Perioadă de tranziție la vârful ATP. Cine va gestiona mai bine momentul?

Cuvântul care ar defini ce se întâmplă acum la vârful ierarhiei ATP este „ajustare”. Nadal, Djokovic, Federer, Murray şi proaspătul membru al top 3, Wawrinka, trec toţi printr-o perioadă de adaptare. Motivele sunt diferite (probleme medicale, emoţionale, personale, gestionarea presiunii, aspecte familiale, vârsta), dar trendul rămâne: Big 6 (cei şase jucători câştigători de Grand Slam în activitate care se regăsesc în primele 10 locuri) trec prin schimbări care fac foarte interesante lucrurile în tenisul masculin, atât de impenetrabil la vârf în ultimii ani.

Nadal, Murray şi Del Potro

au în comun problemele medicale. Dificultăţile cu spatele au apărut pentru Nadal fără niciun avertisment, în cel mai prost moment cu putinţă: înaintea finalei de al Australian Open. Incapacitatea de a concura la nivel maxim pentru a fructifica în finală şansa pentru care muncise timp de două săptămâni a lăsat urme grele în mintea lui Rafa. Din declaraţiile lui a reieşit că a fost foarte afectat de pierderea acestei finale şi jocul său a fost de atunci când sus, când jos. După un Indian Wells lipsit de strălucire, Rafa mai are un hop de sărit la Miami, un turneu la care în mod tradiţional nu prea joacă şi când joacă, nu prea face valuri. Miza reală pentru Nadal este sezonul de zgură, unde are de apărat o tonă de puncte ca de obicei, dar care are şi avantajul de a-l rejuvena şi de a-i da noi aripi.

În cazul lui Murray, deşi problema cu spatele nu a fost o surpriză şi operaţia a fost plănuită pentru a coincide cu perioada off season, recuperarea a durat mai mult decât şi-ar fi dorit. La inerentele dificultăţi fizice s-au adăugat şi grijile privind reînnoirea contractului cu Lendl, griji care l-au măcinat pe Murray încă de la începutul anului. Murray nu a fost satisfăcut cu sub 20 de săptămâni în care Lendl putea să fie alături de el în acest an şi nu e de mirare. O statistică arată că Andy a câştigat 83% din meciuri când Lendl era prezent în tribune şi 69% când acesta lipsea.

Succesul pe care l-a avut ca antrenor i-a crescut foarte mult vizibilitatea lui Ivan: a început să participe la circuitul de veterani şi i-a plăcut mai mult decât se aştepta. De curând, într-un meci în care au fost adversari, McEnroe a asistat la o tiradă a lui Lendl, care s-a certat o jumătate de oră bună cu arbitrul de scaun în legătură cu o decizie controversată. După meci, John a declarat că i-a plăcut la nebunie să fie „the good guy” şi să vadă cum Lendl se transforma în …el. În timp ce Ivan se duela cu arbitrul, McEnroe s-a distrat fotografiindu-se cu fanii, semnând autografe şi conversând cu spectatorii din primele rânduri. În declaraţia oficială de după despărţirea de Murray, Lendl a citat printre noile „angajamente” şi participarea la turneele de veterani, care „au început să-mi placă foarte mult”. Apoi, academia de tenis din Florida la care Lendl este acţionar a cunoscut o creştere bruscă în popularitate şi Ivan a trebuit să dedice mai mult timp acestui proiect. În plus, este cunoscută dragostea lui pentru golf (în contractul cu Murray era o clauză care îi permitea să urmărească finalele Masters indiferent când aveau loc acestea) şi aversiunea sa pentru aeroporturi şi călătorit.

Toatea acestea i-au diminuat considerabil lui Lendl capacitatea de a se angaja la mai multe săptâmâni alături de Andy în circuit. Iar Murray nu vrea o treabă „făcută pe jumătate”. Lendl va fi prezent în loja lui Murray la Miami (este oraşul său de reşedinţă), chiar dacă nu mai este oficial antrenorul său. Andy nu poate decât să spere că prezenţa lui va fi de bun augur, pentru că are de apărat titlul la Sony Open. Un parcurs slab la Miami ar putea să-i provoace o cădere până pe locul 8, ceea ce nu e deloc încurajator înaintea sezonului de zgură, suprafaţă care nu a fost foarte prietenoasă cu Andy de-a lungul timpului.

Murray este deci într-o situaţie delicată: abia refăcut fizic, este destabilizat emoţional de ruperea relaţiei cu Ivan Lendl. A declarat că este „dărâmat” de decizie şi că Ivan va fi o persoană foarte greu de înlocuit. Apropo de înlocuitori, Andy a declarat că doreşte să numească pe cineva înainte de Roland Garros şi lumea tenisului deja bâzâie de presupuneri şi speculaţii. Primul candidat favorit în opinia chibiţilor ar fi Bob Brett, experimentatul antrenor australian. Murray însă are alte idei: a declarat că va încerca să numească tot un fost jucător câştigător de Grand Slamuri. Este interesant acest detaliu – Andy a văzut ce diferenţă poate să facă să aibă în colţul său un om care a trecut prin ce trece el şi care a învins aceleaşi obstacole pe care trebuie să le învingă şi el. Murray va avea o problemă însă: câştigătorii de Grand Slamuri care sunt dispuşi să facă sacrificii şi să calătorească atât de mult nu se găsesc pe toate drumurile. Şi după ce că sunt puţini, au fost şi mai mult împuţinaţi pentru că ceilalţi jucători s-au grăbit să-şi angajeze şi ei foste legende ca antrenori, tocmai datorită succesului colaborării Murray-Lendl. Ironia sorţii.

Pentru Del Potro, afectat de problemele recurente la încheietura mâinii stângi, viitorul arată destul de sumbru după ce s-a retras şi de la Miami. Surse din presa argentiniană susțin că Del Potro a decis, în cele din urmă, să se opereze, așa că va suferi o intervenție chirurgicală luni. Dacă informația se va confirma, asta înseamnă că Juan Martin va lipsi, cel mai probabil, tot restul anului. Delpo are la activ o operaţie la încheietura mânii drepte, care l-a scos din circuit un an chiar după câştigarea USO în 2009. Recuperarea a fost anevoiasă şi reintegrarea în topul masculin a durat mai mult decât se aşteptau fanii lui. O nouă operaţie, de data asta la cealaltă încheietură, ar fi un blestem pentru afabilul argentinian, care ştie prin ce iad emoţional a trecut ultima dată. Să sperăm că Delpo va putea depăși momentul și va putea reveni în forță la anul.

Djokovic şi Wawrinka

trec şi ei printr-o perioadă agitată. Deşi nu au fost accidentaţi (spre deosebire de Nadal, Murray, Del Potro), au probleme cu presiunea psihică pe care trebuie s-o gestioneze. Presiunea aceasta are motive diferite: Djokovic trebuie să se menţină la vârf (iar după atâţia ani în top e dificil să găseşti motivaţie să tot câştigi), iar Wawrinka trebuie să digere prea brusca ascensiune adusă de câştigarea Australian Open.

Wawrinka a declarat că i-a luat aproape o lună să-şi revină mental după câştigarea AO. Dacă ar fi pierdut, probabil i-ar fi luat mai puţin să-şi revină – la 29 de ani, Wawrinka era mai obişnuit să piardă meciuri epice decât să le câştige. Apoi, a trebuit să facă faţă consecinţelor acestei victorii surpriză. Brusc, a devenit o persoană de maxim interes pentru presă: la Indian Wells, Wawrinka a făcut un tur de forţă mediatic, a filmat reclame pentru ESPN, a asistat la meciuri de baschet. L-am văzut recent dând un interviu pentru varianta latino a ESPN în limba …spaniolă. Stan şi-a dat seama că „trebuie să am grijă cu programul, să nu exagerez şi să uit care-mi sunt priorităţile”. Pe lângă aceste noi responsabilităţi off court, Wawrinka este deodată o ţintă şi pe teren, a devenit „the one to beat” pentru ceilalţi jucători. „E ciudat pentru mine să spun că sunt numărul 3 mondial.” Noul său statut a început să-i modifice aşteptările proprii şi stresul şi-a făcut apariţia: „Pentru prima dată (la IW) mi-a fost frică că nu eram pregătit şi că n-o să joc bine”.

Wawrinka are noroc că-l are în echipă pe Magnus Norman, care ştie câte ceva despre presiune. Fost finalist la Roland Garros în 2000, Norman a avut atâtea aşteptări de la el după acea finală pierdută la Kuerten, încât n-a mai reuşit să repete performanţa şi a trebuit să se retragă patru ani mai târziu din cauza accidentărilor. Acum regretă „că n-am avut pe cineva lângă mine atunci care să-mi spună cum să fac faţă, ce să gândesc.” Partea bună este că este mai mult decât echipat să-l ajute pe Wawrinka. „Este o nouă provocare pentru el, şi o nouă provocare şi pentru mine – să-l ajut să navigheze prin această nouă etapă a carierei sale.” Şi felul în care te recalibrezi după un rollercoaster emoţional este să te întorci la „basics”, la elementele fundamentale. Adică la antrenament. „Prioritatea este felul în care mă antrenez”, a declarat Wawrinka. „Dacă fac acest lucru bine, sunt sigur că voi avea rezultate restul anului”.

Pe lângă faptul că a trebuit să-şi adapteze din mers priorităţile (în loc să se menţină în top 10, acum trebuie să se menţină în top 5), Wawrinka mai are şi alte ţinte: câştigarea Cupei Davis, pentru care acest an prezintă o şansă destul de bună. În plus, spre deosebire de Murray, sosirea sezonului de zgură este o veste bună pentru elveţian, care a avut rezultate foarte bune pe această suprafaţă.

Ca şi pentru Wawrinka, „going back to basics” se pare că este soluţia şi pentru Djokovic. După ce a încercat să rezolve stagnarea cu care se confruntă de vreun an încoace prin aducerea lui Boris Becker în echipă, Djokovic a realizat că tot antrenamentul e baza. Într-un interviu pentru L’Equipe, Marian Vajda a făcut referire la presiune şi la faptul că Novak „şi-a pierdut jocul interior”. Aducerea lui Boris, pe modelul Lendl, a mai provocat şi ea instabilitate, pentru că atunci „când o structură este modificată, este mereu fragilă la început”. Novak a pierdut la Australian Open semifinala cu Wawrinka, un meci pe care anul trecut îl câştigase. În plus, aceste foste legende au şi ele viaţa lor, problemele lor. Acum de exemplu, Boris este indisponibil pentru că a trebuit să facă o operaţie la şold şi mai mult ca sigur nu va putea să călătorească în viitorul apropiat.

În consecinţă, Vajda a luat taurul de coarne şi l-a readus pe Djokovic la elementele fundamentale ale jocului: serviciul, reverul, schemele ofensive, defensiva. „I-am spus să pună mai multă intensitate în antrenamente. În fiecare dimineaţă intram pe teren cu un scop clar pentru acel antrenament. Şi dacă nu-l atingea, începeam din nou. Când ceva nu mergea, îi spuneam. Am vrut să-şi dea seama singur că trebuie să lucreze pe aspecte specifice. Că trebuia să să-şi analizeze cu atenție antrenamentul.”

Deocamdată, parteneriatul cu Becker mai are până să dea rezultate, deşi echipa Djokovic pare hotârâtă să continue colaborarea. Pe lângă McEnroe, căruia în continuare i se pare “ciudată” alăturarea dintre Novak şi Boris, mai este o voce care şi-a exprimat reţinerea: Ion Ţiriac. Fostul antrenor şi manager al lui Becker a declarat pentru un ziar german la începutul lui martie că nu ştie dacă Boris este un antrenor bun. “Poate acum învaţă cum să fie antrenor”. Ţiriac şi Djokovic sunt de acord asupra unui lucru: că Becker trebuie să ajute la aspectul mental, nu neapărat la tehnică. “Nu poţi să înveţi un jucător de clasă mondială ca Djokovic tehnica loviturilor”, spune Țiriac. Djokovic pare să fie pe aceeaşi lungime de undă: “Nu vom schimba drastic nimic”, a declarat el după Dubai, “Boris este aici pentru a ajuta la aspectul mental al meciurilor mari de Grand Slam. Simt că anul trecut am pierdut două trei titluri pe care puteam să le câştig”.

Vajda a avertizat însă ca vor mai fi suişuri şi coborâşuri anul acesta în jocul lui Novak. Următorul Grand Slam va fi French Open, singurul pe care Novak nu l-a câştigat şi despre care a declarat în repetate rânduri că este prioritar pentru el. Novak are nevoie de toată încrederea pe care poate s-o adune acum pentru a intra în sezonul de zgură cu viteză. Titlul de la Indian Wells a oprit declinul, un parcurs bun la Miami ar putea să fie ca un balon de oxigen pentru Djokovic înainte de primăvara europeană.

Federer

prin comparaţie, o duce chiar bine anul acesta. După ce an de coşmar a fost 2013, totul pare minunat acum. Problemele cu spatele sunt rezolvate, jocul a început să se rodeze, câştigă meciuri consecutive până în semifinale şi finale, are un titlu la Dubai şi parcă s-au împuţinat şi căderile aiuritoare de la un set sau game la altul (dacă le are, le gestionează oricum mai bine). Pentru el, anul acesta va oferi provocarea de a menţine acest nivel, în conditiile în care familia se va mări cu un nou membru (sau… doi). Federer este secretos vizavi de data naşterii, aşa că nu putem decât să speculăm. Bazându-ne pe trecut, perioada mai grea va fi după naşterea copilului: ajustările logistice vor fi majore. Partea bună este că familia Federer a mai trecut prin asta şi ştie exact ce să facă. Partea proastă că un bebeluş este un bebeluş şi va avea cerinţe care nu pot fi negociate. Mi-e milă deja de săracul Severin, care va fi iar part time antrenor şi part time bonă.

Totuşi, mai-iunie va fi o perioadă favorabilă, Federer având cel puţin la fel de multe şanse la un parcurs bun şi de ce nu, un titlu de GS ca rivalii săi mult mai tineri, dar împovăraţi de probleme. Zgura nu este în mod tradiţional un motiv de bucurie pentru Roger, dar ar putea să facă nişte semifinale decente. Iarba însă…Dacă-şi joacă cărţile bine şi Mirka mai amână puţin naşterea, Federer ar putea să facă H18TORY la Wimbledon. Într-adevăr, trebuie ca totul să meargă perfect: sunt două săptămâni de meciuri, mai mult, sunt două săptămâni de meciuri 3 seturi din 5. Iar publicul britanic îl va susţine cu ferocitate pe Andy Murray, actualul deţinător al titlului. Dar dacă se menţine sănătos, motivat şi prinde un culoar bun, îmi plac şansele lui Olderer la Wimby anul acesta.

The best of the rest

Aici aveam de gând să-i analizez pe Tsonga, Berdych, Ferrer, Gasquet, prezenţe constante în top 10 în ultimii ani. Cu prima linie vulnerabilă, m-aş fi aşteptat ca eşalonul doi să sară şi să înşface această ocazie. Dar se pare că grupul acesta de jucători experimentaţi doarme în post. Începutul de an n-a fost foarte convingător şi cu două excepţii (victoria lui Berdych la Rotterdam şi a lui Ferrer la Buenos Aires) aceştia n-au dat semne serioase că pot să atace vârful. Nu am explicaţii pentru această sincopă, decât poate vârsta: toţi sunt veterani ai circuitului, poate i-o fi ajuns şi pe ei din urmă oboseala şi epuizarea mentală.

Cine dă semne că ar putea să se mişte mai bine anul acesta sunt lupii tineri, foşti şi actuali copii minune ai circuitului: Dimitrov, Dolgopolov, Gulbis, Raonic, Cilic, Nishikori. Un semn este faptul că au ajuns suficient de departe în turnee ca să joace cu numele mari, şi uneori să-i şi bată (victoria lui Dolgopolov contra lui Nadal şi cea a lui Raonic asupra lui Murray la IW, victoriile lui Gulbis la Tsonga, Gasquet şi Del Potro la Rotterdam şi Marseille, victoriile lui Cilic la Murray şi Tsonga la Rotterdam). De asemenea au început să joace din ce în ce mai des şi unul împotriva altuia. Clasamentul e dovada înaintării lor metodice către top 10: Raonic este pe 12, Dimitrov pe 16, Nishikori pe 21 , Gulbis pe 22, Dolgopolov pe 23, Cilic pe 26. Janowicz, şi el de drept în acest grup foarte talentat, s-a confruntat cu accidentări şi nu prea are cu ce să se laude după acest început de an. Totuşi, este pe un onorabil loc 20.

Concluzii

Cu primăvara de hard apropiindu-se de sfârşit, putem concluziona că situaţia e mai deschisă ca niciodată. Avem un câştigător de Slam în premieră în Wawrinka (care nu are totuşi în palmares niciun turneu 500 sau Masters). Mastersul de la Indian Wells a mers la Djokovic, primul lui titlu anul acesta. Lista celor care au câştigat anul acesta turnee mijlocii şi mici este diversă şi promiţătoare: Berdych, Nadal, Federer şi Dimitrov au câte un 500, iar la 250 îi avem pe Hewitt, Wawrinka, Nadal, Del Potro, Isner, Monfils, Cilic, Fognini, Nishikori, Ferrer, Gulbis, Delbonis.

Zgura va favoriza probabil Armada spaniolă şi jucătorii „big hitters”, însă dacă mă întrebaţi pe cine dau ca favorit la Roland Garros, nu mai spun „finală Nadal-Djokovic” aşa de răspicat ca în anii trecuţi. Într-un fel, această nesiguranţă de a nu şti de unde poate să sară iepurele câştigător parcă e mai interesantă decât monopolul de fier al Big 4 de până mai ieri. În mod clar, culoarele care conduc la trofee sunt mai deschise acum şi asta se simte. La Melbourne, Wawrinka a profitat de deschidere. Sunt curioasă dacă la Roland Garros se va repeta povestea şi vom avea un campion în premieră.