Patrick Mouratoglou, la Masterclassul Sports Festival: „Treaba mea e să-i fac pe oameni să creadă în ei și în visul lor“

În deschiderea evenimentului de retragere al lui Horia Tecău, pe un mic podium așezat inspirat în partea peluzei BT Arena – luminată discret, ca pentru o discuție între apropiați -, Patrick Mouratoglou a fost invitatul special pentru un MasterClass care a fost printre capetele de afiș ale unei zile frumoase la Sports Festival. O prezentare care ne-a lăsat cu multe idei valoroase.

„Nu îmi place să spun același lucru de mai multe ori“, a deschis antrenorul Simonei Halep. „Cred că viața e interesantă dacă tu o faci să fie interesantă; și, ca să fie așa, trebuie să fie diferită în fiecare zi. Eu nu cred în rețete, așa că mi-am notat câteva lucruri numai pentru azi.“

Punct central în discursul lui Mouratoglou a fost drumul pe care el îl vede de la simplul vis la idee, apoi la proiect și obiective precise. El crede că toate lucrurile bune încep cu un vis. 

Dar ca să depășească stadiul de vis – deci ca visul să poată fi și împlinit – el trebuie să devină idee. „Așa devine mai real, chiar dacă nu e mereu ceva ce poate prinde viață. Însă, uneori, ideea asta devine proiect, iar proiectul te duce la obiective, la țeluri. Mulți dintre noi visăm, nu toți ajungem la o idee concretă, și doar câțiva ajung la a avea un proiect și țeluri precise. E interesant să vedem care e diferența dintre cei care doar visăm și cei care ne aducem la viață proiectele.“

Pentru a ajunge la stadiul de proiect, Patrick Mouratoglou crede că trebuie în primul rând să crezi în visul tău – să crezi că poate deveni realitate. „Dacă nu crezi în el, visul va rămâne un simplu vis. Trebuie să ai convingerea că visul tău poate deveni realitate. De ce? Pentru că procesul implică suferință; să dai greș este foarte dureros, pentru că îți pasă foarte mult. Dacă dai totul și nu reușești, e foarte dureros. Așa că pentru a începe ai nevoie de încredere, de credința că se poate. Dacă nu o ai, nu vei risca să suferi. Sau ai nevoie de foarte mult curaj: chiar dacă nu ai prea multă încredere în reușita proiectului, curajul te poate ajuta să începi. Dacă le ai pe amândouă – încrederea și curajul – ai o bună șansă să reușești“, explică Patrick.

„Asta e treaba mea: să-i fac pe oameni să creadă în ei și în visul lor. Să-i fac să creadă că visul lor e posibil. Și atunci au o șansă mai bună să pornească și să (se) ofere 100%. Asta e foarte important. Pentru că dacă te uiți la jucătoarele și jucătorii din circuit, cei mai mulți nu încearcă cu adevărat. Încearcă, dar nu dau totul (pentru visul, ideea, proiectul și obiectivele lor).

Cei mai mulți dintre ei nu dau 100% în timpul meciului. Și asta pentru că dacă ar da totul și tot n-ar reuși, i-ar durea prea mult. Dacă dau 50%, 60% sau 80% și pierd, gândul că ar fi putut da mai mult și ar fi câștigat le alină puțin suferința. Deci primul meu obiectiv e să-i fac pe oamenii cu care lucrez să creadă că își pot atinge obiectivele. Este primul, cel mai important și cel mai dificil lucru din profesia mea. Abia apoi îi pot ajuta să aibă un plan și să-și stabilească obiectivele.“

Le spunem oamenilor ce-am face noi în situația lor, fără să ținem cont că ei sunt diferiți

Aici, Mouratoglou a simțit nevoia să explice cum înțelege el profesia de coach. S-a folosit de povestea copilului al cărui castel de nisip a fost dărâmat de păsări. „Cred că este cea mai bună carte despre coaching pe care am citit-o. E o carte pentru copii de trei-patru ani, așa am și citit-o, ca poveste de noapte bună pentru copiii mei. Dar am citit-o și mi-a venit să plâng.“ 

E o poveste simplă, continuă el. Despre bucuria unui copil care și-a terminat de ridicat castelul; și despre tristețea lui când își vede castelul dărâmat. Când l-au auzit că plânge, mai multe animale, fiecare cu personalitatea sa, au venit să-l aline. Și cum personalitatea e definită de trăsăturile de caracter, fiecare a făcut-o în limbajul (inclusiv emoțional) propriu: de pildă, struțul are propriul răspuns în fața unui pericol – își ascunde capul în pământ, nu vrea să vadă. Deci struțul i-a spus copilului să facă la fel ca el și să se prefacă că nimic nu s-a întâmplat. Fiecare animal i-a oferit propriul răspuns, propriile idei și sfaturi. 

Mouratoglou spune că facem asta adesea: „Le spunem oamenilor ce-am face noi în situația lor, fără să înțelegem că ei sunt diferiți, că au o personalitate diferită de a noastră, că își exprimă emoțiile diferit. Eu cred că exact asta nu trebuie să facă un coach“, spune el.

Și pilda continuă: toate animalele îi oferă copilului propriile sfaturi și pleacă. Copilul, care nu simte că vreun sfat anume i se potrivește, rămâne singur și la fel de trist.

Asta până când lângă el se așază iepurele – el e adevăratul coach, după descrierea lui Mouratoglou. Iepurele nu spune nimic, doar stă lângă el. Copilul simte căldura iepurelui lângă el și începe să vorbească cu el, să-și povestească și să-și exprime toate emoțiile: plânge, e furios, vrea să se ascundă – exteriorizează tot ce a învățat de la celelalte animale. În continuare, iepurele nu-i spune nimic. Și când copilul se descarcă, se întoarce și îi spune: acum vreau să construiesc alt castel! E gata să o ia de la început. 

„Despre asta e coaching-ul“, concluzionează francezul. Despre a ști când să asculți, pentru a crea o conexiune bună cu cel pe care vrei să-l ajuți; să-i dai ocazia să se conecteze la propriile emoțiile – să le exprime în felul lui și să o ia de la început.

Un coach trebuie să pornească mereu de la ideea că nu știe nimic. „Nu ne putem repezi la a da sfaturi”

Cum face el toate astea? Cum își ajută jucătoarele sau jucătorii să aibă încredere, cum le oferă spațiul să se exprime în felul lor?

În primul rând, nu putem sări etapele, spune el. „Nu ne putem repezi la a da sfaturi. Indiferent dacă sfaturile ar fi bune, prima etapă este conexiunea cu celălalt; să înțelegem că este diferit. Durează zile, săptămâni, poate luni întregi până poți spune că înțelegi, măcar într-o măsură, pe cineva.“

Deci e important ca un coach să nu aplice aceeași rețetă de fiecare dată, pentru că fiecare situație e diferită, fiecare jucător sau jucătoare sunt diferiți.

„Nu poți avea o relație cu jucătorul dacă acesta nu te ascultă. E lucrul pe care-l aud cel mai des: jucătorul acesta nu ascultă, nu se poate lucra cu el. Dar poate că dacă nu ascultă, nu te-ai făcut tu auzit“, subliniază el.

În ideea asta, Mouratoglou crede că un coach trebuie să înceapă de fiecare dată cu ideea că nu știe nimic. Că tot ce a învățat din lucrul cu celelalte jucătoare nu se aplică neapărat următoarei.

„Cu a doua jucătoare, am început de la zero. Am deschis o carte nouă. Am pornit din nou de la ideea că nu știu nimic. Asta e foarte important. Dacă încerci să impui o rețetă, nu vei ajunge nicăieri. Văd asta zi de zi. Trebuie, din nou, să cunoști persoana cu care lucrezi. Cine este, de unde vine, care e povestea ei, cine-i sunt părinții, cum se simte pe forehand, cum se simte pe backhand, cum își câștigă punctele, cum își pierde punctele, cum reacționează la victorie, cum reacționează la înfrângere. E foarte important să înțelegi exact ce gândește cel cu care lucrezi.“

Or pentru asta, antrenorul Simonei spune că îți trebuie răbdare. Trebuie să te asiguri că urmezi drumul cel bun, că mergi pe el mai departe în fiecare zi și că ai răbdare. Pentru că dacă ești pe drumul cel bun, timpul îți e cel mai bun prieten, dacă ești pe drumul greșit, fiecare zi în plus te duce mai departe de țintele tale.“

Odată ce a reușit să se conecteze cu sportivul, Patrick spune că poate trece la etapa a doua: să construiască încrederea. „Dar de unde îți iei încrederea? Dacă știți tenis, și sunt sigur că știți cu toții, ați auzit nu o dată jucători spunând că au nevoie de încredere. Și cum îți câștigi încrederea? Câștigând meciuri! Dar cum câștigi meciuri? Având încredere! Oul sau găina?

Sigur că e important să câștigi și că victoriile îți aduc încrederea să construiești înainte. Dar suntem rezultatul tuturor experiențelor pe care le-am avut. Aceste experiențe ne spun la ce suntem buni și la ce nu suntem buni. Dacă crezi că ești un dezastru în bucătărie, își vei petrece toată viața convingându-te că ești foarte prost la gătit. Dacă, în schimb, crezi că ești bun la ceva, vă spun că veți ajunge să fiți buni. (…) De aceea campionii sunt atât de buni când vine vorba să iasă din mari încurcături. De câte ori dau de greu, ei știu că au mai trecut prin așa ceva și că au resursele să întoarcă situația în favoarea lor.

Am în minte un meci al lui Andy Murray la Wimbledon, acum vreo doi-trei ani, împotriva lui Tsonga. Toată lumea credea că va pierde acel meci. Dar el știa că va câștiga, știa că va găsi o cale spe victorie. Luase primele două seturi, le pierduse pe următoarele două, și la un moment dat, după ce câștigă primul game din decisiv, se întoarce spre boxa lui și strigă: Sub nicio formă nu voi pierde acest meci! Și câștigă cu 6-1 în decisiv.“

Asta ne arată că cei mai buni jucători și jucătoare se sprijină adesea pe experiențele lor trecute; pe dovezile pe care și le-au oferit deja. 

„Nu încerca să le spui jucătorilor ceva diferit față de ce crezi, de fapt. Dacă nu crezi că jucătorul tău e extraordinar, nu lucra cu el”

„Experințele noastre sunt esențiale. Deci treaba mea e și să îmi ajut jucătorii să construiască experiențe pozitive“, spune antrenorul, oferind exemplu unei tinere jucătoare cu care și-a început cariera. Avea 16 ani și trecea printr-o experiență teribilă – trei ani fără să câștige, literalmente, un meci. „Era la academia mea, dar era antrenată de tatăl ei. După un meci, tatăl ei a venit la mine, mi-a spus că fata nu mai ascultă, că nu mai știe ce să se facă cu ea, a plecat și mi-a spus să mă ocup eu de ea. Am chemat-o a doua zi la ora 9.00 (lumea râde). Dar adevărul e că habar nu aveam ce să fac!“

Dar primul lucru pe care l-a făcut a fost să se gândească la ceea ce noua lui elevă făcea, totuși, bine; și au exersat doar asta, ca să îi dea încredere în ea. „Primul gând a fost că e atât de dezamăgită și de supărată, încât câteva zile o să facem doar exerciții din coș. Pentru că ea lovește mingea curat și o să se simtă mai bine. După câteva zile i-am zis: o să câștigăm ceva în fiecare zi împreună.

Avea zero încredere în ea și în tenisul ei. Era atât de timidă, credea că nu e în stare de nimic, n-avea niciun prieten. Practic, mă avea doar pe mine, iar eu n-o cunoșteam atât de bine. Îi spuneam în fiecare zi lucrurile la care credeam că e foarte bună. Îi spuneam lucruri în care credeam, pentru că dacă îi spui lucruri în care nu crezi, e teribil. Oamenii nu-s proști, simt când le spui ceva în care nu crezi. Asta-i, de fapt, foarte important. Jucătorii tăi întotdeauna știu ceea ce gândești. Nu încerca să le spui ceva diferit de ceea ce crezi de fapt. Dacă nu crezi că jucătorul tău e extraordinar, nu lucra cu el sau cu ea. Pentru că va ști. Și asta o să-i rănească.“

I-a reconstruit încrederea cu experiențe pozitive în fiecare zi, iar asta a pregătit-o pentru eventualele experiențe negative – le poți face față mai ușor când te simți mai puternic, spune el, înainte să vorbească despre răspundere.

„Nu poți controla totul, nu poți controla toate meciurile, pentru că lucrurile nu ies mereu cum ai vrea. Dar întotdeauna am spus, și cred mult în asta, că nu e niciun motiv să pierzi un meci. Dacă pierzi un meci, dacă jucătorul tău pierde un meci, înseamnă că ai făcut ceva greșit.

Și nu spun asta pentru că am lucrat cu Serena, am spus mereu același lucru și când am lucrat cu alți jucători. Există întotdeauna un mod ca să câștigi meciul. Dacă te gândești că celălalt jucător e mult, mult mai bun, atunci sunt zero șanse. Dacă nu ai planul potrivit, poate nu ai vorbit cu jucătorul tău în maniera potrivită. Dacă jucătorul nu a jucat în maniera tactică potrivită, e responsabilitatea ta. Tatăl jucătorului a spus ceva prostesc înainte de meci? E responsabilitatea ta. Tu poți controla toate lucrurile astea, și e la fel și în viață. Toate lucrurile asupra cărora crezi că nu ai controlul – tu ai, de fapt, controlul.“

Așa face Patrick Mouratoglou trecerea de la vis la proiect. Și mai departe la a-ți construi viața pe care o dorești. 

„Știu că toți avem o perspectivă diferită asupra a ce înseamnă, de fapt, viața. Eu cred că avem o șansă extraordinară să fim pe planeta asta și să avem o viață. Cred că trebuie să dăm vieții ceea ce viața ne dă nouă și să avem cea mai bună viață cu putință. Care-i asta? Dacă ai un vis și dacă faci lucrurile care-s cele mai importante pentru tine, dacă faci toate astea, îi faci mai fericiți pe oamenii de lângă tine. Dacă ești nefericit, dacă faci lucruri pe care nu ți le dorești, dacă trăiești o viață mizerabilă, nu-i faci fericiți pe cei de lângă tine. Dacă cu toții facem doi-trei oameni fericiți în jurul nostru, toată planeta o să fie un loc mai bun“, a închis Mouratoglou.

În sesiunea de Q&A, el a mai vorbit despre… 

… a face lucrurile complicate să pară simple:

„Oamenii au multe concepții eronate. Lucrurile nu-s foarte complicate, sunt foarte simple. Dar cel mai dificil lucru în viață e să faci lucrurile complicate să fie simple. Treaba ta, ca antrenor, e să faci lucrurile simple pentru jucătorul tău. Dacă-i spui jucătorului tău 10 lucruri, o să rețină doar două.

Dacă vă spun acum 10 lucruri, o să ieșiți de aici ținând minte doar două. Dar voi veți decide pe care le țineți minte – poate nu-s cele mai importante două. Ca antrenor, primesc un milion de informații, dar e alegerea mea care-s alea două lucruri pe care să i le spun și care să facă diferența. E adevărat și pentru Simona, și pentru un copil de la școală, și pentru toată lumea. (…) Ce fac eu e la fel cu ce faceți și voi sau ce puteți face și voi. Și voi puteți face alți oameni fericiți, și eu pot face oameni fericiți. Poate că acel copil nu are același vis precum Simona, sau poate că îl va avea într-o bună zi, dar e treaba voastră să-l ajutați pe acel copil să își realizeze visul. 

Cum te lupți cu gândurile negative:

„Întâi, cred că majoritatea oamenilor privesc jumătatea goală a paharului, în general, în viață. În antrenorat, te duci pe teren și auzi: nu ai făcut asta sau ailaltă. Oamenii se uită la ce fac greșit, în loc să se uite la ce fac bine. Însă campionii sunt campioni pentru că ceea ce fac bine – fac incredibil de bine. O calitate de-a lor devine o calitate incredibilă. Nu câștigi Grand Slam-uri fiind ok, câștigi Grand Slam-uri cu arme incredibile. Poate fi mintea ta, picioarele tale. Dacă te uiți la cei mai buni, au ceva cu adevărat special, diferit. Și e ceva ce construiesc. (…)

Cred că vine din felul în care te uiți la lucruri, în general. Te uiți la ce fac oamenii greșit, la ce nu-ți place, ești invidios pe oameni? Sau te gândești wow, e minunat, vreau să fac și eu asta! Deci e vorba de cum privești viața. Ca antrenor, felul în care te uiți la lucruri va influența jucătorul, îl vei ajuta să devină mai bun. Nu spun că e vorba doar de lucruri pozitive, mi s-a întâmplat și mie să fiu mai negativ ca antrenor, pentru că știam că ăsta e limbajul jucătorului meu, și foloseam același limbaj. Dar nu există magie, trucuri. Trucul potrivit e potrivit pentru un anumit jucător. Nu există o singură metodă de antrenorat, există o metodă pentru fiecare jucător. Trebuie să construiești metoda potrivită pentru fiecare. Și de asta meseria noastră e minunată, pentru că e mereu diferită.“

Despre cum se motivează:

„Nu am nevoie să mă motivez, sunt motivat când mă trezesc în fiecare dimineață, pentru că îmi dau seama în fiecare zi cât de prețioasă și scurtă e viața. Când eram mic, eram terifiat că o să mor într-o zi, și cred că asta mi-a întărit caracterul, gândindu-mă că o să se termine repede, deci trebuie să fie incredibil. Nu incredibil prin ceea ce-și amintesc oamenii despre mine, dar trebuie să fie incredibil pentru mine. Asta e tot ce pot să fac. Și sunt fericit dacă simt că schimb viețile oamenilor, asta e motivația mea. Sunt norocos că fac ceva ce-mi place; în viață, când faci ceva ce-ți place, e imposibil să nu fii motivat. Știu că mulți oameni nu sunt așa, pentru că fac ceva ce nu le place; nici eu n-aș fi. Dar dacă faci ceva ce iubești, asta îți schimbă viața.“

Citește și Patrick Mouratoglou, la Masterclass-ul Sports Festival: „I-am spus Simonei: ‘Mulțumesc, pentru că datorită ție iubesc din nou meseria pe care o iubesc așa mult’”

Fotografii: Sports Festival