma faptului că Townsend era junioarea nr. 1 în lume şi orice federaţie ar fi încercat s-o propulseze cumva spre circuitul de seniori. Confruntată cu reacţiile stupefiate ale fanilor şi mai ales ale lui Taylor însăşi (care a şi întrerupt ulterior colaborarea cu federaţia americană), USTA a încercat să dreagă busuiocul, dar nu prea mai era nimic de dres. Adevărul este că o judecaseră pe Townsend exclusiv pe baza aparenţelor, şi nu, atenţie, pe baza JOCULUI ei. Care, se întâmplă să fie excelent.

Aici este de fapt inima problemei, punctul nevralgic şi marea greşeală: considerăm că aparenţele sunt un indicator al conţinutului, al substanţei. Da, ele pot fi un indicator al conţinutului, dar pot foarte bine să nu fie. O vezi pe Townsend şi presupui că n-are cum să joace bine, n-are cum să alerge, n-are cum să reziste într-un meci profesionist de tenis. Şi ce să vezi, minunea minunilor, că ieri în setul decisiv, nu Taylor gâfâia din cauza efortului, ci mult mai atletica (în aparenţă) Alize Cornet. Americanca a bombardat-o pe Cornet cu lovituri curajoase şi foarte rapide din spate, a variat direcţiile, şi-a folosit inteligent serviciul kick de stângace şi a aruncat ici colo inspirate veniri la fileu şi scurte. Cornet a spus la final că adevrsara ei „a făcut tot ce nu-mi place să mi se facă pe un teren de tenis” şi că singurul lucru pozitiv pentru ea a fost că „a luptat până la sfârşit”. Alize a fost surcalasată la toate capitolele, şi singurul lucru care a împiedicat-o pe Townsend să-i aplice o bătaie ca la carte au fost propriile ei emoţii când a venit momentul să închidă meciul. Conducând cu un set şi 4-1, Taylor s-a crispat, a început să greşească şi Alize, pe aripile susţinerii publicului, a revenit şi a luat setul cu 6-4. Povestea s-a repetat în decisiv. La acelaşi scor, Taylor s-a crispat din nou, Alize a revenit, dar de data asta doar până la 4-5, când americanca a servit şi a încheiat meciul. Un meci definitoriu pentru tânăra jucătoare, un fel de botez de foc care i-a arătat de ce e nevoie ca să câştige la nivelul tabloului principal al unui Grand Slam: mai mult decât talent sau lovituri, trebuie de asemena nervi tari şi calm, calm pe care l-a găsit într-un final.

Townsend este pentru noi, fanii, un reminder al unor lucruri foarte importante: că talentul poate apărea în multe forme. Şi că trebuie să evaluăm mereu conţinutul înaintea formei. Nu invers. Forma, este adevărat, se vede imediat şi o judecată pe baza ei nu necesită atâta timp şi efort. Dar din când în când e bine să mai apară cineva ca Taylor Townsend care să ne zguduie puţin prejudecăţile. Cum de joacă şi cum aleargă şi cum rezistă la 77 kg? Ei bine, atâta timp cât produce tenisul pe care l-a produs ieri, nu ne priveşte. Ar trebui să ne vedem de treaba noastră şi să o lăsăm şi pe ea să-şi facă treaba. La care, incidental, e mai bună decât multe fete din circuit cu fizic mult mai convenţional atletic.

Personaje la Roland Garros este o rubrică oferită de Air France. 

Air France operează 5 zboruri zilnice din București spre Paris Charles de Gaulle