Pașii mici, dar tot mai convingători: Irina Begu își confirmă statutul de cap de serie, se revede cu Kvitova în turul al treilea

Camelia Butuligă | 28 mai 2015

Irina Begu s-a calificat pentru prima oară în turul al treilea la Roland Garros, după 6-2, 6-0 cu croata Konjuh. Irina este aproape intrată în Top 30 grație acestei victorii. Se va reîntâlni cu Petra Kvitova, în fața căreia a pierdut recent, în sferturile de la Madrid.

Roland Garros este oferit de

Două meciuri de simplu azi, două vești bune. Irina a deschis prima calea victoriilor, cu un meci excelent gestionat cu tânăra și promițătoarea croată Konjuh. Putea fi un meci complicat, mai ales că nu se mai întâlniseră niciodată. 

„Antrenorul meu a urmărit-o cateva gameuri și apoi mi-a spus ce tactică să aplic. Știam că este o jucătoare solidă, servește foarte bine și este bună și pe dreapta și pe rever. Ideea a fost să o mișc cât mai mult, să lovesc în cros pentru a putea deschide terenul cât mai bine pentru a putea schimba apoi în lung de linie”. 

Croata are un joc în forță și un serviciu puternic, dar Irina a știut să-i stăvilească avântul încă de la începutul setului unu. La 3-1 pe serviciul ei, Irina a avut un game foarte lung, cu multiple egalități, din care a ieșit până la urmă bine. Și în opinia ei, acela a fost momentul esențial al meciului. „M-am supărat puțin acolo. Serviciul m-a ajutat mult, am reușit să ajung de multe ori la avantaj cu serviciul, dar apoi nu puteam servi cu primul și ea intra in teren”. Odată depășit acest hop, restul meciului a fost o formalitate. Irina a absorbit foarte bine forța loviturilor adversarei și a redirecționat mingea, obligând-o să lovească din alergare. Neforțatele croatei au făcut restul: 6-2 6-0 în puțin peste o oră. 

Următorul meci? Petra Kvitova, contra căreia a pierdut primul meci de curând la Madrid, în sferturi. „Se pare că anul acesta îmi place să joc contra jucătoarelor de top, și de mai multe ori. Va fi un meci foarte greu, am jucat la Madrid, știu ce trebuie să fac acum. Ea este și stângace, incomodă. Voi vorbi cu antrenorul ca să găsesc tactica potrivită și mai am două zile la dispoziție să mă antrenez pentru ce trebuie să fac. La Madrid, ea a avut un turneu perfect: nu a greșit foarte mult, a servit foarte bine, a lovit mai bine prima minge în schimburi”. 

Turul trei in premieră la Paris este o presiune în plus? „Acum un an, da. Speram să ajung în turul trei și mă bucur ca am reușit asta la Australian Open, așa ca acum turul doi nu mai este așa semnificativ pentru mine. Bineînțeles, apreciez că am reușit asta, pentru că pentru mine era o barieră.” 

Pentru că a terminat repede azi, cum are de gând să se relaxeze? Shoppingul se pare că nu este printre priorități. „Bineînțeles, îmi place, ca oricărei fete. Dar consider că într-un oraș ca Paris poți mai degrabă vizita ceva, poți merge la un show. Sper să am timp, pentru că acum am presă, apoi masaj, apoi trebuie să mănânc și ajung acasă tot pe la 6, 7. Încerc să mă odihnesc cât mai mult și restul activităților pot aștepta până după turneu”. 

Irina a mai fost întrebată dacă îi place să se uite la meciuri la televizor și ne-a spus că da: o relaxează și mai află in felul acesta și informații despre adversare. Din păcate la hotelul unde stă nu are un post care să transmită meciurile de la RG, așa ca se uită mai mult în vestiar. Se uită de asemenea și la meciuri masculine și îl admiră foarte mult pe Rafael Nadal pentru modestia și comportamentul lui. Normal, i-ar plăcea sa îl vadă câștigând Roland Garros. „Oamenii spun că a câștigat de 9 ori și de ce tot el, dar eu consider că pentru încrederea lui, are nevoie de un turneu foarte bun”.

Prezența 30-0 la Roland Garros este susținută de
Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi