Personaje la Roland Garros: „Elegantul Hănescu”, despre retragere și amintirile sfertului din 2005

Victor Hănescu a pierdut în patru seturi cu Gael Monfils, dar, așa cum face în ultimii ani, a ales să vadă partea plină a paharului. S-a bucurat că a revenit pe Chatrier, locul unor amintiri frumoase pentru el. Partea goală a paharului e că va ieși din Top 100.

Ascultându-l cum vorbește despre meciul pe care tocmai ce l-a pierdut în fața unei arene centrale pline, te gândești inevitabil că Victor Hănescu ar putea foarte bine să-și folosească într-o mulțime de direcții experiența enormă pe care a căpătat-o în toți acești ani. Nu știu dacă ar putea să scrie, dar ar putea să comenteze, ar putea să antreneze niște copii, ar putea să managerieze sau pur și simplu să ajute, din orice capacitate. De asemenea, te mai gândești că ar fi cazul, odată pentru totdeauna, să trimitem la plimbare curentul popular care spune că Hăne e potrivit pentru critici duse până dincolo de absurd. Dar asta e altă discuție.

Uriașul din fața mea vorbește calm, măsurat, alegându-și fără grabă cuvintele. Despre Hănescu, Quotidien, publicația care se distribuie în incinta complexului de la Roland Garros, se referea, în avancronica meciului, cu formula „elegantul român”. Potrivită descriere. Iată, am ajuns din nou la faza în care trebuie să preluăm citate de la alții ca să-i convingem pe ai noștri, despre ai noștri.

Revenind. Victor descrie fără urmă de regret meciul proaspăt încheiat. În câteva cuvinte, cuprinde toată esența a ceea ce se jucase: „Am jucat bine azi, chiar mi-a plăcut cum am jucat. M-am simțit bine pe teren și a fost o experiență plăcută. Să fii din nou pe Chatrier… Cred că și oamenilor le-a plăcut, a ieșit un meci frumos. Atâta doar că fizic n-am putut să duc meciul până la capăt la același nivel. Când am avut două mingi de 5-3 în setul trei, am simțit că dominam, eram peste el, dar din păcate am coborât ritmul, n-am mai avut aceeași energie. Gael e un adversar foarte solicitant, un showman. Te face să joci la limită, iar atunci am scăzut un pic nivelul. Ori când scazi nivelul cu tipi ca el e greu să mai revii pe urmă”.

Discuția se balansează întruna între trecut și meciul în sine. Enumeră amintirile de la Roland Garros. Meciurile cu Federer, cu Djokovic, cu Gonzalez, cu alții. Sfertul de finală pe care l-a făcut la Paris în 2005. E limpede că se simte atașat de turneu. „Iată, au trecut anii deja. Mă uit în urmă și… Acum sunt o mulțime de puști în vestiar pe care nici nu-i mai cunosc”.

Ceea ce mi se pare însă remarcabil e că Victor are alura omului care se bucură sincer de această parte a carierei. Apreciază fiecare moment la justa lui valoare. Pare să-și fi încheiat niște conturi, acum își gustă bonusul. Îi sclipesc ochii a liniște, semn întotdeauna de intenții clare și bune. „Atunci, în 2005, nici nu înțelegeam ce înseamnă să faci un sfert de finală la un Slam. Acum văd lucrurile altfel, mai ales când văd nivelul de joc din ultimii ani”. Îl bâzâi un pic cu ideea că va ieși din Top 100 după Roland Garros, ceea ce presupune bătăi de cap suplimentare cu entry-list-urile la turnee în următoarele luni, poate chiar probleme cu intrarea la US Open. Nu-l deranjează clasamentul. „Nu-s atât de importante punctele, mai important e cum mă simt eu, să fiu bine”, spune Hănescu, după care spune că vrea să încerce încă un sprint înapoi în Top 50. „Mai vreau să mai joc. Mă mai gândesc uneori că va veni momentul retragerii, dar încă nu e cazul”. Precum Federer, și-ar dori ca băiatul lui să-l vadă jucând și să înțeleagă ce se întâmplă. „Pentru asta, ar mai fi nevoie de vreo trei ani”.

Dar înapoi la cum și-ar folosi experiența adunată în tenis în toți acești ani. Victor se însuflețește când vine vorba de viitor, și-ar dori să se implice într-un fel sau altul, să dea ceva înapoi tenisului din România, cum îi place lui să spună. Știe că e nu doar foarte greu, ci și foarte scump să facă totul pe cont propriu. Ar prefera o Academie a lui, pe care să o ridice de la zero, în condițiile lui, fără să depindă de nimeni. Dar n-ar zice nu nici ideii de a se implica într-o structură federală. Ar vrea să ajute.  „Sunt mulți băieți talentați în țară, dar n-au pe cineva cu experiență care să-i ghideze, sau o bază solidă. Mi se pare că merg cu toții așa, în niște ape tulburi. La un moment dat, unii se pierd, alții poate mai reușesc ceva, dar…”.

Victor Hănescu încă nu se retrage. Mai amână un pic momentul din care o să începem să-l apreciem mai mult decât o facem acum. Dacă tenisul românesc va găsi o formulă prin care să se folosească de experiența lui, o să fim câștigați cu toții.